Acatistul Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei (14 Ianuarie)
Troparul, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Nina, duhul tău.
Condacul 1
A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare și faptelor Sfinților Apostoli următoare, în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit și în Iviria o ai înălțat, de aceea, lăudându-te, îți mulțumim ție, alăută duhovnicească și Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru noi, de necazuri și scârbe să fim izbăviți, căci te chemăm cu umilință și zicem: Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Icosul 1
Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfățișat, ca să aduci la credință popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morții, în minciună idolească, și să le chemi pe ele la lumina adevărului și la înnoirea sufletului. De aceea, mulțumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare și rugătoare a noastră și cu osârdie te chemăm pe tine:
Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeiești;
Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;
Bucură-te, lăcaș al puterii binefăcătoare;
Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;
Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;
Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat te-ai silit;
Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;
Bucură-te, că sfânta credință ai răspândit;
Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 2-lea
Treimică oblăduire pentru oameni văzând, a Tatălui Ceresc, a Unicului Său Fiu și a Sfântului Duh, Care prooroci și apostoli a ridicat spre slujirea mântuitoare, iar pentru întoarcerea noastră către lumina adevărului evanghelic pe Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii, a ales, lui Dumnezeu Îi cântăm așa: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Dorind înțelepciunea dumnezeiască să pătrundă, de multe ori Sfânta Nina pe îndrumătoarea sa, Niofora, despre Mântuitorul Hristos și despre cămașa Lui sfântă o întreba. Când Niofora adevărurile de credință o învăța, Sfânta Nina să se închine voia cămășii preascumpe și locului faptelor Sfinților Apostoli. Noi însă, plini de evlavie pentru viața ei, o preaslăvim astfel:
Bucură-te, că adevărurile împărăției lui Dumnezeu le-ai descoperit;
Bucură-te, că din tinerețe pe Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că de mama ta, Suzana, din pruncie cu evlavia ai fost învățată;
Bucură-te, liniștea tatălui tău, Zabulon;
Bucură-te, că de Preasfințitul Iuvenalie în frica de Dumnezeu ai fost păzită;
Bucură-te, că dumnezeieștile cuvinte ai învățat;
Bucură-te, că în sfântul oraș Ierusalim te-ai întors;
Bucură-te, că încă din pruncie cu dorirea și înclinările tale pentru Dumnezeu pe mulți i-ai mirat;
Bucură-te, că fericirea cerească în loc de cea pământească ai ales;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 3-lea
Ca pe o făclie luminoasă, Sfântă Nina, la dragostea cucernică, la dorirea de închinare la cămașa Domnului și la râvna apostolească puterea Celui Preaînalt te-a înălțat, iar toți cei care au primit de la tine lumina înțelepciunii lui Dumnezeu Îi cântă Domnului așa: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având Sfânta Nina râvnă nestrămutată să mulțumească Maicii Domnului, în Iviria din inimă a dorit să meargă și la locurile sfinte de acolo să se închine. Pentru aceasta, văzând la ea o asemenea râvnă curată, îi cântăm:
Bucură-te, că deșertăciunile lumii acesteia din tinerețe ai urât;
Bucură-te, că adevărata înțelepciune ai îndrăgit;
Bucură-te, că în dumnezeiasca învățătură comoara înțelepciunii ai aflat;
