Academicianul Tudorel Dima şi-a început noul an în eternitate

Am săvârşit slujba de înmormântare a domnului prof. univ. dr. Tudorel Dima, membru titular al Academiei Române, care, după ce a gustat din taina ultimului Crăciun, în suferinţă fiind, s-a strămutat la cele veşnice la cumpăna dintre anii 2018-2019.

Se spune că trecerea la viaţa veşnică în perioada sărbătorilor este semnul iubirii lui Dumnezeu care înalţă în lumina Sa pe cei ce au lucrat în viaţă cu dăruire şi jertfelnicie pentru formarea intelectuală şi duhovnicească a semenilor.

Din volumul omagial intitulat „Currente Calamo” („Din fuga condeiului”) realizat de profesorii Cătălin Bordeianu şi Ştefan Alexandru Băişanu aflăm că domnul academician Tudorel Dima s-a născut în anul 1939, în oraşul Brăila, fiind concitadin cu Nae Ionescu, cu a cărui filosofie s-a întâlnit în timpul liceului prin intermediul profesorului de limba şi literatura română Timotei Petride (1912 - 2002), cel care i-a îndrumat paşii spre Facultatea de Filosofie, pe care a frecventat-o în perioada 1958-1962, luându-şi doctoratul în 1973, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Ştefan Georgescu, deoarece acad. Athanase Joja, coordonatorul de drept al lucrării, în 1972, cu doar câteva luni înainte de susţinerea tezei, se strămutase la cele veşnice. În timpul studiilor, domnia sa a fost remarcat de profesorul univ. dr. Petre Botezatu, care, apreciindu-l, l-a oprit la catedră; odată intrat în învăţământ, a urmat, cu bună rânduială, obţinerea gradelor universitare: asistent (1962), lector (1970), conferenţiar (1977), profesor şi conducător de doctorat (1990).

Domnul academician Tudorel Dima - Tudorel în certificatul de naştere, Tudor în certificatul de botez şi Teodor, numele de scriitor - era o prezenţă aristocratică, distingându-se prin erudiţie, competenţă, profesionalism, corectitudine, exigenţă, dar şi printr-un neîntrecut spirit organizatoric. Cele două mandate de decan (1992-1999), unul de cancelar general al Universităţii „Al. I. Cuza” (2000) şi cel de director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” (1995) stau mărturie în acest sens. În funcţiile enumerate, domnia sa a avut înţelepciunea de a şti cum să motiveze şi să organizeze pe cei din jur. O făcea fără severitate, în pofida marii autorităţi de care se bucura, cu o blândeţe nobilă ce-i era nativă. Ea nu însemna însă spirit concesiv, lipsă de fermitate, ci îi creiona o formă distinctivă capacităţii domniei sale de persuasiune.

Profesional, era un constructor, un edificator de instituţii şi oameni. Şi aceasta pentru că, uman, avea o generozitate remarcabilă faţă de cei tineri şi înzestraţi, atât intelectual, cât şi caracterial. Nu era prieten cu impostura intelectuală şi profesională!

Gândirea sistemică a domniei sale depăşea cu mult domeniile logicii generale, deductive şi inductive, ale logicii şi filosofiei ştiinţei, în care era promotor şi expert.

Parcurgând cu atenţie lucrările domniei sale veţi descoperi spiritul inaugurat de Academia Vasiliană, suflul de o vitalitate copleşitoare al lui Dimitrie Cantemir, gândirea critică a lui Titu Maiorescu şi a urmaşilor acestuia până la Petre Botezatu, care i-a fost mentor inegalabil.

Ca ucenic prin excelenţă al marelui logician Petre Botezatu, domnia sa a ştiut să se mişte cu destulă lejeritate şi pasiune în majoritatea domeniilor ştiinţifice, explorând idei pe care apoi, cu spiritul domniei sale, le împărtăşea cu prisosinţă tuturor celor care îi sorbeau cuvintele, îi citeau scrierile şi se înnobilau pe această cale.

Sub imboldul creaţiilor înaintaşilor şi îndeosebi ale exigenţelor cunoaşterii ştiinţifice, domnul academician Tudorel Dima s-a orientat către cercetarea tematicii „energiilor creatoare” - intuiţia, inducţia, inteligenţa -, ceea ce i-a deschis calea către descoperirea fundamentelor unei etiologii inductive, cu o valoare practică incontestabilă, primită şi apreciată favorabil de oamenii de ştiinţă.

Abordarea acestor probleme i-a îngăduit să păstreze un echilibru optim între logică şi filosofie, evitând astfel poziţiile unilaterale care căutau fie să reformuleze filosofia în termenii logicii, fie să conceptualizeze logica în termenii filosofiei.

Opera domniei sale este constituită din ceea ce a scris - cărţi (8), studii publicate în volume (31) şi reviste de specialitate (74) din ţară şi străinătate, articole publicate în reviste de cultură (38), programe de cercetare (2), recenzii (11), note comemorative (2), cursuri multiplicate (3) - şi comunicări la congrese internaţionale (7) şi sesiuni ştiinţifice naţionale (33). Opera domniei sale este ca un „har peste har” (Ioan 1, 16). Dacă cea dintâi - opera scrisă - va rămâne, cu siguranţă, încă mulţi ani de acum înainte, cea din urmă se va păstra numai în memoria celor care au fost beneficiarii acelor comunicări.

Cei ce au avut privilegiul de a-i fi stat în preajmă - în acest sens, personal mă pot numi printre cei privilegiaţi, avându-l îndrumător ştiinţific al celei de-a doua teze de doctorat, intitulată „Logica Trinităţii”, dar şi profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi - au remarcat familiaritatea şi francheţea discursului domniei sale, lipsit de emfază şi preţiozitate. Era un regal. În toate, cum se cuvine unui logician format la şcoala profesorilor: acad. Ath. Joja, Petre Botezatu, Ion Didilescu, Gheorghe Enescu, Mircea Constantinescu şi Ştefan Georgescu, cei care, de altfel, au şi făcut parte din comisia de doctorat a domniei sale, susţinut în 1973, dar şi a profesorilor Radu Stoichiţă, Mihail Neculcea, Anton Dumitriu ş.a., pe care i-a audiat în timpul studiilor, raţiunea prima simţurilor. Impresiona prin universalitatea cunoştinţelor, vădindu-se a fi un elocvent alchimist al ideilor care, sigur, nu îi veneau de oriunde, ci de sus, de la Dumnezeu. Şi aceasta pentru că şi raţiunea, alături de voinţă şi sentiment, este o coordonată a chipului lui Dumnezeu în om.

Emana un optimism echilibrat, pe care reuşea să-l transmită aproape miraculos, ca încredere în neîndoielnica biruinţă a adevărului. Avea remarcabila calitate de a cuprinde cu o clasică claritate complexitatea problemelor. Sigur, numai un om credincios poate gândi curat, nepătimaş. Credinţa nu este doar un sistem, ci şi împărtăşirea din viaţa veşnică.

Punea problemele cu discernământ şi le rezolva cu eleganţă, le ocolea cu delicateţe pe cele incomode, iar deciziile luate sau lucrările de specialitate semnate se remarcau prin probitate ştiinţifică şi profunzime academică.

Coordonatele modelului pe care l-a lăsat urmaşilor săi includ erudiţie, perseverenţă, îngăduinţă faţă de opiniile altora, tenacitate, consecvenţă în raport cu sine în primul rând, muncă şi iar muncă. De altfel, şi-a învăţat discipolii cum să urmărească în viaţă un scop nobil, să aprecieze un titlu, să se respecte pe ei înşişi, să conştientizeze dimensiunea responsabilităţii pe care o au, să nu ignore greşelile şi să nu înceteze a urca pe scara valorilor, alături de cei mai buni. Parcă i-ar fi trimis la propovăduire. A fost un excelent ambasador al valorilor culturale ale neamului românesc, oriunde i-a fost hărăzit să semene înţelepciune şi să cultive minţi.

Şi-a iubit profesiunea cu o pasiune neabătută, pe care n-a exprimat-o prin efuziuni răsunătoare, ci printr-o trăire a ei în toate fibrele cugetului şi ale simţirilor sale. De aici şi pilduitoarea lui asiduitate, prezenţa zilnică în cabinetul de lucru, unde era primul venit şi de multe ori ultimul plecat. Graţie acestei dăruiri, viaţa i-a fost bogată în împliniri şi satisfacţii. Limpezimea minţii şi curăţia inimii au fost idealul vieţii domniei sale. Dumnezeu i-a dăruit ştiinţă şi pricepere, înţelepciune şi discernământ; discernământul, aşa cum este prezentat în viziune patristică, este mai presus decât toate virtuţile.

Academicianul Tudorel Dima se detaşa în mijlocul întrunirilor şi simpozioanelor prin prestanţa sa şi prin substanţa şi eleganţa cuvântului, îmbinate în mod armonios cu blândeţea, decenţa şi smerenia caracteristice doar omului înţelept, realizând astfel o permanentă interferenţă între savant şi omul de cultură, interferenţă care este negreşit o condiţie sine qua non a ţinutei şi prezenţei cu adevărat universitare şi academice. Îşi derula expunerile cu rigoare şi profunzime, cu seriozitate şi participare, confirmând ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel: „Duhul toate le cercetează, până şi adâncurile lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 10).

Desigur, în cei 79 de ani, adunaţi în calendarul personal al domniei sale, după cum el însuşi mărturisea, „norii nu au adus numai ploile recoltelor bogate, ci şi intemperiile unor suplicii şi greutăţi. Însă, de fiecare dată, Dumnezeu m-a ajutat şi mi-a ascultat rugăciunile, dar şi mulţumirile”.

O altă coordonată a preocupărilor domniei sale, dincolo de multitudinea activităţilor universitare şi academice în care domnia sa era implicat, a fost rezolvarea problemelor ridicate de viaţa de familie. Domnia sa şi-a iubit constant, asemenea luminii sărbătorilor pascale, soţia - Maria, un ilustru profesor al Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, fiica - Lucia-Corina, conferenţiar universitar şi medic cardiolog, ginerele - Sebastian, reputat medic ORL, şi nepoţica, Cristina-Dora, elevă în clasa a VII-a. Pentru domnia sa familia a fost sfântă!

De aceea, în astfel de momente, când moartea încearcă să rupă unitatea familiei, este bine să nu vă lăsaţi pradă deznădejdii, care poate să facă multă stricăciune sufletului şi vieţii, ci să sporiţi rugăciunile şi astfel să vă abandonaţi în braţele iubirii Preamilostivului Dumnezeu, singurul Care ştie să pună punct oricărui lucru frumos.

Este drept că prin plecarea dintre noi a domnului academician Tudorel Dima lumea universitară şi cea academică a pierdut un om care le-a slujit cu inteligenţă, talent, erudiţie şi dăruire neobosită până nu de mult. Şi pentru că împotriva deciziilor lui Dumnezeu nu poate sta nimeni împotrivă, nu ne rămâne decât posibilitatea de a ne întâlni în continuare cu domnia sa atât prin rugăciune, cât şi prin publicaţiile domniei sale, în paginile cărora vom afla mereu profunzimea unui mare erudit şi generozitatea unui om cu o reală vocaţie ştiinţifică, dar şi duhovnicească, la care a contribuit pe de o parte căsătoria cu o fiică de preot, iar pe de altă parte prietenia dintre noi, după cum însăşi domnia sa mărturisea: „Dumnezeu a avut grijă să-mi deschidă calea spre Preasfinţia Sa Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Credinţa sa discretă, fără bravadă, tenacitatea cu care duce la bun sfârşit obiectivele propuse, bucuria revederilor au binecuvântat întâlnirile noastre colocviale şi m-au pregătit treptat pentru intrarea în nesfârşire”.

Domnul academician Tudorel Dima, acum, când părăseşte galeria generaţiei de logicieni şi epistemologi de marcă din ţară - Alexandru Boboc, Alexandru Surdu, Andrei Marga, Mircea Flonta, Petru Ioan, Sorin Vieru, Ilie Pârvu ş.a. -, adăugându-se în panteonul celor strămutaţi de mult la cele veşnice, merită să i se aducă „laude întru înălţimea sa”, după cuvântul Sfântului Apostol Iacov (1, 9), deoarece domnia sa rămâne un model de Om, de familist, dar şi de slujire şi de înnobilare pentru cei care îi vor urma pilda de viaţă şi de dăruire în slujirea academică şi cea a învăţământului universitar. Într-un cuvânt, domnia sa, şi dincolo de moarte, va rămâne în spaţiul de minte şi suflet al celor de aproape - familie, colegi, studenţi şi doctoranzi -, dar şi al celor de departe, care l-au cunoscut.

Să-L rugăm pe Hristos Domnul să-i dăruiască iertarea păcatelor, odihnă sufletului şi bucurie împreună cu drepţii, iar pe cei dragi din familia, neamul şi stepena domniei sale să-i mângâie şi să-i întărească întru credinţa în Înviere. Veşnica lui pomenire din neam în neam!