Acatistul Sfinților Mucenici Adrian și Natalia (26 August)
Troparul, glasul al 3-lea
Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile cele dumnezeiești. Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1:
Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vâ viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm sfinților Adrian și Natalie. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Icos 1:
Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalie preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 2:
Văzând Domnul curăția inimii tale, preacinstite Adriane, măcar că era umbrită de politeism, dară gata să primească Adevărul, te-a chemat la Lumina Sa, deschizându-ți ușile împărăției Sale, pentru rugăciunile soției tale; împreună cu care ai cântat lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia!
Icos 2:
Înțelegerea adevăratei cunoștinți de Dumnezeu, ți-a umplut sufletul Adriane, când, ca notar, scriai numele sfinților mucenici, osândiți la chinuri și moarte pentru numele Domnului; când ai întrebat pe servii lui Hristos, ce răsplată au să primească ei de la Domnul în împărăția Sa, pentru martirajul lor, iar ei au răspuns că, limba nu poate spune și mintea nu poate cuprinde, ce a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Îndată ai părăsit religia cea păgânească și din toată inima ai strigat: „Și eu sunt creștin!”. Lăudând întoarcerea ta către Soarele Dreptății, te rugăm primește, împreună cu soția ta, sfânta Natalia, de la noi păcătoșii laudele acestea:
Bucurați-vă ai adevăratului Dumnezeu sfinți slujitori;
Bucurați-vă ai voiei Lui sfinte buni împlinitori;
Bucurați-vă că în locul frumuseții pe Hristos L-ați iubit;
Bucurați-vă că iubirea conjugală, Lui o ați dăruit;
Bucurați-vă că ne ziceți, să nu ne lipim de cele de jos ci de cele de Sus;
Bucurați-vă că-n neputințe, să urcăm ne ajutați nespus;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați si neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 3:
Întărit cu putere de Sus ai mers fericite la nevoințe si chinuri dorind să mori pentru Domnul și Mântuitorul tău. Soția ta, Natalia, cu rugăciuni și îndemnuri îți ajuta să ridici crucea rânduită de Domnul și să primești cununa nestricăciunii, pregătită ție în ceruri și cu îndrăzneală să cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Având să te prezinți la nelegiuita judecată a lui Maximian, ai fost închis în temniță, unde cu ceilalți mucenici, ai petrecut toată noaptea în rugăciuni, cântări și sfătuiri duhovnicești. Soția ta, disprețuind iubirea firească și neputința femeiască, în tot chipul te convingea să nu părăsești credința în Hristos, ci să rămâi până la sfârșit un mărturisitor neclintit al numelui Domnului, netemându-te de moarte. De aceea, ca adevăraților ostași ai lui Hristos, cu bucurie sufletească vă cântăm:
Bucurați-vă curajoși râvnitori ai credinței celei adevărate;
Bucurați-vă neînfricați mustrători ai credințelor deșarte;
Bucurați-vă că cu răbdarea ca cu o armă v-ați îmbrăcat;
Bucurați-vă că Crucea ca pe un scut puternic în mâini ați luat;
Bucurați-vă că chinuitorii, de curajul vostru s-au minunat;
Bucurați-vă că prin voi numele Domnului e binecuvântat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 4:
Viforul îndoielii și al fricii de la inima ta ai gonit, slăvite Adriane și spre nevoința mucenicească te-a întărit fericită soția ta Natalia, toată noaptea vorbind despre răsplata viitoare ce a pregătit-o Dumnezeu celor ce își pun viața pentru El, spunându-ți astfel: „Fericit ești domnul meu, că ai aflat comoara cea neprețuită, mărgăritarul cel preascump – pe Hristos Domnul!” Nu te mai întoarce iar la bezna idolească, ci rămâi credincios Celui ce te-a iubit pe tine, cântându-I din toata inima: Aliluia!
Icos 4:
Auzind Natalia, fiind acasă, că te-ai întors din temniță și gândindu-se că te-ai înfricoșat de chinuri și te-ai lepădat de Hristos, plângea amarnic și, întâmpinându-te în ușa casei, te dojenea că te-ai lepădat de credință. Dar tu, bucurându-te în duh și mai tare intărindu-te în suferință, cu lacrimi i-ai povestit ei, că nu numai nu te-ai lepădat de Hristos, ci voiești mai mult să suferi pentru Numele Său sfânt. Mirându-ne de o așa înaltă dragoste creștinească, cu umilință vă cântăm:
Bucurați-vă că chipul adevăratei însoțiri creștinesti ne-ați arătat;
Bucurați-vă că iubire cerească în inimile voastre ați purtat;
Bucurați-vă că cu lepădare de sine pe noi ne însuflețiți;
Bucurați-vă că în toate, voia lui Dumnezeu, să o vedem ne cerșiți;
Bucurați-vă că ne-ați învățat să părăsim cele de jos-trecătoare;
Bucurați-vă că ne sfătuiți să cugetăm la cele de Sus-viitoare;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 5:
Minunată milă și dragoste ai arătat Natalie, când împreună cu soțul tău, ați căzut la picioarele celor întemnițați pentru numele lui Hristos, și sfintele lor rane ungându-le și sărutându-le, aducându-le alinare și ușurare, cu inimă smerită, înălțând lui Dumnezeu cântare îngerească: Aliluia!
Icos 5:
Văzând chinuitorul pe sfinții întemnițați împreună cu tine, că sunt atât de torturați, încât n-ar mai putea să sufere alte chinuri și mai groaznice, a poruncit să te ducă pe tine, Adriane, la judecată și să te sfătuiască să te lepezi de Hristos, ori de nu, să fii supus și la mai grele chinuri, însă, întărit fiind cu putere de Sus și mângâiat de fericita ta soție, ai rămas statornic împotriva ispitirilor vrăjmașului. De aceea pentru suferința cea pentru Hristos, vă fericim împreună cu sfânta Natalia și cu bucurie vă cântăm:
Bucurați-vă purtători de biruință, ai Celui Preaînalt slujitori;
Bucurați-vă puternici ai credinței în Hristos mărturisitori;
Bucurați-vă mustrători îndrăzneți ai rătăcirii idolești;
Bucurați-vă neînfricați propovăduitori ai slavei Dumnezeiești;
Bucurați-vă că de mânia lui Maximian nu v-ați înfricoșat;
Bucurați-vă că răutatea și cruzimea lui o ați desconsiderat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 6:
Propovăduitor și retor te-ai arătat Adriane, în fața judecății împărătești, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, care a făcut cerul și pământul, iar rătăcirea diavolească o ai defăimat, și pentru acestă mărturisire și defăimare ai suferit groaznice bătăi și chinuri, cântând Celui Atoatebiruitor: Aliluia!
Icos 6:
Lumina slavei cerești a strălucit pe fața ta înțelepte pătimitorule, când, fiind bătut în mod barbar peste pântece, de îți curgeau măruntaiele, dar nu încetai să slăvești pe Hristos în fața poporului și să mărturisești Numele Lui. Iar fericita Natalia, văzând rabdarea și bărbăția ta, se ruga ca să nu slăbească sufletul tău, ci să rămâi până la sfârșit slujitor credincios al lui Hristos. Amândurora, noi vă cântăm așa:
Bucurați-vă că sfinte lăcașuri ale Duhului Sfânt ați fost;
Bucurați-vă vase slăvite ale Harului lui Hristos;
Bucurați-vă că-n suflet și trup, v-a pătruns Dumnezeiasca Lumină;
Bucurați-vă că Împăratul-Hristos v-a dat înțelepciunea divină;
Bucurați-vă că cu puterea Dumnezeirii Lui ați fost întăriți;
Bucurați-vă că fără de frica, ați primit să fiți munciți;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Condac 7:
Vrând prigonitorul împărat să te cheme din nou la judecată, fericite Adriane, te-a închis în temniță cu ceilalți mucenici, unde a venit Natalia și, fericindu-te, te întărea zicând: „Fericit ești domnul meu, că te-ai învrednicit de starea sfinților mucenici ai lui Hristos, și cu dânsa bucurându-te ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Noua tortură a născocit chinuitorul, poruncind ostașilor să interzică intrarea femeilor, la cei întemnițați, care veneau să-i mângâie și să le ușureze chinurile. Atunci și ție, fericită Natalie, ți s-a interzis să-l vizitezi și să-l servești pe soțul tău; dar disprețuind porunca împărătească, îmbrăcată în haine bărbătești, veneai la închisoare, ca și mai înainte și pe soțul tău îl întăreai ca, bărbătește să meargă la chinuri și moarte, pentru Hristos-Domnul. Pentru aceasta cu vrednicie vă lăudăm, cântându-vă acestea:
Bucurați-vă a slujitorilor lui Hristos, podoabă luminoasă.
Bucurați-vă, a mărturisitorilor Lui, frumusete aleasă.
Bucurați-vă că ne-ați arătat calea îngustă, pe care voi v-ați pornit.
Bucurați-vă că pe dânsa ați ajuns la limanul liniștit.
Bucurați-vă că acuma în slavă și veșnică fericire vă aflați.
Bucurați-vă că cu rugile voastre, de nenorociri ne apărați.
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Condac 8:
Priveliște stranie și strașnică a fost în temniță, unde erai închis cu ceilalți, Adriane, când după porunca tiranului chinuitor, au vrut să-ți zdrobească fluierele picioarelor. Atunci soția ta ți-a ridicat picioarele și le-a pus pe nicovală, ca să fie zdrobite de mâinile chinuitorilor, ca mai curând să te unești cu Domnul și Mântuitorul tău, căruia Îi vei cânta: Aliluia!
Icos 8:
Arzând în iubirea lui Hristos, mucenice Adriane, ai răbdat până la fericită adormirea ta, când curatul tău suflet s-a unit cu Domnul, pentru Care atât de mult ai suferit, încât și mâna ți-a fost tăiată. Cinstind cu credință sfârșitul tău mucenicesc, ție și sfintei Natalia, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că chinuri sufletești, pentru Hristos ați răbdat;
Bucurați-vă că pe aripile iubirii spre Dumnezeu ați zburat;
Bucurați-vă, că ca vulturii spre Soarele Dreptății v-ați ridicat;
Bucurați-vă că din valea plângerii, spre Lumina v-ați înălțat;
Bucurați-vă că-n ceata mucenicilor, prin chinuri ați intrat;
Bucurați-vă, că cu toti sfinții, imne lui Dumnezeu ați cântat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 9:
Toată mândria chinuitorului tiran a fost rușinată, când o ploaie puternică a stins flacăra focului, și n-a lăsat să ardă osemintele mucenicilor lui Hristos, ba încă și cetatea a inundat-o cu apă, și lumea necredincioasă a fost înfricoșată cu tunete și fulgere, iar fericita Natalia, plină de bucurie, cânta lui Hristos, Cel ce toate le iconomisește: Aliluia!
Icos 9:
Retorica pământească nu-i în stare să laude îndeajuns nevoințele voastre sfinților mucenici Adrian și Natalia, căci unul părăsind slava pământească, și-a pus sufletul său pentru credința în Hristos, iar cealaltă, învingând neputința firească, bărbătește s-a luptat, întărindu-și soțul în chinurile lui și bucurându-se de fericitul lui sfârșit. Faptele bune ale voastre, neștiind cu vrednicie a le prețui, cu dragoste vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că Crucea Domnului, plini de curaj pe umeri ați dus;
Bucurați-vă că greutatea Crucii, nici pe unul nu v-a răpus;
Bucurați-vă că patimile Domnului, voi înșivă le-ați imitat;
Bucurați-vă, că patimi și pofte, cu voie le-ați crucificat;
Bucurați-vă că pildă de dragoste și blândețe v-ați arătat;
Bucurați-vă că sarcina unul altuia să purtăm ne-ați învățat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 10:
Vrând să izbăvească trupurile sfinților mucenici de batjocură și dispreț, a venit un oarecare binecredincios bărbat cu soția sa la Natalia și ceilalți frați creștini și i-a rugat să le dea sfintele moaște ca să le ducă în Bizanț, până când va trece prigoana lui Maximian-păgânul. Creștinii din cetatea Nicomodiei, le-a ascultat rugămintea și le-a încredințat această comoară de mare preț, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Ca și cu un zid, suntem înconjurați cu rugăciunile voastre sfinților Adrian și Natalie, căci în orice năpaste și nenorocire, totdeauna ne ajutați, cu atât mai mult când cu dragoste vă serbăm amintirea, slăvind, pentru voi, pe Hristos Dumnezeul nostru. Fiind noi păziți de sfintele voastre rugăciuni, vă lăudăm cu acestea:
Bucurați-vă că în dragoste, sunteți grabnicii noștri ajutători;
Bucurați-vă bunii noștri mijlocitori și învățători;
Bucurați-vă că pentru noi la Dumnezeu mereu vă rugați;
Bucurați-vă, ca să trăim plăcut lui Dumnezeu ne învățați;
Bucurați-vă prieteni îngăduitori, ce-n necaz pildă ne dați;
Bucurați-vă că pe culmile inocenței și curăției ne ridicați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 11:
Cântare lui Dumnezeu din toată inima ai adus, fericită Natalie, când te-a scăpat din mâna tribunului, ce voia să te ia în căsătorie. Tu ca o soție credincioasă soțului tău –mucenicul lui Hristos, Adrian, n-ai voit să te recăsătorești, ci, rugându-te te-ai dus cu corabia la Bizanț, unde a fost dus trupul sfântului soțului tău. Ajungând în cetatea aceea ai cântat cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:
Far luminos a devenit corabia cu care ai călătorit pe mare, având ca un mărgăritar de preț - mâna soțului tău, cu a căruia rugăciuni ai scăpat de urmărirea tribunului și ai ajuns cu bine la Bizanț, cu sufletul plin de bucurie, sărutând trupul fericitului domnului tău, cu adâncă umilință ți-ai dat duhul în mâinile Domnului. Slăvind plecarea ta la Domnul, împreună cu sfântul Adrian, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă soți fericiți, în viață și moarte nedespărțiți;
Bucurați-vă prieteni ai Domnului, ce lângă Tronu-I-L slăviți;
Bucurați-vă că de vederea Feții Lui pururea vă îndulciți;
Bucurați-vă că fericirea veșnică, pe totdeauna o primiți;
Bucurați-vă că în locașul celor drepți la odihnă vă aflați;
Bucurați-vă că moaștele cele sfinte, spre vindecare ni le lăsați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 12:
Vase pline cu har s-au arătat cinstitele voastre moaște, dăruite nouă de Hristos-Domnul, pe dânsele cinstindu-le, cu rugăciunile voastre sfinților mucenici ai lui Hristos, căpătăm dezlegarea păcatelor, din toată inima cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
Cântând cinstitele voastre patimi și fericita adormire, prin care v-ați urcat la cele de Sus cu toți sfinții din veac bineplăcuți lui Dumnezeu, vă lăudăm preaslăviți mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, și vă rugăm sârguincios, să ne pomeniți neîncetat la Tronul Slavei, pe cei ce vă fericim așa:
Bucurați-vă ostași răbdători de chinuri și purtători de biruință;
Bucurați-vă aleși luptători pentru adevărata credință;
Bucurați-vă luminători aprinși ai virtuții creștinești;
Bucurați-vă cărbuni aprinși ai dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă cuplu, ce întăriți legăturile căsătorești;
Bucurați-vă că ați fost încununați cu bunurile cele cerești;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 13:
O, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și purtători de chinuri străluciți. Auziți-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică, rugați-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască nouă tuturora: pace în familie, sănătate trupească și sufletească, mântuirea sufletului, ca întotdeauna să-I cântăm Lui: Aliluia. (de trei ori)
Apoi Icosul I și Condacul 1.
Icos 1:
Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalie preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 1:
Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vâ viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm sfinților Adrian și Natalie. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Rugăciune către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia
O, sfințit Cuplu, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și străluciți purtători de chinuri! Ascultați-ne pe noi ce ne rugăm și mijlociți pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor și sufletelor, și rugați pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa sfinților mucenici, primiți glasul rugăciunilor noastre și cu mijlocirile voastre, izbăviți-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc și grindină, de sabie și de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năpraznică și de toate nenorocirile, scârbele și durerile; ca întotdeauna prin mijlocirile voastre fiind întăriți, să slăvim pe Domnul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.