Absolvenții teologi din Sibiu au depus jurământul
Absolvenții promoției 2020-2024 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu au depus vineri, 28 iunie, jurământul de credință. Ceremonia a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoți condus de părintele conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, decanul Facultății de Teologie din Sibiu, și format din cadre didactice ale instituției de învățământ teologic din Sibiu, informează Mitropolia Ardealului.
IPS Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit la Sfânta Liturghie un cuvânt de felicitare pentru absolvenţi prin care i-a îndemnat să devină slujitori ai Cuvântului dumnezeiesc în comunităţile în care vor activa.
„Ați venit la Teologie, ați învățat știința despre Dumnezeu și v-ați asumat o răspundere, pentru că, pornind de la dragostea părinților voștri care au investit mult în pregătirea voastră, s-a adăugat lucrarea profesorilor, cu pregătirea lor și, mai ales, cu dragostea lor, iarăși părintească, pentru ca voi să fiți formați pentru a fi mentori spirituali, mentori de conștiință, conducători ai turmei încredințate vouă, Biserica locală, biserica parohială, credincioșii care vor fi oferiți să-i purtați pe brațe și să-i duceți pe calea mântuirii. Conștiința aceasta că pregătirea teologică are o finalitate și trebuie să fie urmărită această finalitate este calea de a deveni slujitor al Altarului”, a subliniat ierarhul.
După Sfânta Liturghie a urmat ceremonia depunerii jurământului de credinţă şi fidelitate pentru cei 49 de absolvenţi ai programului de licenţă în Teologie Pastorală, șapte absolvenți ai Secției de Muzică şi pentru cei 35 de absolvenţi ai programelor de masterat.
A urmat cursul festiv organizat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie, unde decanul instituției, pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, alături de profesorii îndrumători de an, prof. univ. dr. Ciprian Ioan Streza și pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza, au înmânat diplomele de absolvire și au strigat catalogul.
La final, absolvenții au primit felicitările venite de la familii, rude și apropiați la acest moment important din viețile lor.