Absolvenții promoției 1975 a seminarului din Caransebeș s-au reîntâlnit
Promoţia 1975 a istoricului Seminar Teologic Ortodox din Caransebeș s-a întâlnit marți, 24 august, în biserica Parohiei Iosefin din Timișoara, după 46 de ani de la absolvire. La bucuria revederii a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat slujba de Te Deum și slujba Parastasului pentru ierarhii, profesorii și colegii trecuți la Domnul.
La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt laudativ despre absolvenții promoției 1970-1975: „Orice om care se naște este icoana lui Dumnezeu și cu el vrea să împodobească raiul. Cu frățiile voastre a împodobit Dumnezeu Biserica, fiind podoaba bisericilor noastre, mai ales în vremurile în care se putea grăi cu Dumnezeu în șoaptă. Frățiile voastre ați grăit cu Dumnezeu, cu tărie, din Sfântul Altar, dar și cu poporul care v-a căutat și urmat”.
Aniversarea a continuat în Sala festivă „Preot Ioan Imbroane” a parohiei timișorene cu un curs festiv, în cadrul căruia absolvenții, mulți dintre ei clerici, vicari, consilieri eparhiali, protopopi și profesori universitari, și-au prezentat activitatea desfășurată pe parcursul celor 46 de ani de la finalizarea studiilor liceale, precum și realizările pe plan familial, profesional, pastoral, intelectual și misionar. Discuțiile au fost moderate de părintele prof. dr. Ioan Tulcan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, absolvent al promoției 1975.
Absolvenții care au răspuns invitației venite din partea colegului lor, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, au resimţit emoţiile din prima zi de şcoală și au retrăit bucuria momentelor de recreaţie, trăirile duhovniceşti de la slujbele oficiate în biserica seminarului, de la orele de curs și de la multiplele discuţii teologice. Au fost evocați dascălii de teologie din acea vreme și rememorați cei cinci ani de seminar. Nu au fost eludate nici momentele dificile din 1970, când tinerii elevi seminariști au pășit spre învățământul liceal, într-un context restrictiv și ostil credinței creștine, impus de dictatura comunistă.
„Directorul școlii gimnaziale însoțit de secretarul de partid din comuna natală au venit la părinții mei și i-au avertizat că dorința copilului lor de a se înscrie la Școala de Teologie din Caransebeș este perimată, întrucât, în momentul de față, Biserica și
La final, toți cei prezenți au participat la o masă festivă.