Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian (2 Octombrie)
Troparul, glasul al 4-lea
Și părtaș obiceiurilor, și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând, și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1:
Cela ce mai înainte ai fost învățător răutății și te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Justina, și ca un păstor înțelept, din spinii înșelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, și pe noi credincioșii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor și de razele minunilor tale, întărește-ne ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Icos 1:
Minunată s-a arătat viața ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idolești ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoașterea cea adevărată, ți-a descoperit ție, printr-o fecioară curată, pe Hristos-Singur-Adevărul, de care taină și pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credință cântăm ție:
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească
Bucură-te, că ai vădit înșelăciunea diavolească
Bucură-te, că la cunoștința adevărului ai râvnit
Bucură-te, cel ce și în păgânească cunoștință te-ai arătat iscusit
Bucură-te, cel ce diavolești meșteșuguri și vrăjitorii ai cunoscut
Bucură-te, că pe toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut
Bucură-te, că poți să ne scapi de ispita diavolească
Bucură-te, că ne izbăvești de rătăcirile eretice
Bucură-te, că ne arăți calea spre adevăr
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă
Bucură-te, ajutorul celor înviforați
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 2:
Cu meșteșugurile vrăjilor tale, multe pagube și răutăți ai săvârșit la început; dar apoi la cunoștința adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulți la Hristos, și învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2:
Cartagina, Antiohia și Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoștința diavolească și cu spurcata învățătură a slujirii idolești, dar Domnul, cu negrăită milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omenești, printr-o fecioară curată ți-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ție, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îți cântăm:
Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgânească slujire
Bucură-te, că așa ai cunoscut a Sa milostivire
Bucură-te, îți aducem noi, închinătorii lui Hristos
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulți la Dumnezeu i-ai întors
Bucură-te, că și azi ești pildă vie celor rătăciți
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiți
Bucură-te, că păzești Biserica oilor cuvântătoare, de rătăcire
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire
Bucură-te, îți cântăm ție cu umilință
Bucură-te, izbăvitorule de vrăjmașul cel rău
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 3:
În chip minunat ți-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos și Sfânta Sa învățătură, de la păgânătate a venit la creștineasca credință, învățându-se a slăvi pe Dumnezeu și a-I cânta Lui: Aliluia!
Icos 3:
Ca într-un pământ bun căzând sămânța propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei, a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinții săi a venit la Hristos, slujindu-l Lui în rugăciune, în post și în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l, ne uimim, și înțelegând în ce chip tainic orânduiește Dumnezeu întoarcerea celor aleși ai Săi la lumină, îți cântăm ție, celui ce îndelungă vreme ți s-a pregătit cărare:
Bucură-te, că Domnul te-a cunoscut pe tine a fi vas ales
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces
Bucură-te, că printr-însa ți s-a pregătit cărarea întoarcerii la Hristos
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinții săi de la păgâneasca slujire i-a întors
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit
Bucură-te, că Lui în post și multă rugăciune I-a slujit
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire
Bucură-te, că ne-a învățat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire
Bucură-te, că și azi dați lumină celor îndoielnici
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credință se arată șovăielnici
Bucură-te, și împreună cu Iustina roagă-te pentru noi
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 4:
Văzând râvna cea mare a fecioarei Iustina către Hristos, căci pe mulți începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine și al oamenilor, diavolul, a pornit asupră-i cumplit război al răutății, dar ea, întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Cu multă iscusință a socotit vrăjmașul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire și spre dumnezeiasca slujire încă și a altor vase ale lui Dumnezeu, și cursă înșelătoare cu meșteșug îi întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăție. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzită a fost de toată spurcăciunea, pentru care și noi, uimiți de înțeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ție:
Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavolești asupra fecioarei celei curate
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate
Bucură-te, că așa orânduiește Dumnezeu cărările mântuirii
Bucură-te, că ne înveți pe noi a fi tari și statornici la vremea ispitirii
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită
Bucură-te, că meșteșugitele curse nu au înșelat-o
Bucură-te, că mielușeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte
Bucură-te, Sfinte, că ai prețuit curățenia ei cuminte
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni suntem apărați de multe ispite
Bucură-te, și ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 5:
Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene, și nici cu sila, a o atrage pe fecioară de la păzirea curăției sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc și mare vrăjitor și fermecător, căci așa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înțelepciune noi minunându-ne, cântare aducem Lui: Aliluia!
Icos 5:
Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăția fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăția lui Aglaid, și s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicase asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte și cu puterea rugăciunii, a biruit săgețile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ție:
Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare
Bucură-te, că s-a păzit curăția neprihănitei fecioare
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei, prin Cinstita Cruce
Bucură-te, că și azi rugăciunea ta biruință împotriva diavolului aduce
Bucură-te, că și nouă credința Iustinei spre pildă ne stă înainte
Bucură-te, că și ție însuți, spre ajutor s-a făcut, Sfinte
Bucură-te, că așa ai cunoscut amăgirea vrăjilor idolești
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruiești
Bucură-te, că pe voi Sfinților Ciprian și Iustina, vă chemăm în ajutor
Bucură-te, că v-ați făcut biruitori asupra tuturor rătăciților
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credințelor păgânești
Bucură-te, că și azi farmece și descântece ca spurcate vrăjitorii le vădești
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 6:
Văzând biruindu-se meșteșugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii, ți-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci așa a voit Domnul, ca să se vădească marea neputință și înșelăciunea uneltirilor diavolești, și să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toți să-L lăudăm pe El, cântând: Aliluia!
Icos 6:
Smerindu-și trupul său cu postul și rugăciunea, cu haina aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleșug ca și oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească, voind, parcă, să urmeze vieții și curăției ei. Dar acest chip de ademenire înțelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim:
Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înșelăciunii
Bucură-te, că prin stăruința ta în prigonire, ca și oarecând Pavel, statornic te-ai arătat
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic și în credință
Bucură-te, căci la fel ca Pavel ai vădit că pe cele rele le lucrai doar din neștiință
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul și Viața ai aflat
Bucură-te, că și pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii îi luminezi
Bucură-te, că acum în lumină cerească te desfătezi
Bucură-te, și ne întoarce pe noi din orice rătăcire
Bucură-te, îți cântăm ție, căutând prin tine mântuire
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 7:
Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăției Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruiește ea, zdrobind toate meșteșugurile lor, și ți s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre Semnul Crucii, căci foc ce-l arde și departe îl gonește ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane!, a înțelege puterea cu care se înarmează toți închinătorii Crucii, când aduc ei cântarea de laudă: Aliluia!
Icos 7:
Scârbit ai fost mai întâi, o, Sfinte!, când ai văzut că puterea vrăjilor diavolești, pe care le credeai neînvinse, încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea. Dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârșită cunoaștere a început să se lumineze prin cunoștința Adevărului; de care bucurându-ne, îți cântăm:
Bucură-te, vas primitor de adevărată lumină
Bucură-te, că ai venit la cunoștința adevărului printr-o fecioară creștină
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoașterea cea adevărată
Bucură-te, că și astăzi dracii de frica ta tresaltă
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavolești e păzită
Bucură-te, că prin aceasta credința nostră e întărită
Bucură-te, corabie ce ai înfruntat marea cea înfiorată
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ți-a fost arătată
Bucură-te, că și pe noi, păcătoșii, ne aduci la liman liniștit
Bucură-te, că pe mulți să smulgi din al patimilor noian ai izbutit
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 8:
Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui, a iscodit altă înșelăciune, și mai vicleană, ca să vă amețească pe toți. Astfel, s-a prefăcut luând chipul Iustinei și a intrat la Aglaid. Acesta, crezând că nălucirea e adevărată, a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei, nălucirea s-a risipit! Și noi înspăimântați fiind, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce a dat o așa putere oamenilor bineplăcuți Lui: Aliluia!
Icos 8:
Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ți cele petrecute, iar tu, rușinat, fiindcă se vedea zădărnicia și amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare, ca să-l poți face pe Aglaid sau pe tine însuți să vă puteți apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat, nimic nu ați izbutit, căci Însuși Mirele Cel Ceresc păzea curăția prea înțeleptei fecioare; pentru acestea, noi cu umilință cântăm:
Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos și a Crucii Sale s-a arătat
Bucură-te, că ai cunoscut cum întărește Dumnezeu pe Sfinții Săi în chip minunat
Bucură-te, că și azi credințele rătăcite din lume izgonești
Bucură-te, și ne înarmează pe noi prin credință împotriva celui rău
Bucură-te, și ne dă biruință împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău
Bucură-te, și împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neașteptate
Bucură-te, și cursele lui Veliar sfărâmă-le și fă-ni-le nouă arătate
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 9:
Neizbutind nimic împotriva credinței celei neclintite a Iustinei și a curăției ei, prin încercarea de a o arunca în prăpastia iubirii de plăceri trupești, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii, pornind asupră-i, ca și oarecând asupra lui Iov, mulțime de nenorociri. Dar ea, neîncetat rugându-se, ca și David grăia: „Nu voi muri, ci vie voi fi și voi povesti lucrurile Domnului!”. Și pentru toate proslăvea pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icos 9:
Dar nu numai asupra ei, ci și asupra rudeniilor ei și a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane!, vătămare din mânia cea neîmblânzită și din rușinea cea multă ce ți se făcuse, încât mulți cetățeni au mers la Iustina, voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulțimea vrăjilor tale. Dar ea nu prin însoțire necurată, ci prin curate și fierbinți rugăciuni, a izbăvit pe toți de tot răul, batjocorind meșteșugurile vrăjitorești. Pentru aceasta, cu toții văzând minunea, lăudăm pe Dumnezeu și cântăm ție:
Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat
Bucură-te, că mulți din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire
Bucură-te, că mulți au venit atunci la credință
Bucură-te, că tu însuți ai fost zdruncinat în întreaga ta ființă
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ți s-a destrămat
Bucură-te, că așa a binevoit Dumnezeu, prin minunata fecioară, a-ți lucra mântuirea
Bucură-te, că ne înveți pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiți
Bucură-te, că ne întărești pe noi a rămâne în credință statornici și neclintiți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 10:
Rușinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânără fecioară, tu, cel mult învățat și iscusit foarte în lucruri vrăjitorești, și înștiințându-te că toate meșteșugurile viclene cu puterea Crucii și cu numele lui Hristos au fost biruite, ți-ai venit întru simțire și întru cunoștința Adevărului și ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu și cântându-I Lui: Aliluia!
Icos 10:
Văzând că te-ai trezit din somnul și întunericul neștiinței, și cu mânie sfântă îl ocărăști, acum și pe tine, care ai fost slujitorul idoleștii închinări și al diavoleștilor meșteșuguri vrăjitorești, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă și, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ți-ai adus aminte de Semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina, și chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru preaminunat cutremurați fiind, cântăm ție:
Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotriva ta mai vârtos
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată
Bucură-te, că spre spurcată însoțire n-ai putut să o pleci
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci
Bucură-te, și ne întărește și pe noi în chemarea Numelui lui Hristos
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos
Bucură-te, că și prin tine a sporit Biserica cea biruitoare
Bucură-te, că te-a câștigat la credință Iustina, cea curată ca o floare
Bucură-te, și ne învață și pe noi a păzi curăția
Bucură-te, și izbăvește din nevoi pe cei ce iubesc fecioria
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 11:
Arzându-ți toate cărțile tale cele vrăjitorești înaintea credincioșilor, ai alergat la episcopul creștinesc, cerându-i lui să te unească prin Sfântul Botez cu Dumnezeul Iustinei. Și având tu inimă înfrântă și cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viața ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos, căci a cunoscut episcopul buna ta râvnire. Și precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor și slujitor vrednic al Dumnezeului Celui Adevărat, neprididind a-l aduce Lui neîncetat cântarea: Aliluia!
Icos 11:
Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă și anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este Calea cea Adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească și totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea, ai mers din putere în putere și din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai pășit din treaptă în treaptă până la cinstea de episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiță și egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălțare văzând-o, cu bucurie cântăm ție:
Bucură-te, Cipriane, că așa răsplătește Dumnezeu inima curată
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoștința cea adevărată
Bucură-te, că așa miluiește Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă
Bucură-te, că așa te-ai arătat arhiereu preasfințit
Bucură-te, că și pe Iustina vrednică diaconiță slujirii lui Hristos ai înălțat-o
Bucură-te, că egumenă și povățuitoare și altor fecioare ai dat-o
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă și silire
Bucură-te, că și noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire
Bucură-te, și ne povățuiește pe noi pe calea mântuirii
Bucură-te, și fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 12:
Prin ravna ta și a fecioarelor cele curate povățuite de înțeleapta Iustina, se deșerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulțea. O viață ca aceasta și a ta sârguință cea pentru slujirea lui Hristos și pentru mângâierea sufletelor omenești văzând-o diavolul, scrâșnea împotrivă-ți, voind cu orice chip să te piardă. Însă nu știa pierzătorul că o și mai mare și nepieritoare slavă îți pregătea, și sălășluire cu cetele sfinților, ca împreună cu aceștia pururea să-I cânți lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icos 12:
Neștiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului că ai părăsit păgâneasca închinare și slujire idolească, venind la creștineasca închinare a lui Hristos, și că pe mulți depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul, și neputând a te ademeni prin cuvinte meșteșugite, te-a dat la muncire cumplită, împreună cu fecioara Iustina. Iară voi toate răbdându-le și neplecându-vă la închinarea idolească, ighemonul a poruncit să vă ucidă prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească și evlaviosul creștin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit și el pe Hristos. Pentru aceea, laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit
Bucură-te, că și Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfințit
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-ați fost amăgiți
Bucură-te, că v-ați arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiți
Bucură-te, că astfel, de cunună mucenicească ați fost învredniciți
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaște multe tămăduiri se dăruiesc
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc
Bucură-te, că și noi cu mare credință la tine năzuim
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaște ajutor și mântuire nădăjduim
Bucură-te, și te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina și Sfântul Teoctist
Bucură-te, și primește de la noi, ca jertfă de laudă, acest smerit acatist
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!
Condac 13:
O, preasfințite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule preatare, împreună cu Sfânta Muceniță Iustina și Sfântul Mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc și cu cântări măresc sfântă pomenirea ta, și cu rugăciunile tale îmblânzește pe Stăpânul Hristos, pentru toți mijlocind iertare de greșeli și izbăvire de toate cursele și ispitirile diavolești, ca mântuindu-ne, să-l cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârșiți, cântarea îngerească: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se citesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1:
Icos 1:
Minunată s-a arătat viața ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idolești ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoașterea cea adevărată, ți-a descoperit ție, printr-o fecioară curată, pe Hristos-Singur-Adevărul, de care taină și pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credință cântăm ție:
Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească
Bucură-te, că ai vădit înșelăciunea diavolească
Bucură-te, că la cunoștința adevărului ai râvnit
Bucură-te, cel ce și în păgânească cunoștință te-ai arătat iscusit
Bucură-te, cel ce diavolești meșteșuguri și vrăjitorii ai cunoscut
Bucură-te, că pe toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut
Bucură-te, că poți să ne scapi de ispita diavolească
Bucură-te, că ne izbăvești de rătăcirile eretice
Bucură-te, că ne arăți calea spre adevăr
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă
Bucură-te, ajutorul celor înviforați
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!Rugăciune către Sfântul Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei
Condac 1:
Cela ce mai înainte ai fost învățător răutății și te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Justina, și ca un păstor înțelept, din spinii înșelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, și pe noi credincioșii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor și de razele minunilor tale, întărește-ne ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!