Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 Octombrie)
Troparul, glasul al 3-lea
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Condac 1:
Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Icos 1:
Credința adevărată învățând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinții tăi, ai viețuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind și învățând pe toți apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni și cu chinuri. Pentru care noi aducem ție aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că tu ca un înger pe pământ ai viețuit;
Bucură-te, că luminat pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din părinți binecredincioși ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credință până la sfârșit o ai păzit;
Bucură-te, că prin postire și rugăciuni necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin faceri de bine și lacrimi, pe demoni i-ai înfricoșat;
Bucură-te, nemuritoare odraslă a cetății Tesalonicului;
Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucură-te, săditorule al creștinătății;
Bucură-te, dezrădăcinătorule al păgânătății;
Bucură-te, că întru primejdii lumii ești mare apărător;
Bucură-te, că celor ce cu credință năzuiesc la tine le ești gata folositor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 2:
Auzind împăratul Maximian că părintele tău, mucenice al lui Hristos, a murit și socotind a te trage pe tine la un gând cu el, ți-a dat dregătoria de proconsul, iar tu de ai și primit, însă cu înțelepciunea cea dată ție de sus, pricepând măiestriile lui, ai rămas cu darul lui Dumnezeu neprins de dânsele, cântând: Aliluia!
Icos 2:
Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împăratului de a ucide pe toți cei ce se închinau numelui lui Iisus, cel răstignit, ci mai vârtos luminat L-ai mărturisit pe El. Și ca alt Pavel pe toți ai învățat sfânta credință, iar multa închinare la idoli, cea fără de Dumnezeu, ai dezrădăcinat-o. Pentru aceea vrednic ești a auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că afară de Dumnezeu, n-ai ales mai mult;
Bucură-te, că voinței împăratului nu te-ai supus;
Bucură-te, că pe Dumnezeul cel adevărat L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că trupul tău vitejește nu l-ai cruțat;
Bucură-te, că tu credința cea în Iisus Hristos o ai mărturisit;
Bucură-te, că pe vrăjmașii Crucii i-ai biruit;
Bucură-te, că locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai arătat;
Bucură-te, că pe ei credința cea în Hristos i-ai învățat;
Bucură-te, că cinstea tiranului împărat o ai batjocorit;
Bucură-te, că de sfaturile lui te-ai lepădat;
Bucură-te, că de darurile lui te-ai îngrețoșat;
Bucură-te, că plată pentru dreapta credință de sus ai luat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 3:
Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina și te înțelepțea prin fapte bune, ca pe o scară mergând din putere în putere, viteaz ostaș te-ai arătat al cerescului Împărat, Iisus. Netemându-te de neputinciosul împărat pământesc, Împăratului Hristos cu mare glas ai cântat: Aliluia!
Icos 3:
Râvnind, ai râvnit pentru dreapta credință a lui Hristos, pe care o aveai pururea în inima ta, răbdătorule de chinuri. Și, mai înainte de a veni Maximian în Tesalonic, ai încredințat averea ta slugii tale Lupu, ca să o împartă la săraci, iar tu, sfinte, prin rugăciuni și post, te-ai gătit spre nevoință, stând în îndrăzneață cugetare; pentru aceea îți zicem:
Bucură-te, că momirea împăratului întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că luminat ai mărturisit tuturor un Dumnezeu în Sfânta Treime;
Bucură-te, că de credința părinților tăi tare te-ai ținut;
Bucură-te, că a fi hulită credința cea dreaptă n-ai îngăduit;
Bucură-te, că bună pildă cetățenilor Tesalonicului te-ai făcut;
Bucură-te, că neguțătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că adevărata credință o ai înălțat;
Bucură-te, că necredința de tot o ai nimicit;
Bucură-te, că bogăția ta întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că toată averea la săraci o ai împărțit;
Bucură-te, de obște folositor și ajutător;
Bucură-te, apărătorule pentru mine atât de trebuitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 4:
Fiind înștiințat împăratul de credința ta, viteazule mărturisitor, a venit în Tesalonic, înaintea căruia stând, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat; iar mulțimea de zei cea păgânească o ai ocărât, de care el foarte mâniindu-se, a poruncit să te închidă în temniță, unde intrând tu, cuvios suflet, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Foc arzător având în sufletul tău, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tău, întru nimic socotind chinurile, întărit de darul Lui, vesel ai intrat în temniță, șezând ca într-o cămară luminoasă, rugându-te și cântând psalmi; pentru care de la noi auzi acestea:
