A patra ediție a taberei de vară pentru familiile din Episcopia Europei de Nord

Data: 05 August 2022

Cu binecuvântarea și cu participarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, prin Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), propune, după o lungă pauză cauzată de pandemie, o nouă tabără de vară pentru familiile din țările scandinave, în perioada 2-4 septembrie 2022, eveniment aflat la a patra ediție. În acest an, Episcopia Europei de Nord va organiza tabăra la DCU Camping Absalon, în localitatea Rødovre, lângă capitala Regatului Danemarcei. Acest loc, aflat într-un cadru natural deosebit, oferă posibilități de cazare pentru cei care doresc să înnopteze, dar și spații generoase pentru cei care aleg să participe la activitățile desfășurate de CTSM în cursul zilei (ateliere de creație, jocuri etc.), precum și la catehezele și discuțiile duhovnicești potrivite pentru fiecare grupă de vârstă. Tabăra debutează în după-amiaza zilei de vineri, 2 septembrie 2022, și se încheie cu agapa creștină de după Sfânta Liturghie arhierească din data de 4 septembrie, când credincioșii vor participa la slujba săvârșită în foișorul special amenajat în aer liber.

Mai multe detalii despre acest eveniment se pot obține la adresa: parohiaortodoxacopenhaga@gmail.com, persoană de contact: pr. Andrei Sofa (004591.451.462).