Bucură-te, că pe iubitorii de deșertăciuni lumești, prin traiul plin de binefaceri, i-ai întrecut;
Bucură-te, că pe nestrămutata piatră a poruncilor lui Hristos te-ai întărit;
Bucură-te, că de credința ta îngerii și oamenii s-au uimit;
Bucură-te, că prin post și rugăciune trupul l-ai supus sufletului;
Bucură-te, că dragostea ta pentru Biserica lui Dumnezeu multora le-a fost de învățătură;
Bucură-te, că bunătatea firii la slujirea apostolească te-a adus;
Bucură-te, că prin viață bineplăcută vas al Duhului Sfânt te-ai făcut;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 4-lea
Tulburați de viforul patimilor lumești, nu ne pricepem noi cum să lăudăm minunata ta îndrăzneală, Sfântă Nina de Dumnezeu aleasă, căci în Roma păgână nu te-ai înfricoșat să mergi și dorința ta în numele lui Hristos să împlinești. Iar Preacurata Maică, din înseși preacuratele sale mâini, Crucea ți-a dat și la binevestirea cuvântului mântuitor în țara ivireană te-a chemat, pentru toți acei care doreau să-I cânte lui Dumnezeu așa: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind Preasfințitul Iuvenalie că Maica Preacurată la propovăduirea Cuvântului Domnului te-a chemat pe tine în țara sortită ei, Iviria, și Crucea ți-a dăruit în vedenie, pe care cu părul tău ai înfășurat-o, a început să-L slăvească pe Dumnezeu, mântuirea oamenilor, și să-ți zică acestea:
Bucură-te, că de binecuvântarea Domnului ai fost luminată;
Bucură-te, că îndrăzneală către Domnul Iisus și Preacurata Lui Maică prin smerenia Duhului ai dobândit;
Bucură-te, că te-ai bucurat când Maica Domnului ți s-a arătat;
Bucură-te, că de la Preacurata cuvinte preadulci ai auzit;
Bucură-te, că împreună ca niște prietene ați vorbit;
Bucură-te, că de surorile din Ierusalim ai fost cinstită;
Bucură-te, că pentru luminarea noastră cu lumina neapusă ai fost hărăzită;
Bucură-te, lumânare de Dumnezeu aprinsă care ai izgonit întunericul necurăției;
Bucură-te, că ai primit Crucea ca semn al izbândirii tale la mărturisirea adevărului;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 5-lea
Ca o stea de Dumnezeu arătată ai fost, Sfântă Nina, căci la îngăduința Născătoarei de Dumnezeu ai strălucit și ne-ai luminat pe noi cu propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, acestei cerești călăuzitoare ce a strălucit cu slava faptelor binecinstitoare și ne-a alinat cu ajutorul său pe toți cei ce venim la ea rugându-ne, mulțumiri îi aducem cu osârdie, iar Domnului Care ne-a dat o asemenea mijlocitoare Îi cântăm și Îl lăudăm așa: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând miresele lui Hristos și împreună rugătoarele și postitoarele Nina și Ripsimia gândul spurcat al nelegiuitului Dioclețian, de a se căsători cu Ripsimia și slujirii idolești s-o supună, din orașul Roma s-au sfătuit și în Armenia au fugit, iar aici păgânul rege Tiridat la moarte le-a osândit. Din mâinile lui Dioclețian și Tiridat pe Sfânta Nina Dumnezeu a scăpat-o și la mărturisirea cuvântului evanghelic în Iviria a îndemnat-o. Iar noi, bucurându-ne de acest gând al Domnului pentru mântuirea oamenilor, pe Sfânta Nina, solitoarea Domnului, o lăudăm și o chemăm:
Bucură-te, că la venirea ta în Roma calea mărturisirii ai ales;
Bucură-te, că în slujirea Cuvântului lui Dumnezeu prin bărbăție și duh tare te-ai proslăvit;
Bucură-te, că pentru slava lui Dumnezeu greul drum al Iviriei fără cârtire l-ai străbătut;
Bucură-te, că din mâinile lui Dioclețian și Tiridat harul Domnului te-a scăpat;
Bucură-te, că în munții Tialeti smeritul tău glas cu adevărat a răsunat;
Bucură-te, că pacea în suflete cu chipul blândeții ai întărit-o;
Bucură-te, că buna mireasmă a cuvintelor lui Hristos pe mulți i-a înmiresmat;
