Acces la cea mai mare bibliotecă virtuală
Profesorii români pot avea acces la cea mai mare bibliotecă virtuală internaţională cu ajutorul Proiectului ASPECT (Adopting Standards and Specifications for Educational Content). Proiectul ASPECT, care implică experţi din nouă ministere ale Educaţiei din Europa, urmăreşte îmbogăţirea unei biblioteci deja existente cu un conţinut educaţional valoros, la care profesorii să aibă acces facil şi din care îşi vor putea alege orice material doresc, pe care să-l folosească la clasă. Prin proiectul ASPECT se vor face paşi importanţi în rezolvarea potenţialei „deconectări“ între experţi şi instituţii cu abilităţi în domeniul standardelor, pe de o parte, şi creatori de politici educaţionale, consilieri în tehnologia informaţiei, practicieni, pe de altă parte, susţin reprezentanţii SIVECO, partener al proiectului. Proiectul va garanta cele mai bune practici cu privire la implementarea de standarde şi specificaţii pentru tehnologii pedagogice ca rezultat al activităţii experţilor tehnici care lucrează în centre-pilot şi proiecte demonstrative, al profesioniştilor şi strategilor europeni din ministere ale Educaţiei. Proiectul are un buget de 4,624,997 euro şi este cofinanţat 80% prin programul eContentPlus al Comisiei Europene, conform Agerpres.