A intrat în vigoare legea europeană privind inteligenţa artificială
Actul european privind inteligenţa artificială, prima normă de acest fel în lume, a intrat în vigoare la 1 august și reglementează utilizarea acestei tehnologii în funcţie de riscul pe care îl prezintă pentru oameni şi în acelaşi timp să stimuleze industria europeană în faţa giganţilor precum China sau Statele Unite, consemnează agenţia EFE şi un comunicat al Comisiei Europene.
Mai exact, regulamentul împarte sistemele IA în: sisteme care prezintă un „risc inacceptabil” la adresa drepturilor fundamentale şi care vor fi interzise; sisteme cu „risc ridicat”, care nu vor fi interzise, dar vor fi supuse unor cerinţe stricte; sisteme cu riscuri de transparenţă, cum ar fi „chatbots”; şi sisteme de risc „minim”, care formează majoritatea sistemelor de IA şi nu vor fi supuse reglementărilor.
În virtutea acestei clasificări, legea interzice toate sistemele de categorizare biometrică după convingeri politice, religioase, filosofice sau după rasă şi orientare sexuală, precum şi pe cele care evaluează oamenii în funcţie de comportamentul şi caracteristicile lor personale şi cele capabile să manipuleze comportamentul uman. Vor fi de asemenea interzise sistemele menite să extindă ori să creeze baze de date faciale prin captarea nediscriminatorie de date pe internet sau înregistrări audiovizuale, iar sistemele care pot recunoaşte emoţiile vor fi interzise la locurile de muncă şi în şcoli.
Pe de altă parte, regulamentul obligă sistemele de inteligenţă artificială de uz general (precum ChatGPT, al companiei OpenAI, sau Bard, al companiei Google) să precizeze dacă un text, un cântec sau o fotografie au fost generate prin inteligenţă artificială şi să garanteze că datele folosite de sisteme respectă drepturile de autor.
Cele mai multe prevederi ale regulamentului se vor aplica efectiv începând cu 2 august 2026, cu excepţia interzicerii sistemelor de risc inacceptabile, care va intra în vigoare în termen de şase luni, şi a regulilor pentru IA de uz general, care vor intra în vigoare într-un an.