Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 August)
Troparul, glasul al 1-lea
Vrednic slujitor al lui Hristos și înțelept apărător al dreptei credințe, mare cinstitor al Sfintei Cuvioase Parascheva și credincios luminător al neamului românesc, Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă pe Hristos-Dumnezeu să ocrotească și să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1:
Vrednicului păstor al Bisericii Moldovei și râvnitorului Ierarh Varlaam laudă de mulțumire îi aducem noi, nevrednicii, că acesta a strălucit cu înțelepciunea și cu virtuțile între ierarhii Bisericii strămoșești, pentru care Hristos i-a dat cununa cea neveștejită a slavei Sale în ceruri, de unde se roagă pentru cei ce-i cântă: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Icos 1:
Din tinerețe, Dumnezeu te-a hărăzit să fii vas ales al harului Său; căci binecredincioșii tăi părinți, de bun neam, ți-au sădit în suflet iubirea de Hristos și de învățăturile Lui, încât ai ales să mergi pe calea virtuților și a cunoașterii de Dumnezeu, pentru care îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce ai fost zămislit ca rod al rugăciunii;
Bucură-te, floare rară odrăslită în ținuturile Neamțului;
Bucură-te, că la Botez ai primit numele Marelui Vasile;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău a fost locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai ascultat pe îngerul păzitor, care ți-a călăuzit pașii copilăriei;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a împodobit chipul tău;
Bucură-te, minte trează și înțelepțită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, suflet luminat de Soarele Hristos;
Bucură-te, că far călăuzitor ți-a fost dreapta credință;
Bucură-te, cel ce te-ai hrănit din dulceața Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce nu ți-ai lipit inima de deșertăciunile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 2:
Credința cea dreaptă având, ai făcut-o lucrătoare prin iubire în sufletul tău și, luminat fiind de harul Duhului Sfânt, ai trăit pe pământ, încă din fragedă pruncie, asemenea îngerilor, cântând neîncetat lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Aliluia!
Icos 2:
Ascultând cuvântul lui Hristos, care zice: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine și să-Mi urmeze, prin voia lui Dumnezeu, ai părăsit casa părintească și, asemenea prorocului Ilie oarecând la pârâul Cherit, te-ai adăpostit la Schitul Zosim pe Valea Secului, pentru a te dărui vieții sihăstrești, plăcută lui Dumnezeu. Minunându-ne de buna ta alegere, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, doritor de viață isihastă;
Bucură-te, că ai dorit primirea îngerescului chip;
Bucură-te, următor și împlinitor al poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, vas ales în care s-a turnat apa Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă în obștea Schitului Zosim;
Bucură-te, piatră zidită pe Piatra Hristos;
Bucură-te, tânăr iubitor de nevoință;
Bucură-te, suflet luminat de razele iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, pustnic vrednic și înger întraripat;
Bucură-te, viață plăcută lui Dumnezeu și oamenilor;
Bucură-te, minte plină de înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, că ți-ai împodobit viața cu sfintele osteneli;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 3:
Înzestrat de Dumnezeu cu minte veghetoare și înțeleaptă, fericite Părinte, te-ai arătat sârguitor împletind ostenelile călugărești cu deprinderea limbilor în care s-au scris învățăturile și dogmele Sfinților Părinți. Drept aceea, ai tâlcuit, în limba poporului tău, din în țelepciunea Sfântului Ioan Scărarul, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Zis-a Domnul: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oa menilor, ca ei, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Dumnezeu, Care este în ceruri. Tu, Sfinte Varlaam, aprinzându-te din lumina lui Hristos, te-ai făcut lumină pentru cei din vremea ta, încât numele tău a fost cunoscut în toate ținuturile Moldovei și toți se minunau de înțelepciunea dată ție de Dumnezeu, pentru care noi te lăudăm, zicând:
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, întruchipare a virtuților creștinești;
Bucură-te, râu de apă vie spre viața cea veșnică;
Bucură-te, fântână din care se adapă cei însetați de învățături;
Bucură-te, hrană duhovnicească pentru cei flămânzi de dreptate;
Bucură-te, tâlcuitor al învățăturilor Sfinților Părinți;
Bucură-te, dătător de liniște sufletească;
Bucură-te, aducător de pace din pacea lui Hristos;
Bucură-te, pildă monahilor și credincioșilor evlavioși;
Bucură-te, îndreptător credinței și chip blândeților;
Bucură-te, învățător al înfrânării și ajutător al neputincioșilor;
Bucură-te, cel ce aduci nădejde și căldură sufletească;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 4:
Ajungând sfetnic de încredere al voievozilor timpului tău, aceștia ți-au încredințat soliri în alte țări, pe care le-ai împlinit cum se cuvine, fără ca grijile lumii să-ți răpească din minte smerita cu getare, rugăciunea curată și gândul la Dumnezeu, Căruia Îi cântai neîncetat: Aliluia!
