Acatistul Mântuitorului şi Te Deum la cumpăna dintre ani la biserica Sfântul Nectarie Taumaturgul – Coslada, Spania

Un articol de: Silviu Dascălu - 31 Decembrie 2010

La cumpăna dintre ani, românii ortodocşi din parohia "Sfântul Nectaria Taumaturgul" din Coslada – Spania participă la miezul nopţii în biserica parohială unde este săvârşită slujba de Te Deum şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos.

"A devenit o tradiţie parohială, încă din 2007, de la înfiinţarea parohiei, ca în noaptea de Anul Nou, în biserica parohiei să se săvârşească slujbă la trecerea dintre ani. Şi anul acesta, credincioşii parohiei sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe la programul liturgic organizat, care va începe la orele 23.30 cu Acatistul Mântuitorului, urmat de slujba de Te-Deum. Este o datorie creştinească să închinăm primul gând din an lui Dumnezeu, de la Care ne vin toate: pacea, sănătatea, bucuria şi mântuirea", a declarat părintele paroh George Cimpoca. Pe data de 1 ianuarie, la ora 9.00, se vor săvârşi Utrenia şi Sfânta Liturghie, închinate celor trei evenimente: Tăierea împrejur a Domnului, pomenirea Sf. Vasile cel Mare şi Anul Nou civil.