Bucură-te, că pe drumul mântuirii ne întărești;
Bucură-te, că prin tine de fericirea veșnică ne bucurăm;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 6-lea
Mărturisitoare mare ai fost, Sfântă Nina, căci, prin truda și nevoințele tale, Biserica lui Hristos în Iviria s-a răspândit, întunericul orbirii s-a izgonit, lumina dreptății s-a ivit, iar noi, cei care de tine am fost izbăviți din întunericul slujirii idolești, cu vrednicie pe Domnul Îl vom chema așa: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Lumina adevărului în Iviria a strălucit, când Sfânta Nina în orașul Urbnisi binevestea și când mulțimea de lume spre capitala Georgiei se îndrepta, ca zeilor mincinoși Armaz și Zaden să li se închine; dar pe acești idoli Sfântă Nina cu rugăciunile sale i-a zdrobit. De aceea, ca pe o biruitoare a demonilor o lăudăm pe ea zicând:
Bucură-te, că puterea adevăratului Dumnezeu pentru prima dată în Iviria ai arătat;
Bucură-te, că pe idolul Armaz puterea Celui Preaînalt l-a zdrobit;
Bucură-te, că mândria lui cu rugăciunile tale a fost rușinată;
Bucură-te, că neputința duhului rău prin rămășițele idolului a fost descoperită;
Bucură-te, că pe demonul Zaden și pe îngerii lui în picioare i-ai călcat;
Bucură-te, că pe stăpânitorii întunericului i-ai alungat;
Bucură-te, că zadarnica lor împărăție ai nimicit-o;
Bucură-te, că flacăra necurăției diavolești ai stins-o;
Bucură-te, că prin suflu năvalnic și foc din cer slujirea idolească ai putut-o respinge;
Bucură-te, că prin râvna ta numele adevăratului Dumnezeu în Iviria s-a preamărit;
Bucură-te, că fiilor întunericului lumina Evangheliei le-ai arătat;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul al 7-lea
Deși regele Mirian împreună cu slugile sale să priceapă doreau puterea adevăratului Dumnezeu Care le-a nimicit idolii neputincioși, totuși cu nedumerire se întrebau: „Ce va fi dacă zeii noștri cu adevărat vor cădea?”. Cu toate acestea, mărturisirea Sfintei Nina cu evlavie mare a fost primită de dreptcredincioșii regi, de preotul iudeu Abiatar, de fiica lui Sidonia și de alte fecioare. Astfel, pe Domnul Hristos descoperind, I-au cântat Lui așa: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Fiii Iviriei de o nouă viață s-au învrednicit când cuvintele Adevărului de la Sfânta Nina au primit, căci pentru luminarea și curățirea de păcate prin baia botezului toți au trecut și tămăduiri să primească de la Domnul vrednici s-au făcut, cu rugăciunile fericitei mijlocitoare; regele Mirian, cu harul Domnului, vederea a dobândit și, astfel, pe Hristos L-a mărturisit; regina Nana din patul de boală s-a ridicat, iar copilul lor de duhul cel rău a scăpat, împreună cu pace în cristelnița vieții renăscând. Popoarele lumii aceste minuni văzând, cu cinste mare pe Sfânta Nina o proslăvesc și îi cântă:
Bucură-te, că necredința regelui Mirian în credință ai schimbat-o;
Bucură-te, că dreapta lui mărturisire ai primit-o;
Bucură-te, că orbirea i-ai vindecat de îndată;
Bucură-te, că închinarea la idoli ai stins;
Bucură-te, că de rătăcirile păgânești ai scăpat;
Bucură-te, înlăturarea obiceiurilor rele;
Bucură-te, izbăvirea noastră de ispite;
Bucură-te, că celor care cer binefaceri le dăruiești;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 8-lea
