Abecedare pentru copiii români din Voivodina
30 de copii ai unor familii din Banatul Sârbesc care în anul şcolar 2016-2017 urmează să se înscrie în clasa I vor primi abecedare româneşti. Manualele au fost donate Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Româneşti (CNMNR) din Republica Serbia de către mai mulţi intelectuali din Timişoara, Drobeta-Turnu Severin şi Câmpia Turzii. „Am făcut această donaţie pentru a determina familiile de români să opteze pentru şcoala în limba română. În această regiune numărul copiilor care învaţă în limba română se află în scădere”, a afirmat conducătorul delegaţiei, profesoara Mădălina Olteanu, de la Casa Corpului Didactic Mehedinţi, citată de Agerpres. La rândul său, scriitorul Nicu Ciobanu, reprezentantul CNMNR, a precizat că abecedarele vor fi dăruite familiilor cu o stare socială precară din mediul rural.