A plecat la Domnul părintele Viorel Mihoc
Părintele Viorel Mihoc, slujitor la Biserica "Sf. Ilie" din Suceava, a trecut la Domnul vineri, 28 mai 2010. Sâmbătă seara a fost depus în casa în care a locuit, din parohia "Sf. Ilie", urmând ca ieri-dimineaţă să fie depus în biserica unde a slujit. În cursul după-amiezii de ieri a fost adus la Biserica "Buna Vestire" din Şcheia. Aici a avut loc, aseară, o slujbă de parastas oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. "La finalul slujbei, IPS Pimen a spus câteva cuvinte despre părintele Viorel Mihoc, evidenţiind faptul că viaţa acestuia trebuie să fie o pildă pentru noi toţi, preoţii de astăzi, pentru că el a ştiut cum să împletească viaţa de familie cu cea preoţească şi totodată să împletească rugăciunea cu munca mâinilor", a declarat pr. George Fediuc, secretar eparhial. Slujba înmormântării, care va fi precedată de Sfânta Liturghie de la Biserica "Buna Vestire", va avea loc astăzi de la ora 11:00 şi va fi oficiată de IPS Pimen şi de IPS Ioan, Arhiepiscop onorific al Covasnei şi Harghitei. (C.C.)