Mare minune de Dumnezeu ni s-a arătat, când în milostivirea Sa Preacurata Născătoare prin sorți și-a ales Iviria, iar în semn de bunăvoință față de locuitorii ei, chiar din primele zile ale mărturisirii mântuirii oamenilor, cinstita cămașă a Domnului Hristos le-a dat și deasupra ei Trunchiul de Viață dătător a înălțat, de la care credincioșii tămăduiri în neputințe și în dureri primesc; de asemenea, Preacurata, spre întărirea sfintelor sale daruri de credință, pe Sfânta Nina cu Crucea în Iviria a îndreptat. De aceea, bucurându-ne cei pământești, mintea și inima noastră către Împărăția cerurilor le înălțăm și pe Binefăcătorul nostru Dumnezeu neîncetat Îl preaslăvim și Îl chemăm așa: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu gândul la cele cerești, Sfântă Nina, pe toate ai căutat să le cuprinzi, de aceea, pe cei pământești, care nu L-au cunoscut pe Mântuitorul Hristos, i-ai chemat la vorbirea cu moștenitorii Împărăției cerești, căci acei pământești, aflând măreția slavei Unicului și adevăratului Păstor ceresc și pământesc, Îl vor slăvi pe El cu o gură și o inimă împreună cu locuitorii cerești. Asemenea și noi, privind la râvna ta pentru mântuirea noastră, cu umilință te chemăm pe tine, zicând:
Bucură-te, deschizătoarea ușilor botezului;
Bucură-te, că la Hristos ne-ai adus;
Bucură-te, că încreștinând Georgia, pe sfinții îngeri cu mare bucurie i-ai cuprins;
Bucură-te, că pe regele Mirian, în numele Dumnezeului adevărat, la construcția bisericii de mână omenească l-ai îndemnat;
Bucură-te, că în ea cinstita Cruce din viță-de-vie ai așezat;
Bucură-te, că mărturia dragostei tale pentru Hristos tuturor fiilor Sfintei Biserici prin aceasta ai lăsat;
Bucură-te, că împreună cu mulțimea ucenițelor tale la Sfântul Botez pe toți i-ai chemat;
Bucură-te, că pe fiii Iviriei din cristelniță i-ai primit;
Bucură-te, că pe mulți la minte i-ai luminat;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 9-lea
Toate puterile cerești s-au bucurat, când fiii Iviriei s-au botezat; căci Unul dintre Puteri în chip de om minunat s-a arătat și a întărit Trunchiul făcător de minuni la rădăcina căruia era cămașa Domnului, învățându-i pe toți să cânte lui Dumnezeu, împreună cu Sfânta Nina: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Nici o limbă și nici un grai nu va putea să te laude după cuviință, cea întocmai cu Apostolii Nina, căci slava lui Dumnezeu și mântuirea aproapelui tocmai din Mtskheta kartalina și din pământul kahetin la toate neamurile de acolo s-au răspândit, Cuvântul lui Dumnezeu de la tine auzind și mântuirea primind. Noi însă, cuprinși de bucurie și mulțumire pentru dragostea ta, te chemăm pe tine astfel:
Bucură-te, că ne-ai acoperit pe noi cu veșmântul botezului;
Bucură-te, val de desfătări, care ne-ai adăpat pe noi cu apa evlaviei;
Bucură-te, apărătoare preaminunată a credinței lui Hristos;
Bucură-te, că raiul ceresc pe pământ ai răspândit;
Bucură-te, izbăvirea noastră din robia păcatului;
Bucură-te, nimicirea curselor vrăjmașe;
Bucură-te, că te-ai luptat cu rău cinstitorii;
Bucură-te, biruință slăvită asupra necredinței;
Bucură-te, netrebnicirea obiceiurilor rele și a superstițiilor;
Bucură-te, dulce alăută a credinței;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 10-lea
Dorind să scapi de moarte veșnică sufletul tău și al apropiaților tăi, cea întocmai cu Apostolii Nina, cu multă râvnă te-ai silit pentru slava lui Dumnezeu, împlinind această faptă istovitoare și mărturisitoare, de aceea cu dreptate ai fost încununată de Dumnezeu în ceruri cu cunună apostolească, unde împreună cu toți sfinții mijlocești pentru noi în rugăciuni și cânți Lui așa: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Ca pe un zid puternic Dumnezeu te-a înălțat și apărătoarea noastră de felurite năpaste te-a arătat, Sfântă Nina, iar nestricăciosul tău trup izvor de tămăduiri s-a făcut, așezat fiind în pământul kizic, în localitatea Bodbis, unde pe prințesa Sofia împreună cu poporul de acolo ai luminat, căci toți pentru care mijlocești multă milă primesc de la Domnul și te cheamă pe tine astfel:
Bucură-te, zid și acoperământ, care nu te ascunzi la venirea noastră;
Bucură-te, că celor care caută mântuirea și luminarea adevărată ești gata ajutătoare;
Bucură-te, izvor nesecat al binecuvântărilor și milelor dumnezeiești pentru cei care te cinstesc pe tine;
Bucură-te, apărătoarea noastră de năpaste și moarte primejdioasă;
Bucură-te, ajutătoarea oamenilor evlavioși;
Bucură-te, potolirea trupurilor zbuciumate;
Bucură-te, bucuria sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 11-lea
Cântare preasmerită Preasfintei Treimi a adus Sfânta Nina, pe Unicul Dumnezeu Cel întreit în Persoane, până la sfârșitul vieții, cu mintea și cu fapta iubindu-L. Primește deci de la preacinstitorii tăi cântare de umilință și nu te scârbi de noi, căci la tine și la Preacurata Născătoare în dureri și nevoi alergăm și, nădăjduind la mijlocirile tale, Sfântă Nina, pe Dumnezeu Îl chemăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Ca o lumânare aprinsă, Sfântă Nina, în întuneric ai luminat, căci de la pământ la cer te-ai mutat, înainte de aceasta pe credincioșii tăi fii ca pe niște vlăstare tinere la tine i-ai chemat și, tămăduindu-le neputințele, preacuratul tău duh în mâinile Domnului l-ai dat. Sfârșitul tău cucernic văzând, regele Mirian și apropiații lui amarnic plângeau și la despărțire cu lacrimi îi cântau acestea:
Bucură-te, înger ceresc care în chip omenesc te-ai arătat;
Bucură-te, mireasă a lui Hristos, care pe Mirele Ceresc cu Biserica Iviriei ai unit;
Bucură-te, fericită luminătoare a noastră, care mulțime de fapte bune zi și noapte ai săvârșit;
Bucură-te, hrănitoare neobosită care cu cuvinte dumnezeiești ne-ai hrănit;
Bucură-te, porumbiță neprihănită, care de la pământ spre lăcașurile cerești ai zburat;
Bucură-te, că sfintele tale moaște de mireasmă bună sunt cuprinse;
Bucură-te, că de această bună mireasmă noi, fiii tăi, acum ne desfătăm;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 12-lea
Cu harul dat ție de Dumnezeu ne călăuzești, căci preacinstita ta pomenire, Sfântă Nina cea întocmai cu Apostolii, o prăznuim și cu umilință venim la chipul tău împodobit cu cinstita Cruce, din suflet rugându-te: păzește-ne pe noi în viața aceasta în credință dreaptă, în evlavie și curăție, ca la adormirea noastră să ne învrednicim a-I cânta Domnului așa: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântăm plecarea ta la Domnul, prealăudată Nina, cinstim fapta ta apostolească, preamărim râvna ta pentru Dumnezeu, lăudăm îndelunga ta răbdare, slăvim smerenia ta și mulțumim pentru asemenea sfârșit cucernic, căci minunile pe care pentru mulți le-ai săvârșit încă din timpul plecării tale s-au preaslăvit, de aceea, de ele uimindu-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, că în cinul îngerilor și de sfinți cu dragoste ai fost primită;
Bucură-te, că soborului apostolesc ești părtașă;
Bucură-te, că împreună cu fețele aleșilor de Dumnezeu în lăcașul ceresc te-ai sălășluit;
Bucură-te, cădelniță de aur, care înalți tămâia rugăciunilor noastre la Dumnezeu;
Bucură-te, că prin vederea celor cerești de veșnica fericire ai parte;
Bucură-te, că de Constantin și Elena cei întocmai cu Apostolii ai fost slăvită;
Bucură-te, că de poporul georgian și de toți dreptcredincioșii ești preamărită;
Bucură-te, comoara minunilor lui Hristos;
Bucură-te, că de la cinstita Cruce înfășurată cu părul tău tămăduirea sufletească și trupească primim;
Bucură-te, că de la sfintele tale moaște ajutor mult folositor dobândim;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoare a Georgiei!
Condacul al 13-lea
O, preaslăvită și preaminunată luminătoare a Iviriei, pururea noastră rugătoare în fața Mântuitorului Hristos și a Preacuratei Sale Maici, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii! Primește acum prinoasele noastre bogate, rugându-L cu osârdie preaplăcută pe Dumnezeu să ne izbăvească pe noi de toate năpastele, necazurile și scârbele și să ne învrednicească de veșnica fericire în ceruri, ca împreună cu tine Domnului să-I cântăm așa: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Creatorul tuturor făpturilor…, Condacul 1: A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare…,
Icosul 1
Creatorul tuturor făpturilor asemenea unui înger minunat în Iviria te-a înfățișat, ca să aduci la credință popoarele acestui pământ, aflate în întunericul morții, în minciună idolească, și să le chemi pe ele la lumina adevărului și la înnoirea sufletului. De aceea, mulțumind lui Dumnezeu, te preamărim ca pe o luminătoare și rugătoare a noastră și cu osârdie te chemăm pe tine:
Bucură-te, aleasă preaminunată a Proniei dumnezeiești;
Bucură-te, vlăstar răsărit din rădăcină cucernică;
Bucură-te, lăcaș al puterii binefăcătoare;
Bucură-te, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu credincioasă solitoare;
Bucură-te, a Apostolilor prealăudată următoare;
Bucură-te, că la propovăduire asemenea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat te-ai silit;
Bucură-te, că minciuna idolească ai nesocotit;
Bucură-te, că sfânta credință ai răspândit;
Bucură-te, că ne-ai arătat calea către ceruri;
Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
Condacul 1
A Cuvântului dumnezeiesc aleasă slujitoare și faptelor Sfinților Apostoli următoare, în semn de cinstită binecuvântare, crucea de la Maica lui Dumnezeu ai primit și în Iviria o ai înălțat, de aceea, lăudându-te, îți mulțumim ție, alăută duhovnicească și Sfântă Nina. Tu însă, având multă râvnă către Domnul, nu înceta să te rogi pentru noi, de necazuri și scârbe să fim izbăviți, căci te chemăm cu umilință și zicem: Bucură-te, Sfântă Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei!
și această
Rugăciune către Sfânta Nina
O, atotlăudată și preaminunată Nina, cea întocmai cu Apostolii, mare podoabă a Bisericii dreptmăritoare și laudă cinstită a poporului ivirean, cea care întreaga țară georgiană cu învățătura dumnezeiască a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostolești ai învins vrăjmașul mântuirii noastre, cu munca și rugăciunile ai sădit aici grădina lui Hristos, care a dat roade multe. Prăznuind sfântă amintirea ta, ne înfățișăm cinstitului tău chip și cu evlavie sărutăm atotlăudatul dar dat ție de Maica Domnului – Crucea de minuni făcătoare, pe care ai înfășurat-o cu părul tău prețios, și te rugăm cu umilință ca pe o veșnică ocrotitoare a noastră: de toate relele și scârbele păzește-ne, pe dușmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos și pe potrivnicii evlaviei înțelepțe ște-i, turma ta ocrotește-o și roagă-L pe Atotbunul Dumnezeu și Mântuitorul nostru, în fața Căruia te afli, pace țării noastre să dăruiască, oamenilor viață îndelungată și spor în tot lucrul bun și mijlocește pentru noi să ne primească în Împărăția Sa cerească, unde toți sfinții laudă Preasfânt numele Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.