A XX-a ediție a Seminarului academic internațional „Penser l’Europe”
În zilele de 28-29 septembrie 2023 s-au desfășurat lucrările celei de-a XX-a ediții a Seminarului academic „Penser l’Europe”, cu tema „A gândi Europa - a gândi lumea”. Evenimentul cu participare internațională a fost găzduit de Aula Magna a Academiei Române din București.
Deschiderea oficială a lucrărilor seminarului a avut loc joi, 28 septembrie 2023. Un gând pios a îndreptat atenţia tuturor către memoria academicianului Eugen Simion, trecut la cele veșnice în toamna anului precedent, inițiator și mentor al celor 19 ediții anterioare ale Seminarului academic „Penser l’Europe”.
După cuvântul de deschidere adresat de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, au rostit alocuțiuni: Julien Chiaponne-Lucchesi, consilier pentru cooperare şi activitate culturală la Ambasada Franței din București, acad. Thierry de Montbrial, președintele Institutului Francez de Relații Internaționale - Paris, pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, acad. Maya Simionescu, președinta executivă a Fundației Naționale pentru Știință și Artă din cadrul Academiei Române, coordonatoarea comitetului ştiinţific.
Ca şi la ediţiile precedente, organizarea seminarului s-a făcut prin cooperarea dintre Academia Română şi instituţii academice din Franţa şi Spania (Institutul Francez, Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare a Spaniei). Participanţii care au susţinut referate sunt personalităţi academice din mai multe ţări europene, cu specializări în diferite domenii de activitate: medici, istorici, politologi, oameni politici, economişti, ingineri, scriitori, lingvişti, filologi, teologi.
Programul manifestării a cuprins prezentări de referate științifice și dezbateri privind Europa în ansamblul lumii contemporane. Unele referate au fost susținute în sala de întrunire, în limbile franceză sau engleză, iar câteva au fost audiate online, prin intermediul rețelelor de comunicare digitală. În cadrul celor cinci sesiuni ale seminarului au fost abordate următoarele aspecte: „Modelul Uniunii Europene văzut de-a lungul istoriei sale”; „Problemele Uniunii Europene la nivel mondial”; „Uniunea Europeană, protagonistă a biopoliticii actuale”; „Prezentarea volumului «Regards distanciés sur le monde actuel», de Thiery de Montbrial, și conceptul de complexitate”; „Economia umanistă - un viitor foarte îndepărtat?”.
Cultura naţională şi identitatea europeană
A XX-a ediţie a Seminarului „Penser l’Europe”, lansat în anul 2002, a reunit, şi anul acesta, asemenea edițiilor precedente, oameni de ştiinţă şi din sfera culturii umaniste din România şi din întreaga lume, oameni politici, reprezentanţi ai Bisericii. După ediţia a XIX-a, desfăşurată în mediul virtual în decembrie 2021 din cauza pandemiei, organizatorii au ales o temă extinsă, având în vedere evoluția geopoliticii globale contemporane și consecințele considerabile asupra viitorului Uniunii Europene: „Aflându-ne în epicentrul unui amplu proces de resetare a întregii ordini mondiale, nu mai este un secret pentru nimeni că lumea în care trăim și-a atins limitele, fiind din ce în ce mai puțin capabilă să caute soluții noi pentru problemele mileniului al treilea”. Dintre subiectele abordate de referenţi, menţionăm: „Modelele tradiţionale ale civilizaţiei europene şi răspândirea lor” (Ioan-Aurel Pop); „Reflecţii despre Europa şi lume la Eugen Simion şi Mircea Eliade” (Gisêle Vanhese), „Triumvirat” (Jean-Jacques Askenasy); „Pentru o Europă curată într-o lume poluată” (Jaime Gil Aluja), „Biserica catolică în Europa şi în lume” (Ioan Robu), „Construcţia europeană este în pericol?” (Thierry de Montbrial); „Pentru a salva democraţia trebuie să facem economiile noastre să funcţioneze mai bine” (Daniel Dăianu); „Câteva remarci despre edificarea păcii durabile astăzi” (Wilhelm Dancă); „Gen proxim şi diferenţă specifică” (Virgil Tănase); „Biopolitica, spaţiul critic al medicinii în postmodernitate” (Joaquim Gironella Coll); „Pentru o globalitate socio-umană într-o lume supusă valurilor de incertitudine” (Petre Roman); „A gândi lumea - noi orizonturi pentru Penser l’Europe” (Valeriu-Ioan Franc şi Andrei Marius Diamescu).
Spațiu al dezbaterii științifice sistematice, interdisciplinare, de tip academic, Seminarul „Penser l’Europe” a afirmat încă de la prima sa ediţie rolul major al culturilor naţionale pentru identitatea europeană. În alocuţiunea rostită la deschiderea celei de-a XIX-a ediţii a Seminarului „Penser l’Europe”, ultima la care a luat parte, acad. Eugen Simion spunea: „Ştiinţa trebuie susţinută şi cultura, în general, trebuie să rămână în centrul atenţiei noastre… Fără ea, riscăm să ieşim din istorie. Ne-am exprimat opinia noastră, în cursul acestor 20 de ani, despre subiecte legate de realitatea lumii contemporane, precum problemele minorităţilor, suveranităţii, educaţiei, imigranţilor, a centrului şi a periferiei în viaţa culturală de astăzi, şi ne-am întrebat în mai multe rânduri despre viitorul construcţiei europene. Ultima dată când ne-am putut vedea faţă către faţă ne-am întrebat dacă academiile, aşa cum sunt structurate până în prezent, au o şansă de supravieţuire, şi, desigur, ne-am întrebat ce trebuie să facem ca să reuşim. Concret, cum trebuie să păstrăm tradiţiile noastre spirituale şi, totodată, ce trebuie să schimbăm pentru ca academiile - simboluri ale culturii naţionale - să fie la înălţimea ştiinţei postmoderne…”.
Participanţii la seminarul de anul acesta au propus proiecte pentru viitor şi şi-au exprimat speranţa că reflecţia academică multidisciplinară asupra problemelor de actualitate ale spaţiului european şi mondial poate contribui la identificarea provocărilor timpului nostru şi la găsirea de soluţii adecvate pentru depăşirea crizelor.