A ști să ceri

Nu există om pe pământ care să nu se fi rugat niciodată. Și când spun asta nu mă refer numai la rugăciunea către Dumnezeu, ci și la rugămintea către alți oameni. De la regi și împărați la obișnuiții muncitori, de la generali la țăranii care muncesc cu mâinile lor pământul pentru hrana de toate zilele, de la miniștri la cei care stau pe câmp în arșița soarelui și păzesc animalele, cu toții chemăm mila lui Dumnezeu asupra noastră și ajutorul celor de lângă noi când nu putem dovedi singuri sarcinile care ne stau în față.

A ști să ceri cu simplitate predispune la a da. Atitudinea smerită deschide inima interlocutorului, a celui de la care ceri bunăvoință. Dimpotrivă, atitudinea exigentă și arogantă face ca cel de lângă tine să se închidă în mod instinctiv.

La fel se întâmplă cu Dumnezeu, la fel se întâmplă și cu oamenii. E de ajuns să ne aducem aminte de fariseu și de vameș din bine cunoscuta pildă rostită de Hristos. Astăzi vă voi spune totuși altă pildă.

Un cerșetor orb stătea la intrarea unui restaurant cerând milostenie. Atârnat de gâtul său ținea un carton pe care scria: „Dați-mi de pomană. Sunt un biet orb”. Din întâmplare, la acel restaurant au mers să mănânce angajații unei firme de publicitate. Președintele firmei, trecând prin fața cerșetorului, i-a spus: Nu am să-ți dau pomană, însă lasă-mă să scriu ceva pe cartonul legat de gâtul tău. După care a scos un pix și a adăugat trei cuvinte pe mica pancartă a celui amărât.

Două ore mai târziu, când au ieșit din restaurant, trecând prin fața cerșetorului, acesta îi simți după glas pe cei care nu-i dăduseră milă, dar îi scriseseră ceva pe cartonul său.
„Ce ați scris pe el?, îi întrebă curios nevoiașul. În aceste două ore am primit mai mult decât în două săptămâni.“ Pe carton erau scrise cuvintele: „Dați-mi de pomană. Sunt un biet orb. Și este primăvară”.