Icos 4:
Dumnezeu Cel negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind, de la care vine toată darea cea bună și tot adevărul, te-a ales pe tine să fii păstor al Bisericii Moldovei. Drept aceea, domnitorul țării și sfetnicii săi, următori făcându-se sfatului Celui Atotputernic, te-au rânduit păstor al turmei celei cuvântătoare, iubitoare de Hristos, încredințându-ți toiagul vlă dicesc de la Iași. Minunându-ne de darul pe care ți l-a dat de la Dumnezeu, îți cântăm așa:
Bucură-te, vrednicule păstor al Bisericii Moldovei;
Bucură-te, arhierească slujire prin care ți-ai împodobit haina sufletului;
Bucură-te, dreptar al slujirii arhierești;
Bucură-te, ales al lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat;
Bucură-te, învățător, păstor și sfințitor al credincioșilor;
Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, slujitor al Adevărului și om al dreptății;
Bucură-te, potir în care s-a turnat harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, glasul Cuvântului auzit în Biserica Moldovei;
Bucură-te, rob al lui Hristos și prieten al sfinților;
Bucură-te, preaînțelept semănător al cuvintelor mântuitoare;
Bucură-te, uns al lui Hristos și urmaș al Apostolilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 5:
Încredințându-ți-se tronul vrednicilor mitropoliți ai Moldovei, Ierarhe Varlaam, plin de putere dumnezeiască ai rânduit cu bună chibzuință toată lucrarea Bisericii și nu te-ai despărțit de ostenelile călugărești, ci cu multă dragoste ai împletit munca și rugăciunea ca să dobândești harul lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icos 5:
Putere de la Dumnezeu ai primit, bunule păstor, nu numai pentru a chivernisi viața Bisericii Moldovei, ci și pentru a mărturisi credința cea dreaptă a Mântuitorului Hristos; căci te-ai arătat limbă grăi toare a înaltei teologii, propovăduind lumii dreapta cinstire de Dumnezeu, apărând-o de învățăturile ereticești. Pentru aceasta te cinstim și te lăudăm, zicând:
Bucură-te, rază a teologiei care a luminat sufletul;
Bucură-te, risipitor al întunericului eresurilor;
Bucură-te, cuget împărtășit cu înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, oglindă fără pată a lucrării lui Dumnezeu;
Bucură-te, râu al lui Dumnezeu prin care curge harul;
Bucură-te, cel ce înmiresmezi Ortodoxia cu dumnezeieștile cuvinte;
Bucură-te, apărătorule fierbinte al dreptei credințe;
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt;
Bucură-te, grai cu răsunet plăcut al tâlcuirilor Sfintei Scripturi;
Bucură-te, ierarh înțelept și păstor milostiv;
Bucură-te, cel ce ai îndepărtat învățăturile cele greșite;
Bucură-te, cel ce ai vestit minunile lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 6:
Lucrarea învățătorească din Biserica lui Hristos ai împlinit-o cu multă râvnă, Sfinte Ierarhe Varlaam, încât glasul tău înțelepțit de Dumnezeu sa auzit în toată Ortodoxia, iar păstoriții tăi s-au îm părtășit din înțelepciunea ta mulțumind lui Dumnezeu și cân tând: Aliluia!
Icos 6:
Luminat fiind de Dumnezeu, ai tâlcuit, cuvintele vieții veșnice ale Evangheliei lui Hristos. Cazania ta, prealuminate Ierarhe, a devenit izvor de învățătură spre cunoașterea lui Dumnezeu pentru întreg poporul din toate provinciile românești. Drept aceea, socotindu-te apostol și dascăl al neamului nostru, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, ctitorul cărții românești de învățătură;
Bucură-te, tâlcuitor inspirat al Evangheliei;
Bucură-te, cunoscător al tainelor Sfintei Scripturi;
Bucură-te, luminător al poporului român;
Bucură-te, apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, vrednic urmaș al Apostolilor;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, trâmbiță de aur a dumnezeieștilor glăsuiri;
Bucură-te, stâncă neclintită în calea furtunilor;
Bucură-te, ritor înțelept al Cuvântului;
Bucură-te, ostenitor împreună cu Sfântul Ierarh Petru Movilă;
Bucură-te, amvon al sfintei înțelepciuni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 7:
Tulburată fiind Biserica dreptmăritoare de învățături străine, la Sinodul de la Iași, ca oarecând la Sinoadele ecumenice, s-a lămurit dreapta credință. Tu, Sfinte Ierarhe Varlaam, ai fost diriguitorul acestui sinod, dând slavă lui Dumnezeu și cântând: Aliluia!
