Academia profesorului digital
Aproape 200 de cadre didactice din judeţul Tulcea au participat la primul curs al Academiei profesorului digital, un program integrat de pregătire a profesorilor din România în utilizarea platformelor digitale, iniţiat de Alianţa pentru Educaţie Remedială (AER).
Programul este disponibil gratuit tuturor cadrelor didactice care doresc să folosească în timpul cursurilor instrumente ale educaţiei digitale, iar iniţiatorii estimează că la următoarele trei cursuri, care se vor desfăşura online timp de două săptămâni, numărul participanţilor va fi mai mare. „Esenţa acestui program o reprezintă familiarizarea cu nişte platforme concrete legate de managementul şi comunicarea într-o instituţie şcolară, legate de lecţiile digitale de impact, dar şi de evaluarea standardizată care se poate face online, în siguranţă şi cu rezultate concrete şi obiective. Vrem să-i ajutăm pe colegii noştri să treacă de la o platformă la un sistem integrat, care le permite să aducă resursele la un loc şi să le livreze într-un mod facil elevilor”, a declarat coordonatorul programului Academia profesorului digital, Marcel Bartic, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că educaţia digitală este un concept care „nu ar mai trebui să fie privit ca un moft, cum s-a întâmplat până acum, ci este o nevoie actuală. (…) Educaţia digitală este obligatorie pentru un învăţământ modern, bazat pe valori şi principii care au elevul în mijlocul actului educaţional”.
Echipa de traineri este formată din specialiști cu experiență în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice. Profesorii au prilejul să testeze, să experimenteze și să folosească la clasă platforme cu ajutorul cărora vor putea să creeze lecții digitale, teste standardizate și tehnici de comunicare și gestionare a conținutului educațional. Cursanții vor fi consiliați pe toată perioada desfășurării acestor sesiuni de pregătire, dar și după finalizarea acestora, pe parcursul implementării platformelor. (O. N.)