A reînceput programul de tabere gratuite în Episcopia Caransebeșului
Aproximativ 400 de copii și tineri cu vârste între 7 și 18 ani de pe întreg cuprinsul județului Caraș- Severin vor beneficia gratuit, în perioada 1 august - 9 septembrie, de tabere educaționale, organizate de Episcopia Caransebeșului, împreună cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR) Banatul de Munte. În total, în această vară, în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, se desfășoară 13 tabere educaționale gratuite, în trei orașe și 10 sate, cu participarea a 550 de tineri.
În cadrul programului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, s-au desfășurat deja primele trei tabere, în perioada 22 iunie - 3 iulie, în localitățile Măru, Moniom și Moldova Nouă, unde au participat 150 de copii din aceste localități. Pentru buna desfășurare și coordonare a activităților programate, ATOR Banatul de Munte pune la dispoziție ca formatori voluntari și aproximativ 100 de tineri, studenți și liceeni de pe cuprinsul întregului județ, se arată pe episcopiacaransebesului.ro.
Programul s-a reluat începând cu data de 1 august, cu deschiderea taberei din comuna Topleț, urmată de tabăra din comuna Teregova, care a debutat ieri, 2 august, și cu cea din comuna Șopotu Nou, care începe astăzi, 3 august.
„Programul de tabere, aflat în al cincilea an de desfășurare în județul Caraș-Severin, se desfășoară în baza unui concept inovativ de tabără, care prevede unele activități non-formale de tipul școlilor de vară, în comunitățile de proveniență ale beneficiarilor, cu durata fixă de cinci zile, orientate pe trei direcții importante: componenta educațională, cea cultural-artistică și cea ludică și de socializare. Toate acestea au în vedere, totodată, abordarea unor teme și subiecte de interes și actualitate pentru copii și tineri, pe baza unui sistem de valori morale pe care Biserica, în istoria sa bimilenară, îl pune la dispoziția tuturor celor care doresc să învețe să trăiască frumos și corect în societate”, a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului.
Taberele se desfășoară în colaborare cu autorități publice locale, școlile și parohiile din satele și orașele unde acestea vor avea loc, precum și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, structurile MAI din județ, dar și al altor organizații și instituții de profil, se arată pe site-ul amintit.
În total, în această vară, în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, se desfășoară tabere educaționale în trei orașe și 10 sate, de care beneficiază gratuit aproximativ 550 de copii și tineri din județul Caraș-Severin.