Acciza la motorina folosită în agricultură ar putea fi redusă la 21 de euro/tonă
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) propune reducerea accizei la motorina pentru agricultură la 21 de euro/tonă, a declarat ministrul de resort, Mihail Dumitru. Nivelul actual al accizei la motorină, majorat de la 1 ianuarie 2010, este de 347 de euro/tonă. Ministrul Agriculturii a precizat că MADR a pregătit un proiect de hotărâre de guvern privind reducerea accizei la motorină, care va intra în circuitul de avizare şi ar putea fi aprobat într-o lună, pentru ca facilitatea să poată fi deja funcţională în campania agricolă de primăvară. Potrivit oficialului MADR, există trei variante de reducere a accizei, la 100 de euro/1.000 de litri, 60 de euro/1.000 de litri, 21 de euro/1.000 de litri, iar decizia finală depinde de resursele bugetare. MADR ar dori, însă, ca reducerea să fie cea maximă, la 21 de euro/tonă. Până în 2009, motorina pentru agricultură era subvenţionată cu un leu/litru, dar acest ajutor de stat a fost eliminat din 2010, a precizat preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae.