Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Târgovişte au depus jurământul

Data: 16 Iulie 2015

Marţi, 14 iulie 2015, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a avut loc depunerea jurământului de credinţă de către absolvenţii promoţiei 2015, licență și master, ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Alături de studenţii absolvenţi s-au mai aflat părinţii consilieri de la Centrul eparhial, profesorii insti­tuției, membri ai familiilor absolvenților și slujitorii catedralei.

Ceremonia a fost precedată de slujba Te Deum-ului, să­vârșită de preoţi profesori ai facultăţii, şi a continuat prin cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, care a evidențiat nevoia unei temeinice pregătiri teologice pentru viitorii misionari ai Bisericii noastre strămoșești, dar și rolul spiritual și cultural pe care Facultatea de Teologie îl are într-o comunitate, ea fiind o școală a aprofundării cunoștințelor esen­țiale ale vieții de credință, precum și a tot ceea ce este bun și frumos din marea cultură universală. Misiunea parohială și monahală se fundamentează pe cunoștințele căpătate de clerici în facultate, pe experiența lor misionară și pastorală, precum și pe felul în care chipul lui Hristos a fost aprofundat în sufletele lor în perioada de formare teologică.