A trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria
În dimineaţa zilei de 24 octombrie a trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11:00, imediat după ce va fi săvârşită slujba Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Trupul neînsufleţit al părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.
Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (judeţul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareţ al Mănăstirii Sihăstria. Şi-a început slujirea în această funcţie de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul şi prezenţa marilor duhovnici, precum părintele Cleopa Ilie sau părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareţ, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase şi venerabile obşti de călugări din Patriarhia Română.
Dumnezeu să-l ducă în cereştile Sale locaşuri, la binemeritata odihnă. Veşnica pomenire!
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor