Acord educaţional între două şcoli din România şi Ungaria
Miercuri, 19 martie, s-a încheiat un acord de parteneriat educaţional între doi şcoli generale din România şi Ungaria pentru promovarea experienţelor didactice, obiceiurilor şi tradiţiilor specifice fiecărei zone şi întărirea legăturilor dintre cadrele didactice şi cele două comunităţi. Delegaţia românească a fost condusă de către Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria.
Acordul de parteneriat educaţional a fost semnat între reprezentanţii Şcolii Generale „Ştefan Cicio-Pop” din comuna Conop, judeţul Arad, şi reprezentanţii Şcolii Generale Bilingvă de Naţionalitate Română din Micherechi, judeţul Bichiş (Békés), Ungaria.
Înainte de semnarea acordului de parteneriat educaţional, directoarele celor două şcoli, Milica Florentina Mihuţa şi Ana Sárközi, au vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă cele două şcoli, dar mai ales despre posibilităţile de care dispun şi disponibilitatea de conlucrare, în interesul elevilor români aflaţi de cele două părţi ale graniţei. Acordul de parteneriat educațional are ca scop principal promovarea experiențelor didactice și buna conlucrare între școli, promovarea obiceiurilor și tradițiilor specifice zonei în care funcționează fiecare unitate școlară și alte activități extracurriculare (sportive, culturale, etc.), adresate în principal elevilor care frecventează aceste școli, dar și întăririi legăturilor dintre cadrele didactice și cele două comunități. Prima întâlnire și manifestare comună între cele două școli este prevăzută a avea loc în perioada 7-11 aprilie, în cadrul săptămânii numite «Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!», când un grup de elevi și cadre didactice din Micherechi, condus de doamna directoare Ana Sárközi, va efectua o vizită la colegii lor de la Școala Generală din Conop”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan.
Delegaţia Școlii Gimnaziale „Ștefan Cicio-Pop” din comuna Conop, Arad, condusă de PS Episcop Siluan, a fost formată din prof. Milica Florentina Mihuța, directoarea, județul Arad, Alin Leric, consilier educativ, în cadrul aceleași școli, și pr. paroh Sorin Ciurlea al Parohiei Conop şi profesor de Religie. De asemenea, a mai precizat Preasfinţia Sa, la întâlnire a participat şi pr. paroh Ioan Bun, al Parohiei Micherechi, coleg de facultate cu pr. Sorin Ciurlea, pentru a sublinia „susținerea, implicarea și buna colaborare între Biserică și Școală, prezentă mereu de-a lungul vremii în istoria poporului român”.