Bucură-te, că ai fost împuternicit cu darul lui Hristos;
Bucură-te, că pe cei vrăjmași, cu răbdare i-ai biruit;
Bucură-te, că pentru Hristos în temniță ai fost dat;
Bucură-te, că pe diavolul l-ai înfiorat;
Bucură-te, că temnița ție cămară luminoasă s-a arătat;
Bucură-te, că în ea, cu cântări și doxologii pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că, îngrădindu-te cu semnul Crucii, pe scorpie ai călcat;
Bucură-te, că ea călcată fiind, nevătămat ai rămas;
Bucură-te, că ai urât dregătoria pământească ce ți s-a încredințat de împăratul pământesc;
Bucură-te, că cereasca ostășie ai îndrăgit;
Bucură-te, că părinților tăi prin rugăciuni ai fost dat;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de nașterea ta;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 5:
Păgânul împărat, îndeletnicindu-se cu jocuri în arene, mulți din creștini erau uciși de către un om, puternic luptător, anume Lie, din neamul vandalilor; această fărădelege nesuferind-o creștinul Nestor, tânăr aprins de râvnă, a alergat la tine în temniță, spunându-ți și cerând binecuvântare și rugăciuni ca să-l poată birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nădejde având în Cel ce te întărea pe tine, însemnându-l cu semnul Crucii, i-ai zis: „du-te, că pe Lie vei birui și pentru Hristos vei mărturisi”, cântând împreună: Aliluia!
Icos 5:
Tânărul Nestor, nădejde în Dumnezeu având prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, îndată alergând la acea priveliște, cu mare glas a strigat: O, Lie, vino să ne luptăm amândoi; iar împăratul văzându-l tinerel și frumos, chemându-l la sine i-a zis: „Nu vezi pe câți a omorât Lie?”, momindu-l cu făgăduința de a-l trage la un gând cu dânsul. Iar el nevrând a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Și îndată s-a apucat cu Lie la luptă, și aruncându-l în sulițele cele ascuțite, l-a dat la amară moarte, și așa s-a plinit proorocia ta, Sfinte; pentru care te întâmpinăm cu aceste laude:
Bucură-te, că mândria lui Lie ai surpat;
Bucură-te, că pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai îndemnat;
Bucură-te, că prin semnul Crucii ai zis că-l va birui;
Bucură-te, că la amară moarte l-ai dat;
Bucură-te, că tânărul Nestor, reazem tare în Hristos și în ale tale rugăciuni a avut;
Bucură-te, că de nădejdea sa n-a fost lipsit;
Bucură-te, că proorocia ta, Sfinte, s-a plinit;
Bucură-te, că și Nestor pe Hristos a mărturisit;
Bucură-te, că el la momirile împăratului nu s-a supus;
Bucură-te, că și lui cunună frumoasă la ceruri i-ai arvunit;
Bucură-te, că din porunca împăratului, de Marcian capul i s-a tăiat;
Bucură-te, că sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numărat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 6:
Fiind înștiințat nebunul împărat, cum că tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzării lui Lie, s-a mâhnit foarte, mai mult decât ar fi căzut din împărăția sa, și îndată a poruncit ostașilor, ca asemenea cu sulițele să fii străpuns; iar tu, vrednicule de laudă, așteptai cugetând la bunătățile ce aveai a le dobândi și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6:
Șezând tu în temniță, viteazule mucenice, a căutat spre tine Domnul de sus, cercetându-te prin îngerul Lui, care ți s-a arătat cu o preafrumoasă cunună din rai, întru lumină mare, pe care punând-o pe capul tău, ți-a zis: pace ție, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie; îmbărbătează-te, întărește-te și biruiește pe vrăjmașii tăi; iar tu, Sfinte, ai răspuns; mă bucur întru Domnul și mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ți vărsa pentru Dânsul sângele tău, pentru care noi te lăudăm așa:
Bucură-te, că șezând în temniță, tu vesel te-ai arătat;
Bucură-te, că Hristos din ceruri spre tine a căutat;
Bucură-te, că cercetare de la El prin îngeri ai primit;
Bucură-te, căci cu frumoasă cunună din rai întru lumină mare la tine a venit;
Bucură-te, că vederea îngerului mult te-a bucurat;
Bucură-te, că el capul cu cunună ți-a încununat;
Bucură-te, că primind cununa, din inimă ai mulțumit;
Bucură-te, că pe vrăjmașul foarte mult l-ai scârbit;
Bucură-te, că pace, îmbărbătare și întărire prin înger ai luat;
Bucură-te, că prin răbdare întemeietor dreptei credințe te-ai arătat;
Bucură-te, că întru dânsul bucurându-te te-ai veselit;
Bucură-te, că pentru Dânsul sângele a-ți vărsa ai dorit;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 7:
Începând a se lumina de ziuă, au intrat ostașii în temniță la tine, mare mucenice, aflându-te stând vesel la rugăciune, și îndată au început a te străpunge cu sulițele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mâna dreaptă, împungându-te întâia suliță în coastă, închipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tău, Cel cu sulița împuns; în mâinile Lui ți-ai dat sfântul tău suflet, cântând: Aliluia!
Icos 7:
Cumplit și fără cruțare, ostașii au străpuns trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Mare Mucenice, încât pământul s-a roșit cu sângele tău, făcându-te priveliște îngerilor și oamenilor; iar tu, rugându-te din adâncul inimii, ai rămas până la sfârșit cu mulțumire răbdând și neclintit din dreapta credință; pentru care primește de la noi acestea:
Bucură-te, că intrând ostașii în temniță, vesel te-au aflat stând la rugăciune;
Bucură-te, că îndată au început cu sulițele a te străpunge;
Bucură-te, căci cu suflet viteaz mâna dreaptă ai ridicat;
Bucură-te, că întâia suliță coasta ta a străpuns;
Bucură-te, că patima lui Hristos, Domnul tău, ai închipuit;
Bucură-te, că împungere în coastă ca și El ai primit;
Bucură-te, că pământul cu sângele tău s-a roșit;
Bucură-te, că priveliște îngerilor și oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că sulițele vesel le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin ele sufletul tău în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat;
Bucură-te, că tare ca un diamant te-ai arătat;
Bucură-te, că până la sfârșit, mulțumind din adâncul inimii, te-ai rugat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 8:
Mucenice de trei ori fericite, dându-ți sfântul suflet în mâinile Domnului tău, Căruia cu credință ai slujit, te-ai dus să petreci în locașurile cele cerești, împreună cu cetele mucenicilor; trupul tău aruncat fără de cinste zăcea la pământ, iar oarecare din credincioși noaptea mergând l-au luat și l-au îngropat, cântând toți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
După îngroparea trupului tău, credincioasa ta slugă Lupu, spre semnul dragostei, luând haina și inelul muiate în sângele tău, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tămăduiau și duhurile cele necurate se goneau; de care minune înștiințându-se tot Tesalonicul, necredinciosul împărat Maximian a poruncit ca și pe fericitul Lupu să-l prindă și să-i taie capul; și așa sluga cea bună după stăpânul său, adică după tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi îți cântăm așa:
Bucură-te, că trupul tău străpuns fiind a rămas jos;
Bucură-te, că Iisus creștetul tău l-a încununat frumos;
Bucură-te, că nevoința ta cea mucenicească acum ai săvârșit;
Bucură-te, căci cu mucenicii în locașurile cerești ești preamărit;
Bucură-te, că de la pământ la cele cerești te-ai ridicat;
Bucură-te, căci cu mucenicii dimpreună te-ai numărat;
Bucură-te, că lui Lupu, credincioasa ta slugă, haina și inelul tău i-ai dat;
Bucură-te, că prin ele felurite boli ai vindecat;
Bucură-te, că și lui din porunca lui Maximian capul i s-a tăiat;
Bucură-te, că el, după tine, stăpânul său, a urmat;
Bucură-te, cel ce credincioșilor ești izvor de minuni nedeșertat;
Bucură-te, că demonilor ești rană anevoie de vindecat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 9:
Deasupra mormântului tău, sfinte, fiind zidită o biserică mică, în care se săvârșeau multe minuni și felurite vindecări bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din părțile Iliricului, de boală grea fiind cuprins, a fost adus și pus fiind unde sfintele tale moaște erau în pământ ascunse, îndată a dobândit tămăduire, sculându-se sănătos; pentru care, mulțumind lui Dumnezeu și pe tine, Sfinte Mucenice Dimitrie, preamărindu-te, a cântat: Aliluia!
Icos 9:
Vrând vindecatul boier Leontie a zidi o biserică mare și frumoasă, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de mulțumire, risipind pe cea mai mică, a început a săpa șanțurile spre temelie. Dar, o minune! A aflat sfintele tale moaște întregi și nestricate, curgând din ele mir binemirositor, unde, adunându-se poporul, cu bucurie scoțându-le din pământ, mulțime nenumărată de bolnavi se tămăduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicând degrab la acel loc biserică frumoasă și minunată, într-însa a pus cinstitele tale moaște, în raclă de mult preț; deci, bucurându-ne și noi de aceasta, grăim către tine așa:
Bucură-te, că pe Leontie de boală grea l-ai vindecat;
Bucură-te, că el spre mulțumire biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că trupul tău iarăși nouă l-ai dat;
Bucură-te, că îndată ce din pământ s-a ivit, mir de bună mireasmă la toți a tins;
Bucură-te, că pe mulți de felurite boli i-ai izbăvit;
Bucură-te, că înăuntrul bisericii cu cinste de preoți s-a așezat;
Bucură-te, căci credincioșii de aceasta s-au bucurat;
Bucură-te, că întregi sfintele tale moaște se păzesc;
Bucură-te, că cei ce pătimesc și cu credință năzuiesc la ele, se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de mir neîmpuținat și de felurite boli vindecător;
Bucură-te, că pentru toți ești de daruri împărțitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 10:
Binecredinciosul Leontie, voind a se întoarce la Iliric, a vrut să ia o parte din sfintele tale moaște, ca și acolo în patria sa să zidească o biserică în numele tău, Sfinte; iar tu, arătându-te, l-ai certat, ca să nu îndrăznească a lua ceva, iar el luând numai giulgiul muiat în sângele tău și o parte din lucrurile de aur, în raclă de aur le-a pus și, ducându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Minuni multe făcând tu, sfinte, prin giulgiul tău, lui Leontie arătându-te pe cale, l-ai izbăvit de furtuna ce-l amenința când trecea cu ai săi râul Istrul, zicându-i să ia racla cu giulgiul în mâinile sale și să nu se teamă; asemenea și tuturor celor ce năzuiesc cu credință la tine le ești de obște folositor și grabnic ajutător; pentru care-ți cântăm așa:
Bucură-te, că pe Leontie, ce din sfintele tale moaște a vrut să ia, l-ai certat;
Bucură-te, că giulgiul muiat în sângele tău, spre mângâierea lui l-ai dat;
Bucură-te, că de furtuna ce-l amenința, arătându-te, l-ai izbăvit;
Bucură-te, căci cu giulgiul râul fără vătămare l-a trecut;
Bucură-te, că el, sosind la Sirmion, în biserica ce zidise ție, acest odor a dat;
Bucură-te, că și acolo de minuni și tămăduiri mulți s-au îndulcit;
Bucură-te, că pe Marian, eparhul Iliricului, de boală grea l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe unul ce era îndrăcit l-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe altul de scurgerea de sânge l-ai izbăvit;
Bucură-te, că foametea ce era în cetatea ta o ai potolit;
Bucură-te, că pe locuitorii ei, din primejdia ce-i amenința, i-ai izbăvit;
Bucură-te, că celor ce vindeau grâu, arătându-te aievea, le-ai poruncit să înoate spre Tesalonic;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 11:
Sfeșnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaște, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, așezat în mijlocul bisericii, luminează pe toți cei ce cu credință năzuiesc la ele. Pentru aceea de un asemenea dar să nu ne lipsești și pe noi, Sfinte, cei ce cu dragoste ne aflăm stând înaintea sfintei tale icoane; cu multă smerenie închinându-ne, cerem a fi feriți de orice potrivnice întâmplări, iar mai ales de înfricoșătoarea groază a cutremurului și a ne învăța să cântăm lui Dumnezeu, dimpreună cu tine: Aliluia!
Icos 11:
Evlaviosul împărat Iustinian a trimis în Tesalonic bărbați cinstiți să ia o parte din sfintele moaște, spre sfințirea bisericii pe care din nou o zidise. Acolo ajungând ei și de racla ta apropiindu-se, o, minune! Deodată a ieșit foc și scântei de văpaie spre toți slobozind un glas din foc înfricoșător a zis: „Stați și nu îndrăzniți”; iar ei, spăimântați, de frică au căzut și întorcându-se au spus împăratului cele ce s-au făcut, aducând întru mirare pe toți; pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, că foc și scântei de văpaie din racla sfintelor tale moaște s-au văzut;
Bucură-te, că minunea aceasta pe mulți i-a îngrozit;
Bucură-te, că în vis lui Onisifor, aprinzătorului de lumini, te-ai arătat;
Bucură-te, că fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat;
Bucură-te, că ai poruncit lui să părăsească fapta sa și să se pocăiască;
Bucură-te, că pe el l-ai făcut a se rușina, trezindu-se din somn;
Bucură-te, că a doua oară iarăși aievea l-ai mustrat;
Bucură-te, că de glasul tău ca de un tunet la pământ zăcea ca un mort;
Bucură-te, că venindu-și el întru sine, singur a mărturisit fapta sa;
Bucură-te, că spăimântându-l, singur a spus tuturor mustrarea ta;
Bucură-te, căci cu minunile tale pe popor ai preaveselit;
Bucură-te, că vrei ca toți să se mântuiască de la Dumnezeu;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 12:
Stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit spre pătimire, prealăudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dânsul dar ai luat a vindeca pe toți de patimile sufletești și trupești; rugămu-ne deci ție, Sfinte, ca cel ce ai îndrăzneală multă, nu înceta a mijloci sufletească mântuire nouă, celor ce cinstim a ta pomenire și cântăm neîncetat: Aliluia!
Icos 12:
Cu cântări cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale și îndelungă-răbdarea ta, mărim și lăudăm minunile tale, vitejia și bărbăția ta cea nebiruită; bine te cuvântăm ca pe un mare ajutător și păzitor lumii, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, și din inimă grăim ție acestea:
Bucură-te, că pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit;
Bucură-te, că pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povățuit;
Bucură-te, că pe cele două fecioare, ce au cusut chipul tău, le-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe răpitorul lor l-ai batjocorit;
Bucură-te, că degrabă le-ai adus pe ele, dimpreună cu chipul, la biserica din Tesalonic;
Bucură-te, că acel chip înaintea altarului spre lauda ta s-a pus;
Bucură-te, că văzându-se ele deșteptate lângă mormântul tău s-au bucurat;
Bucură-te, că cei adunați acolo, pentru minune au săltat;
Bucură-te, că de multe ori cetatea ta de năvălirea barbarilor o ai izbăvit;
Bucură-te, că pe mulți din robia barbarilor i-ai slobozit;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii ești vorbitor;
Bucură-te, că tuturor de obște către Stăpânul ne ești mijlocitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 13:
O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, această a noastră netrebnică rugăciune, ce aducem ție acum cu umilință, primește-o, și de bolile sufletești și trupești și de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ne păzește, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, să cântăm Lui: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).
Icos 1:
Credința adevărată învățând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinții tăi, ai viețuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind și învățând pe toți apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni și cu chinuri. Pentru care noi aducem ție aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că tu ca un înger pe pământ ai viețuit;
Bucură-te, că luminat pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din părinți binecredincioși ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credință până la sfârșit o ai păzit;
Bucură-te, că prin postire și rugăciuni necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin faceri de bine și lacrimi, pe demoni i-ai înfricoșat;
Bucură-te, nemuritoare odraslă a cetății Tesalonicului;
Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucură-te, săditorule al creștinătății;
Bucură-te, dezrădăcinătorule al păgânătății;
Bucură-te, că întru primejdii lumii ești mare apărător;
Bucură-te, că celor ce cu credință năzuiesc la tine le ești gata folositor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condac 1:
Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!