„A spune adevărul despre creaţia lui Dumnezeu este o responsabilitate profundă“

În ultimul secol, ştiinţele naturii au furnizat numeroase descoperiri remarcabile privind caracteristicile universului, lumea şi viaţa. Prin intermediul gândirii patristice şi al teologiei ortodoxe recente, multe dintre aceste descoperiri recente îşi găsesc înţelesuri simbolice edificatoare pentru modul cum înţelegem lumea şi raportarea noastră la ea. Vă propunem o serie de convorbiri cu cercetători şi profesori din spaţiul ştiinţelor, care prezintă confluenţa ideilor şi înţelesurilor furnizate de teologia patristică şi ştiinţele actuale.

Dialogul de astăzi vizează rezultatele oferite de domeniul vast al chimiei. Decisivă în înţelegerea structurilor şi proceselor existente în stele, în natura înconjurătoare sau în lumea vie, chimia dezvăluie astăzi complexitatea, diversitatea şi potenţialul extraordinar ascuns în materia lumii. Diac. Sorin Mihalache: Sfânta Scriptură afirmă că, după ce l-a făcut pe om, Dumnezeu l-a pus "în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească" (Facere 2, 15). Pentru că omul a fost făcut după toate celelalte, şi pentru că este creat după "chipul lui Dumnezeu", Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că "pentru el au fost făcute toate". Gândirea patristică afirmă, în variate forme, că lucrurile lumii înconjurătoare sunt destinate omului, spre creşterea lui. Părintele Stăniloae scria: "Dumnezeu i-a dat omului lumea ca dar de o fertilitate continuă şi ca bogăţie de alternative posibile de actualizat de către om prin libertate şi muncă. Dumnezeu aşteaptă ca noi să înţelegem tot mai bine şi tot mai deplin gândurile lui puse în lucruri şi cuvintele ce ni le-a adresat prin ele". Cu îngăduinţa dumneavoastră, aş spune că cercetările chimiei au făcut posibilă civilizaţia. Pentru că legităţile după care se leagă diferiţi atomi, pe care chimia le-a descris cu precizie, sunt cele care permit omului să obţină substanţe şi materiale noi, cu texturi şi proprietăţi dintre cele mai diferite, în toate ramurile industriilor, de la construcţii până la cea farmaceutică. Fie şi numai dacă avem în atenţie materialele noi, chimia pare să fie aria în care omul a inovat, a combinat cel mai mult. Şi totuşi, nici diversitatea atomilor, nici extraordinara lor capacitate combinativă, care permite realizarea de noi şi noi materiale, nu le-au decis oamenii. În realitate, ne naştem într-un univers cu o chimie prestabilită. Cum receptaţi, ca specialist în chimie, această lume extraordinară, cu imensele ei potenţialităţi de a se combina? Aţi vedea îndreptăţită afirmaţia părinţilor că lumea e un "laborator" pregătit de Creator pentru om, pentru capacităţile sale creatoare? Prof. Gelu Bourceanu: Este remarcabil să constatăm că aceleaşi particule elementare: electroni, protoni şi neutroni, ce s-au format în primele trei minute ale Universului, după Marea Explozie, au condus atât la formarea unui Univers de dimensiuni de miliarde de ani lumină, ce conţine miliarde de galaxii, fiecare cu miliarde de stele, mai mari sau mai mici decât Soarele, cât şi la formarea structurilor biologice, ce au evoluat de la cele mai simple la cele mai complexe. Dacă cele mai uşoare elemente, hidrogenul şi parte din heliu, s-au format chiar după Marea Explozie (teoria Big Bang), celelalte elemente s-au format prin colapsarea stelelor, de tip Soare, după combustia nucleară a izotopilor de hidrogen. Într-adevăr, dacă Universul a fost creat acum aproximativ 15 miliarde de ani, planeta noastră Pământ s-a format acum 4,5 miliarde de ani, prin colapsarea sau moartea unor stele. Toate elementele chimice care s-au format în urma colapsării, la temperaturi de miliarde de grade, astăzi se găsesc pe planeta noastră, cele mai multe sub formă de combinaţii ce s-au format în miliarde de ani, extrem de utile progresului civilizaţiei umane. Când omul a apărut, el a găsit o planetă plină de ospitalitate, cu toate cele necesare: un pământ fertil, scăldat de lumina Soarelui, o atmosferă excepţională, apă, minerale, hidrocarburi etc. Să fie toate acestea rodul hazardului sau pentru ca toate acestea să existe au fost "gândite" din condiţiile iniţiale, înainte de naşterea Universului? Deci, Sfinţii Părinţi au avut dreptate când au afirmat că întreaga noastră planetă este un "laborator" care a fost gândit de către Dumnezeu în aşa fel, ca după miliarde de ani de la crearea Universului, planeta Pământ să arate astfel. "Dacă ar fi fost altfel, noi nu am fi fost aici", afirmă unul dintre marii oameni de ştiinţă, Stephen Hawking. "Dumnezeu este "garantul" proprietăţilor Universului" Din păcate, acest potenţial imens al lumii fizice pe care îl avem la dispoziţie în natură nu ascunde doar şanse, ci şi riscuri. Chimia şi biochimia au scos la suprafaţă un univers de o complexitate greu de imaginat, în care mediul de viaţă al milioanelor de specii este asigurat de un sistem de factori fizici extrem de complex, care cuprind solul, scoarţa terestră, atmosfera, mările şi oceanele. În ultimele decenii există numeroase semne care indică faptul că omul, industria, dezvoltarea economică au lăsat urme adânci în mecanismele de prezervare ale mediului, în viaţa plantelor, animalelor şi, desigur, a omului. Cum vedeţi, din perspectiva datelor chimiei, ameninţările actuale la adresa echilibrului ecosistemului terestru? Cum vor influenţa în viitor starea ecosistemului terestru? Datorită activităţilor umane, în ultimii 50-60 de ani, degradarea energiei ordonate din biosfera noastră, însoţită de poluarea acesteia, a atins cote alarmante. Specia umană, cea mai dezvoltată din punct de vedere structural şi funcţional, pentru a se menţine la această stare de ordine, trebuie să consume din mediu hrana de un înalt grad de organizare (proteine, zaharuri etc.), conducând astfel la scăderea ordinii din biosferă. Însă, în prezent, omul a depăşit consumul strict necesar, decent. El consumă în plus ordine din mediu şi pentru realizarea, uneori, a unui confort scandalos, indecent, lipsit de orice raţiune sau morală. Specia umană este singura care poluează cu mult peste funcţia sa biologică. Omul nu a moştenit pământul de la părinţii săi, ci l-a împrumutat de la copiii săi şi, prin urmare, are obligaţia de a-l conserva şi preda generaţiilor viitoare. Omul fără o cultură religioasă şi, de asemenea, ştiinţifică nu manifestă nici un respect faţă de mediul în care trăieşte. Un dialog între oamenii politici de decizie, oamenii de ştiinţă şi reprezentanţii Bisericilor se impune cu necesitate, înainte de atingerea unui prag critic, dacă nu cumva acest prag chiar a fost atins. Frumuseţea naturii în care trăim ar trebui să constituie o invitaţie la salvarea acesteia, un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu Care a "gândit" condiţiile iniţiale, înainte de crearea Universului, astfel ca planeta noastră să fie bogată în toate cele necesare existenţei omului. Aş spune că, dacă pierdem creaţia lui Dumnezeu, l-am pierdut, de asemenea, şi pe El, şi "fără Dumnezeu totul ar fi cenuşă, totul ar fi absurd", cum afirma Mircea Eliade. Dumnezeu este garantul proprietăţilor Universului şi motivul pentru care trăim într-un Univers coerent, afirma Denis Alexander în cartea Creaţie sau evoluţie. Nici Universul, nici viaţa nu ar fi fost posibile prin hazard Creştinismul afirmă că lumea întreagă este opera lui Dumnezeu şi că începutul lumii nu este doar înfiinţarea materiei, ci şi începutul timpului şi spaţiului. Şi, cum Creatorul cerului şi pământului este inaccesibil explorării ştiinţifice, şi lumea - care a preexistat în gândurile Sale, îşi are originea ascunsă în El. În acelaşi timp, cercetarea ştiinţifică a consfinţit un anumit fel de a investiga fenomenele fizice, urmărind legătura dintre cauze şi efecte. Chimia, fizica, biologia oferă teorii explicative limpezi cu privire la desfăşurarea fenomenelor din natură sau la modul cum sunt alcătuite lucrurile. Însă "parcursul explorării ştiinţifice" de la efecte la cauză nu poate înainta indefinit. Este adevărat că descrierile ştiinţifice au reuşit să lămurească foarte multe fenomene ale lumii fizice. Totuşi, până acum, taina naşterii Universului a rămas necunoscută. Cum vedeţi, ca profesor de ştiinţe ale naturii, situaţia aceasta epistemologică, să spunem, în care cercetătorul constată că nu poate face lumină, nu poate realiza o explicaţie ştiinţifică fără echivoc, cu privire la originea Universului? Papa Ioan Paul al II-lea, la o conferinţă organizată de Vatican asupra cosmologiei, în 1981, în faţa oamenilor de ştiinţă, a spus: "Este bine să se studieze evoluţia Universului după Big Bang, dar nu ar trebui să facem cercetări în ceea ce priveşte Big Bang-ul însuşi, deoarece acela a fost momentul creaţiei şi deci lucrul lui Dumnezeu". Într-adevăr, marii oameni de ştiinţă în cosmologie au mers cu descoperirile fenomenelor până la momentul când Universul avea "vârsta" de numai 10-43 secunde! Potrivit modelului ştiinţific actual, la acel moment, diametrul, D, Universului era doar de 10-33 cm! Întrebarea oamenilor de ştiinţă a fost şi este: cum de a fost posibil ca întreaga energie şi masă din Universul actual să se găsească într-o sferă cu un diametru atât de mic? La această întrebare, oamenii de ştiinţă, unii contemporani cu noi, sunt neputincioşi. Aici, s-ar putea spune că intervine misterul sau creaţia lui Dumnezeu. În general, marii oameni de ştiinţă sunt extrem de prudenţi în supoziţii: "Concluzia care pare să se impună este că explozia iniţială a fost începutul tuturor lucrurilor fizice: spaţiu, timp, energie. Evident, este lipsit de sens să ne întrebăm ce a fost înainte sau ce a făcut ca explozia să aibă loc. Nu există înainte...", afirmă Paul Davies în cartea sa Ultimele trei minute. Nu ne rămâne decât să acceptăm că mai înainte de toate acestea a fost Dumnezeu. Pe temeiul ideii că lumea a fost făcută pentru om, teologia creştină afirmă că există o anumită compatibilitate între raţiunea omului şi raţionalitatea Creaţiei, în ideea că raţiunea lui poate să "citească" limbajele ei. De partea cealaltă, în ştiinţă, discursul este mereu întărit de dovezi, de demonstraţii logico-matematice. Totuşi, în cuprinsul ştiinţelor naturii, sunt fapte care rămân greu de explicat şi voi da un exemplu: multe idei geniale referitoare la legile Universului au venit altfel decât prin paşii mărunţi şi siguri ai raţionamentelor matematice. Cum vedeţi situaţiile acestea extraordinare, precum formularea Relativităţii Restrânse sau Generale, în care intuiţia a ajuns la certitudine cu mult înaintea raţionamentelor? Cum s-ar putea explica această "presimţire" a adevărului ştiinţific, produsă în mintea omului de ştiinţă înainte ca orice raţionament sau verificare experimentală să se pronunţe? Într-adevăr, aceste intuiţii sunt surprinzătoare şi uneori pot reprezenta un punct critic în dezvoltarea unor teorii sau în modul cum înţelegem lumea. Însă trebuie să facem o distincţie între apariţia unei idei geniale care, conform DEX-ului, este un proces spontan şi formularea unei teorii. Prin intermediul intuiţiei putem să aflăm un adevăr sau sensul unei probleme, însă aceste idei geniale sunt strâns legate de experienţa anterioară într-un domeniu al celui care a avut ideea. Când vorbim de formularea Teoriilor Relativităţii Restrânse şi Generale, lucrurile sunt puţin diferite, în sensul că a fost nevoie de o muncă enormă şi de multe idei geniale pentru a se ajunge la ceea ce cunoaştem astăzi legat de teoriile menţionate. De fapt, până la urmă, intuiţia nu poate conduce la certitudini decât prin intermediul unei teorii care trebuie să se şi verifice pentru a fi validată. Aşadar, de la o idee genială şi până la formularea unei teorii rămâne de parcurs un drum extrem de lung, iar eforturile depuse sunt uriaşe. Lumea şi viaţa trezesc întrebări profunde. Din orice listă cu astfel de întrebări, una ar trebui să fie mereu prezentă: Cum a apărut viaţa? Chimia şi biologia sunt disciplinele care au în atenţie chestiunea aceasta. Ce răspunsuri are acum ştiinţa cu privire la viaţă? Cât de mulţumitor consideraţi, ca om şi mai ales în calitate de chimist, ca specialist în chimie fizică aceste răspunsuri? Cum vedeţi viitorul în această privinţă? Va putea ştiinţa în viitor să elucideze complet taina vieţii? Fizicianul cosmolog John Wheeler a afirmat că, într-un fel, "existenţa Universului a depins de însăşi existenţa omului". Conţinutul acestei afirmaţii este tulburător. S-ar putea spune că, dacă Dumnezeu nu ar fi găsit condiţiile iniţiale, astfel ca într-o mică "nişă" din Univers, să creeze condiţii pentru a găzdui omul, atunci ar fi renunţat la crearea Universului! Marele matematician Henri Poincaré a dovedit că poziţiile traiectoriilor faţă de Soare, pe care evoluează planetele, deci şi planeta Pământ, depind de condiţiile iniţiale. Dacă aceste condiţii iniţiale ar fi fost altele, atunci viaţa pe Pământ ar fi fost imposibilă! Dar pentru ca viaţa pe Pământ să fie posibilă, după Roger Penrose, Dumnezeu a ales condiţiile iniţiale cu o precizie de 1/10 la puterea 130. Ca şi în cazul Universului, şi în cazul vieţii, începutul este o mare taină. Însă, după apariţia primei celule vii cu materialul genetic şi proteic, mişcarea şi devenirea vieţii s-au realizat fără încetare. Şi trebuie să observăm că există o conexiune directă între viaţa speciilor biologice şi celelalte procese naturale, climatice şi geologice de pe planeta Pământ. Pe de altă parte, de cel puţin 60 de ani, oamenii de ştiinţă realizează experimente, de un înalt grad de complexitate, pentru a obţine o "formaţiune moleculară" care să aibă proprietăţile şi comportamentul celei mai simple celule vii. Deocamdată nu s-a realizat, şi cred că foarte probabil niciodată nu se va sintetiza, în laborator o celulă vie. Nu am spaţiul aici pentru a descrie ce înseamnă un material genetic şi proteic. Doresc însă să menţionez convingerea mea că nici naşterea Universului, nici evoluţia acestuia şi nici apariţia primei celule vii nu s-au realizat prin hazard. Oamenii de ştiinţă pot indica măreţia creaţiei lui Dumnezeu Invocând mai ales pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, teologia creştină afirmă că, întrucât a fost făcut prin Cuvântul lui Dumnezeu, Universul întreg este o cuvântare a lui Dumnezeu cu oamenii, în care El ni se descoperă nouă, ca într-un fel de scriptură sensibilă. Într-o manieră specifică ştiinţelor naturii, chimia, fizica sau biologia au dovedit în ultimele decenii că, într-adevăr, Universul se deschide "explorărilor" ştiinţifice omeneşti şi că el "se lasă" descoperit. Cum vedeţi această situaţie privilegiată a omului, care poate înţelege lumea prin intermediul raţiunii sale? Cum se explică faptul că omul şi Universul sunt în aşa fel alcătuite încât fac posibil actul de ştiinţă? Ar putea ştiinţa să formuleze un răspuns care să dezvăluie condiţiile ei de posibilitate? Plecând de la datele ştiinţei s-ar putea aprecia că Dumnezeu a creat Universul după nişte legi perfect coerente, gândite din condiţiile iniţiale. Oamenii de ştiinţă nu fac altceva decât să descopere aceste legi de o structură matematică desăvârşită. Dar dacă acest lucru este posibil, rezultă că Dumnezeu a înzestrat omul de ştiinţă cu o raţiune asemănătoare celei cu care El a creat Universul. Gândirea, capacitatea omului de a raţiona sunt unice şi se realizează după aceleaşi mecanisme la nivelul creierului. Fizicienii teoreticieni descoperă legi naturale care sunt descrise de ecuaţii matematice, unele dintre ele descoperite cu mult timp în urmă, de către matematicieni. Este cazul marelui fizician Werner Heisenberg, care a calculat frecvenţele şi intensitatea radiaţiilor emise de atomi prin intermediul matricelor. Însă calculul matricial se cunoştea de cel puţin 100 de ani. Exemplele ar putea continua. Cum vedeţi dialogul dintre teologie şi ştiinţă astăzi, în spaţiul academic românesc? Aş invoca aici cuvintele inspirate care afirmă că "Biblia nu este un tratat ştiinţific, ci o scriere care stabileşte relaţia corectă a omului cu Dumnezeu şi cu Universul. Sfânta Scriptură vrea, pur şi simplu, să declare că lumea a fost creată de Dumnezeu". În Cartea Facerii se fac mărturisiri despre ceea ce a creat Dumnezeu, dar ordinea şi modul cum toate acestea s-au făcut au putut fi explicate de ştiinţă. Cu adevăr şi competenţă, oamenii de ştiinţă pot mărturisi despre măreţia creaţiei lui Dumnezeu: "A spune adevărul despre creaţia lui Dumnezeu este o responsabilitate profundă şi constituie o parte a credinţei noastre în El", spune Denis Alexander, în Creaţie sau evoluţie. Consider că dialogul dintre teologie şi ştiinţă care se realizează la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi constituie tocmai o dovadă privind posibilitatea de comunicare dintre spirit şi materie, care au de fapt aceeaşi origine, anume în Dumnezeu. Gelu Bourceanu, carte de vizită Gelu Bourceanu este profesor de chimie fizică la Facultatea de Chimie, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, cercetător în termodinamica şi dinamica sistemelor complexe. Este directorul Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, şi director editorial al Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science. A publicat mai multe cărţi, printre care: Evoluţie şi autoorganizare în sisteme departe de echilibru (1989); Termodinamica evoluţiei şi Dinamică neliniară (2004), Fundamentele Termodinamicii Chimice (2009).