Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 Iunie)
Troparul Sfântului Ghelasie de la Râmeţ, glasul al 4-lea:
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor şi al credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti, cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
Condacul 1
Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi, nevrednicii, pentru folosinţele pe care le dobândim de la tine neîncetat şi, ca unul care ne izbăveşti de tot necazul cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare sfântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Icosul 1
Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că sufletul cu virtuţi ţi l-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demon i-ai tămăduit;
Bucură-te, că apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea preaiubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Râmeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 2-lea
Pe pământ ca un alt Moise te-ai arătat, Sfinţite Părinte Ghelasie, căci, cu toiagul semnul crucii făcând, ai izvorât apă din loc pietros. Deci, văzând minunea, călugării şi credincioşii la Hopagi s-au bucurat, dând mărire lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat aceste puteri, şi au strigat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Arătatu-te-ai în vis la mulţi credincioşi, Sfinţite Părinte, şi multe minuni ai făcut celor ce s-au apropiat cu credinţă de sfintele tale moaşte. Pentru aceasta cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi;
Bucură-te, ajutorul celor împovăraţi;
Bucură-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri;
Bucură-te, ajutătorul şi ocrotitorul Mănăstirii Râmeţ;
Bucură-te, al monahilor osârdnic povăţuitor;
Bucură-te, al preoţilor celor evlavioşi bun arhipăstor;
Bucură-te, al credincioşilor evlavios sprijinitor;
Bucură-te, al cerescului Stăpân vrednic slujitor;
Bucură-te, că de multe dureri eşti izbăvitor;
Bucură-te, că lui Hristos cu blândeţe şi cu smerenie ai urmat;
Bucură-te, că duhurile răutăţii cu nerăutatea ta le-ai alungat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 3-lea
Arhanghelii şi îngerii se minunează, Sfinţite Părinte, de credinţa ta cea mare pe care ai avut-o către Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pământ şi ai izvorât apă. Pentru aceea şi noi, cunoscându-ţi râvna spre cele sfinte, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Auzitu-s-a de minunile tale, Sfinţite Părinte, până la hotarele pământului românesc, şi creştinii de pretutindeni aleargă la moaştele tale, care sunt cinstite cu evlavie în Sfânta Mănăstire Râmeţ, căci de aici toţi dobândesc ajutor. De aceea primeşte şi de la noi această cântare:
Bucură-te, că pe creştini îi aperi întru nevoi;
Bucură-te, că orfanilor le aduci mângâiere;
Bucură-te, că şi văduvelor le aduci alinare sufletelor;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor bolnavi;
Bucură-te, cald folositor al celor întristaţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, bunule părinte al celor săraci;
Bucură-te, că taberele vrăjmaşilor le-ai surpat;
Bucură-te, că în cer odihnă veşnică ai aflat;
Bucură-te, că în mijlocul cetelor îngereşti ai ajuns;
Bucură-te, că plată ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că pe oameni cu Dumnezeu i-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 4-lea
Preasfinţite Părinte Ghelasie, femeia cea stăpânită de demoni din depărtare a alergat la sfântul tău sicriu şi, credinţă având, a luat tămăduire. Pentru aceasta, minunându-ne de prea multa sa îndrăzneală, cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Adormind, Preasfinţite Părinte, pe asinul tău care te purta spre mănăstire, au rămas până astăzi urme neşterse pe piatră, şi clopotele celor şapte biserici singure au început să sune, ducând vestea trecerii tale din această viaţă. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, că pe asin, precum odinioară Iisus, ai încălecat;
Bucură-te, că cele şapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat;
Bucură-te, că singure clopotele ţi-au vestit chemarea la Cel de Sus;
Bucură-te, că multe minuni ai lucrat;
Bucură-te, că tu de atunci în Hristos odihnă cerească ai aflat;
Bucură-te, că viaţa ta lui Hristos ţi-ai închinat;
Bucură-te, că mai cu trezvie lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că prin tine mulţi la credinţă au venit;
Bucură-te, că la înălţimea trăirii sfinte ai ajuns;
Bucură-te, al călugărilor minunat învăţător şi de Dumnezeu înţelepţit;
Bucură-te, al Sfintei Biserici laudă şi cu bucurie cinstit;
Bucură-te, cel ce cu lumina cea întreită ai fost luminat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 5-lea
Plângem şi ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele. Dar năzuim la tine, Preasfinţite Ghelasie, rugându-ne să fii mijlocitor către Domnul pentru noi şi pentru toată lumea, ca să dobândim mântuire prin rugăciunile tale. Pentru aceea cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ca să arăţi milostivirea ta către noi, Preasfinţite Părinte, ai săvârşit multe minuni pentru cei ce au alergat cu credinţă la sfintele tale moaşte. Iar celor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arătându-le cele de mântuire. Cu aceştia împreunându-ne glasurile, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţie cu smerenie ne plecăm;
Bucură-te, că binecuvântare de la Dumnezeu prin tine aflăm;
Bucură-te, că prin tine cu ochii sufletului în slava cerească te vedem;
Bucură-te, că de chinurile cele veşnice ai scăpat multe suflete;
Bucură-te, că pe calea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că pe noi toţi întru necazuri ne-ai mângâiat;
Bucură-te, cel ce eşti al Duhului Sfânt lăcaş împodobit;
Bucură-te, cel ce cu apa cea veşnică sufletele ai adăpat;
Bucură-te, că lui Hristos ai făcut ascultare desăvârşită;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 6-lea
Minunată s-a arătat, Părinte, trecerea ta de pe pământ la cereştile lăcaşuri, căci ai cunoscut din vreme apropierea sfârşitului tău. De aceea, minunându-ne toţi de faptele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Cine va putea spune cu adevărat toate nevoinţele tale, Sfinţite Părinte, cu care te-ai nevoit şi prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit; de aceea îţi cântăm:
Bucură-te, că în sărăcie de bunăvoie ai vieţuit;
Bucură-te, că în post şi rugăciune toată viaţa ai petrecut;
Bucură-te, că prin smerenie toate le-ai învins;
Bucură-te, că pe călugări bine i-ai călăuzit;
Bucură-te, că, înţelepciune având, pe mulţi preoţi ai îmbărbătat;
Bucură-te, că dogmele dreptei credinţe pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, că prin viaţa ta Mănăstirea Râmeţ ai blagoslovit;
Bucură-te, că pe cei credincioşi i-ai tămăduit;
Bucură-te, că din nevoi pe noi toţi ne izbăveşti;
Bucură-te, că eşti izvor nesecat de bunătăţi pământeşti;
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieţii pe mulţi ai îndestulat;
Bucură-te, că rugător neîncetat către Născătoarea de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 7-lea
Izvor de apă vindecător izvorăşti, Sfinţite Părinte, de sub altarul sfânt al mănăstirii tale, vindecând toată boala şi neputinţa. De aceea, minunându-ne de darul lui Dumnezeu de care ai fost învrednicit, cu toţii strigăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Pom cu bune roade eşti, Sfinţite Părinte Ghelasie, care rodeşte rod de mântuire tuturor celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu stâlpări de rugăciuni în mâini cer să le vii în ajutor; de aceea şi noi cu smerenie şi cu dragoste te lăudăm zicând:
Bucură-te, alesule între cuvioşi;
Bucură-te, floarea cea cu bun miros;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă preadulce;
Bucură-te, rază pururea strălucitoare;
Bucură-te, păzitorule al fecioriei;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, învăţătorule şi bun părinte;
Bucură-te, reazemul celor neputincioşi;
Bucură-te, vindecătorule al celor bolnavi;
Bucură-te, toiagul celor nevăzători;
Bucură-te, preadulce liniştitor al sufletelor noastre;
Bucură-te, mustrătorule al greşelilor noastre celor ascunse;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 8-lea
Râu de lacrimi ai vărsat, Preasfinţite Părinte, rugând pe Dumnezeu pentru lume, şi te-ai nevoit cu asprime fără odihnă şi hrană, petrecându-ţi viaţa în osteneli sfinte. Pentru aceasta, noi toţi slăvim pe Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie putere, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca unul care ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui ai povăţuit-o la Împărăţia cea de sus cu învăţăturile tale, Sfinte Părinte Ghelasie. Iar nouă, celor ce suntem bântuiţi de viforul multor necazuri şi ispite, dă-ne mână de ajutor, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, izbăvitorule din necazuri al celor dosădiţi;
Bucură-te, dătătorule de mângâieri;
Bucură-te, că din multe ispite ne scoţi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că eşti izvor de bunătăţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi cu dragoste îi îndrepţi;
Bucură-te, că pe pământ mult bine ai făcut celor credincioşi;
Bucură-te, vindecătorule neîntârziat al celor bolnavi;
Bucură-te, acela ce, cu rugăciunile tale, săgeţile vrăjmaşilor le-ai oprit;
Bucură-te, că din izvorul mănăstirii tale mulţi s-au adăpat;
Bucură-te, acela ce de creştini eşti mult lăudat;
Bucură-te, cel ce cu daruri duhovniceşti viaţa noastră ai îmbogăţit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 9-lea
Cu mare bucurie, Preasfinţite Ghelasie, te lăudăm, căci pe tine te avem comoară de mult preţ şi tu le dai tuturor cele de mântuire, povăţuindu-i pe calea cea dreaptă. Pentru aceasta, cu multă bucurie slăvim şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine pentru multă iubirea ta pe care o arăţi şi astăzi celor care se închină ţie cu credinţă? De aceea, cu dragoste aducând preamărire lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, stâlp de foc care luminezi pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin viaţa ta ai binevestit pe Hristos;
Bucură-te, că ai îndreptat pe cei legaţi de cele pământeşti;
Bucură-te, că ai mustrat nedreptatea multora;
Bucură-te, că în toată viaţa ta pe Domnul ai slăvit;
Bucură-te, că şi pe noi ne-ai îndreptat pe calea virtuţilor;
Bucură-te, că prin tine multă linişte am aflat;
Bucură-te, că de multe necazuri ne-ai izbăvit;
Bucură-te, cel plin de blândeţe şi de smerenie;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 10-lea
Văzând Dumnezeu nevoinţele tale, Sfinţite Părinte Ghelasie, te-a proslăvit pe pământ cu mari şi multe minuni săvârşite încă în trup fiind. Iar după trecerea la cele veşnice, nu încetezi a ne împărtăşi de faceri de bine, pentru care şi noi cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid nebiruit de valurile ispitelor ai fost, Părinte Ghelasie, că ai biruit cu darul lui Dumnezeu toate cursele şi ispitele care te împresurau, şi cu curgerile tale de lacrimi ai spălat taina sufletului tău, Părinte. Pentru aceasta cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, că prin priveghere de toată noaptea te-ai nevoit;
Bucură-te, că trupul cu post l-ai făcut vas ales sufletului;
Bucură-te, că pentru toate Dumnezeu te-a răsplătit cu cununa vieţii cereşti;
Bucură-te, că, plutind ca pe apă, capul tău înmiresmat a ocolit biserica mănăstirii;
Bucură-te, că a treia oară pe fereastra bisericii el s-a oprit;
Bucură-te, că toţi credincioşii cu cinste te-au primit;
Bucură-te, că pe toţi cu mireasmă dulce i-ai făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu;
Bucură-te, că din suflet curat pe tine te slăvim;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel bun, sfinţenia vieţii tale o ai arătat;
Bucură-te, că de cununa nemuririi din mâna Atotţiitorului te-ai învrednicit;
Bucură-te, că fericirea raiului cu toţi sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 11-lea
Femeia ce era bolnavă în mare cinste pe tine te-a văzut, Preasfinţite Părinte, căci în chip minunat te-ai descoperit că eşti ocrotitor al credincioşilor ardeleni şi al Mănăstirii Râmeţ, dând poruncă să se păstreze rânduiala sfântă. Pentru aceasta şi noi, mulţumire lui Dumnezeu aducând, cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Mare iubitor te-ai arătat credincioşilor tăi din Transilvania, îndreptătorule al credinţei celei drepte, că nu sufereai să vezi nedreptate şi urâciunea de patimi în locul sfânt al mănăstirii şi în toată ţara noastră, şi cu asprime ai pedepsit pe cei ce calcă rânduiala ta sfântă. Pentru aceasta, te lăudăm zicând cuvinte ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat curăţitor spinilor celor răi ai păcatelor;
Bucură-te, iubitorule al vieţii în curăţie;
Bucură-te, blândule arhiereu al lui Hristos;
Bucură-te, floarea cea cu dulce miros;
Bucură-te, că înseninezi sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că luminezi minţile cele întunecate;
Bucură-te, că alungi gândurile cele deşarte;
Bucură-te, alăută cu dulce glăsuire;
Bucură-te, îndrumătorule al turmei celei duhovniceşti;
Bucură-te, că prin tine şi noi aflăm mântuire;
Bucură-te, veselia sufletului dornic de Hristos;
Bucură-te, că altceva nu ştiu ce să grăiesc fără numai: bucură-te;
Bucură-te, Sfinte Parinte Ghelasie!
Condacul al 12-lea
Mintea ta, Sfinţite Părinte, ziua şi noaptea o ai îndreptat la cereştile lăcaşuri şi ai fost ca o fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă plină de untdelemnul dragostei nepieritoare. Pentru aceasta în veci petreci în ceruri cu toţi sfinţii, iar noi, cinstindu-te, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudăm, Sfinţite Părinte Ghelasie, dragostea ta de pe pământ faţă de fiii duhovniceşti pe care i-ai păstorit, precum şi multele minuni pe care le-ai săvârşit, tămăduind pe toţi cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, Sfinte Ghelasie, zicând:
Bucură-te, slujitorul lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni părinte;
Bucură-te, de Hristos iubitorule fierbinte;
Bucură-te, izbăvitorule de tot felul de boli;
Bucură-te, cu monahii împreună nevoitorule;
Bucură-te, al credincioşilor evlavioşi povăţuitorule;
Bucură-te, învăţătorule al dreptei credinţe;
Bucură-te, că toţi te cinstim fierbinte;
Bucură-te, că pururea cu tine ne lăudăm;
Bucură-te, că prin tine pace sufletelor aflăm;
Bucură-te, că prin atingerea sfintelor tale moaşte de neputinţele noastre ne vindecăm;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul al 13-lea
O, Preaminunate şi Sfinte Părinte, cu umilinţă strigăm şi cerem de la tine al tău sprijin în această vale a plângerii şi te rugăm, primeşte această puţină rugăciune şi o înalţă la tronul lui Dumnezeu, ca prin mijlocirile tale să ne învrednicim şi noi veşnicei Împărăţii şi să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Icosul 1
Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că sufletul cu virtuţi ţi l-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demon i-ai tămăduit;
Bucură-te, că apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea preaiubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Râmeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Condacul 1
Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi, nevrednicii, pentru folosinţele pe care le dobândim de la tine neîncetat şi, ca unul care ne izbăveşti de tot necazul cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare sfântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!
Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ
La tine, Sfinte Părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, ca şi pentru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi, trecând din această viaţă, să ne bucurăm, împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împărăţia cea nesfârşită a cerurilor; ca acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să aducem mărire şi cinstire lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.