Icos 7:
Înțelepțiți de Dumnezeu, ierarhii Sinodului de la Iași s-au arătat apărători ai dreptei credințe și luptători pentru unitatea Bisericii Ortodoxe, iar cu luminarea Sfântului Duh au cercetat Mărturisirea de credință a Sfântului Mitropolit Petru Movilă, care a fost apoi îndreptar pentru toată Ortodoxia. Ca unul ce ai fost înțelept diriguitor al Sinodului, Sfinte Ierarhe Var laam, primește de la noi această cântare:
Bucură-te, laudă strălucită a ierarhilor;
Bucură-te, dumnezeiesc apărător al adevăratei credințe;
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, diriguitor al Sinodului de la Iași;
Bucură-te, mărturisitor statornic al Sfintelor Taine;
Bucură-te, ochi veghetor al Bisericii;
Bucură-te, privighetoare a Ortodoxiei cea frumos glăsuitoare;
Bucură-te, vultur al teologiei celei înalte;
Bucură-te, dascăl iscusit al preoțimii;
Bucură-te, povățuitor al monahilor;
Bucură-te, fulger care risipești norii întunecați ai eresurilor;
Bucură-te, păstor luminat al credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 8:
Împreună cu Vasile Voievod te-ai îngrijit, Sfinte Ierarhe, ca să aduci în biserica Sfinților Trei Ierarhi din Iași, pe care tu însuți ai sfințit-o, moaștele Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, cea mult folositoare. Așezându-le în preafrumoasa ctitorie, împreună cu tot poporul, cu multă evlavie, ai cântat lui Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Săi: Aliluia!
Icos 8:
Slujitor al Preasfintei Treimi, cinstitor neîndoielnic al Prea sfintei Născătoare de Dumnezeu și prieten al sfinților, nu ai pre getat, Părinte, a înnoi locașurile închinate lor, în care ai propo vă duit, cu timp și fără timp, Cuvântul Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că ai fost pătruns de harul Sfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce dai lumină oamenilor din lumina lui Hristos;
Bucură-te, cel ce împarți daruri cerești din darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, prieten al ierarhilor, cuvioșilor și mucenicilor;
Bucură-te, păstorule cel harnic al turmei lui Hristos;
Bucură-te, cel lăudat împreună cu Sfinții Ierarhi Petru Movilă al Kievului și Dosoftei al Moldovei;
Bucură-te, cel împreună cinstit cu toți sfinții români;
Bucură-te, sfetnicul de taină al lui Vasile Voievod;
Bucură-te, bogăție de sfântă înțelepciune;
Bucură-te, vedere pătrunzătoare a tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, albină căutătoare de nectar duhovnicesc;
Bucură-te, apărător și sprijinitor al poporului obidit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 9:
Credința cea dreaptă păzind, călătoria săvârșind, bogat în fapte bune, Ierarhe Varlaam, după voia lui Dumnezeu, te-ai întors la Mănăstirea Secu, unde ți-ai dat sufletul în mâinile Dreptului Ju decător, și primind cununa neveștejită a slavei Sale, ai mulțumit, cântându-I Aliluia!
Icos 9:
Mormântul tău din zidul bisericii Sfântului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Secu izvorăște lumină și vindecări. Pentru aceea, de veacuri, monahii iscusiți și râvnitori țin aprinsă candela rugă ciunilor în biserica odihnei tale. Acelora și nouă cere de la Dum nezeu ajutor și ocrotire, ca să îți cântăm:
Bucură-te, ocrotitorul și ajutătorul viețuitorilor Mănăstirii Secu;
Bucură-te, cel ce unești cele de jos cu cele de sus;
Bucură-te, cel numărat în soborul sfinților nemțeni;
Bucură-te, slugă bună și credincioasă primită în bucuria Stăpânului Hristos;
Bucură-te, cel care neîncetat ai purtat grijă de păstoriții tăi;
Bucură-te, cel ce petreci în lumina negrăită a slavei lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce trimiți binecuvântare pe pământ;
Bucură-te, cel ce ți-ai săvârșit viața slujind lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu haină de lumină;
Bucură-te, că împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții te odihnești în cămara lui Hristos;
Bucură-te, ierarhe iubitor de țară și de neam;
Bucură-te, că toți credincioșii te cinstesc după cuviință;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 10:
Pe Hristos pe care L-ai mărturisit ca Domn și Dumnezeu și Mântuitor al lumii, Îl vezi acum față către față în împărăția cerurilor și te bucuri de slava cea negrăită a luminii celei întreit strălucitoare, pregătită din veci celor care au iubit, pe pământ, bună-cuviința Casei Sale. Îndulcindu-te, Sfinte, de darurile cerești, împreună cu îngerii cânți: Aliluia!
Icos 10:
Lăudăm nevoințele tale, Preaînțelepte Varlaam, cinstim sfintele tale moaște, urmăm sfaturile și învățăturile tale lăsate nouă moș tenire, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri și, cu osârdie, te rugăm, Sfinte Părinte, să ne ajuți în vremea necazurilor și a ispitelor ce ne vin de la trup, de la lume și de la diavol, ca să putem cânta:
Bucură-te, rugătorule pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, vindecătorule de boli al celor care se roagă cu credință;
Bucură-te, ocrotitor al monahilor și al sihaștrilor;
Bucură-te, sprijinitor al săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, înțelept povățuitor al tinerilor;
Bucură-te, ajutător al orfanilor și străinilor;
Bucură-te, dezlegător al blestemelor și jurămintelor;
Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;
Bucură-te, aducător de belșug duhovnicesc;
Bucură-te, liman al celor pierduți în vâltoarea ispitelor;
Bucură-te, mângâiere a celor întristați și deznădăjduiți;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 11:
Cum vom putea să te lăudăm, după cuviință, pentru virtuțile tale, Sfinte Părinte, noi care nu ne-am sârguit îndeajuns să ne apropiem de dragostea lui Hristos, așa cum tu ai făcut? De aceea, te rugăm să ceri de la Dumnezeu îndurare, milă și har pentru noi, ca să putem cânta împreună cu tine: Aliluia!
Icos 11:
Te rugăm, Sfinte Ierarhe, să ne ajuți a păstra neatinsă de rătăciri credința strămoșească și toate predaniile ei, te rugăm, Părinte, să trimiți de la Dumnezeu păstorilor noștri înțelepciune și multă stăruință în lucrarea încredințată lor de Hristos; cere, prealu mi nate, de la Dumnezeu să apere țara noastră de primejdii și necazuri, iar nouă să ne dăruiască evlavie pentru a-ți cânta:
Bucură-te, podoabă neprețuită a Bisericii strămoșești;
Bucură-te, mărturisitor al lui Hristos;
Bucură-te, laudă a monahilor nemțeni și bucurie a credincioșilor;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, floare răsădită în grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, săvârșitor al faptelor bune;
Bucură-te, făclie care luminezi calea spre Hristos;
Bucură-te, chip plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, suflet scăldat în lumină cerească;
Bucură-te, sfânt între ierarhii Moldovei;
Bucură-te, întărire a credincioșilor și mângâiere a celor păcătoși;
Bucură-te, cel ce ești în ceruri rugător către Domnul;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 12:
„Minunat este Dumnezeu între sfinții Săi”, dar cu adevărat minunat ești și tu, Sfinte Ierarhe Varlaam, între sfinții neamului nostru românesc, binecuvântat de Dumnezeu pentru rugăciunile sfinților lui; știm, Sfinte Părinte, că moaștele tale ocrotesc glia țării noastre, iar învățătura ta sporește credința fiilor neamului care, luând pildă de la tine, cântă lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit: Aliluia!
Icos 12:
Soborul ierarhilor, cetele preoților și ale monahilor și obștea binecredincioșilor nu vor înceta a vesti faptele tale, săvârșite pentru poporul din care ai răsărit și pentru Biserica lui Hristos pe care ai slujit-o cu dragoste. Nădăjduim, Ierarhe Sfinte, că nu vei înceta să fii rugător fierbinte la Bunul Dumnezeu ca să ocrotească de toată primejdia pe cei care săvârșesc cu dragoste sfântă pomenirea ta și-ți cântă:
Bucură-te, arhipăstor iubit de toată suflarea românească;
Bucură-te, străjer care veghezi la hotarele țării noastre;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, fierbinte ajutător celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, povățuitor al voievozilor și al conducătorilor evlavioși;
Bucură-te, propovăduitor binecuvântat de Dumnezeu;
Bucură-te, cel cinstit de întreg neamul românesc;
Bucură-te, cel ce ai adunat nectar din florile Sfintei Scripturi;
Bucură-te, cel ce te hrănești din bunătățile raiului;
Bucură-te, cel ce strălucești în ceata ierarhilor;
Bucură-te, prieten și casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne ajuți în zilele sfârșitului nostru;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 13:
O, întru tot lăudate, Ierarhe al lui Hristos, Varlaam, sfânt mitropolit al Ortodoxiei românești, trimis ai fost de Dumnezeu la vreme de strâmtorare să fii mărturisitor și apărător al credinței strămoșești; nouă, celor ce săvârșim cu dragoste sfântă pomenirea ta, roagă-te lui Dumnezeu să ne dăruiască izbăvire din nevoi și din necazuri, iar la vremea sfârșitului, să ne primească la limanul mântuirii și, îm preună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi se zic iarăși Icosul 1: Din tinerețe Dumnezeu te-a hărăzit… și condacul 1: Vrednicului păstor…
Icos 1:
Din tinerețe, Dumnezeu te-a hărăzit să fii vas ales al harului Său; căci binecredincioșii tăi părinți, de bun neam, ți-au sădit în suflet iubirea de Hristos și de învățăturile Lui, încât ai ales să mergi pe calea virtuților și a cunoașterii de Dumnezeu, pentru care îți aducem aceste laude:
Bucură-te, cel ce ai fost zămislit ca rod al rugăciunii;
Bucură-te, floare rară odrăslită în ținuturile Neamțului;
Bucură-te, că la Botez ai primit numele Marelui Vasile;
Bucură-te, mângâiere pentru bunii tăi părinți;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău a fost locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai ascultat pe îngerul păzitor, care ți-a călăuzit pașii copilăriei;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a împodobit chipul tău;
Bucură-te, minte trează și înțelepțită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, suflet luminat de Soarele Hristos;
Bucură-te, că far călăuzitor ți-a fost dreapta credință;
Bucură-te, cel ce te-ai hrănit din dulceața Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce nu ți-ai lipit inima de deșertăciunile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Condac 1:
Vrednicului păstor al Bisericii Moldovei și râvnitorului Ierarh Varlaam laudă de mulțumire îi aducem noi, nevrednicii, că acesta a strălucit cu înțelepciunea și cu virtuțile între ierarhii Bise ricii strămoșești, pentru care Hristos i-a dat cununa cea neveștejită a slavei Sale în ceruri, de unde se roagă pentru cei ce-i cântă: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Varlaam, tâlcuitor al Evangheliei lui Hristos!
Rugăciune către Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei
Sfinte Ierarhe Varlaam, înțelept arhipăstor și învățător al nostru, primește rugăciunea noastră cea smerită, grăbește și ne ajută, celor ce ne închinăm sfintei icoanei tale cu credință și cu dragoste. Întărește-ne în dreapta credință, stinge răzvrătirile ere surilor și depărtează de la noi certurile și dezbinările, ura și defăimarea. Ocrotește țara în care se pomenește numele tău; păzește mă năs tirile, orașele și satele și pe fiii neamului nostru românesc, de foamete, de cutremur, de potop, de secetă, de bolile cele aducătoare de moarte, de necazuri și de toată reaua întâmplare. Roagă pe Hristos-Domnul să dăruiască tuturor pace și bucurie sfântă, bună stare poporului, ploaie aducătoare de roade, bine cuvântare în familii, iubire unul față de altul, încredere și dragoste între frați, răbdare, spor duhovnicesc credincioșilor, ascultare și smerită cuge tare călugărilor, dreaptă chibzuință preoților, înțelepciune și râvnă ierarhilor, ca să păstorească cu sfințenie poporul cre dincios, urmând pilda ta. Ajută-ne, Sfinte, în vremea sfârșitului nostru să aflăm milă și har la Dumnezeu, iar la dreapta judecată, să ne ierte și să ne așeze în ceata celor mântuiți ca să ne bucurăm împreună cu îngerii, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită în vecii vecilor. Amin.