Acord între APIA şi Agenţia pentru Agricultură ungară

Data: 03 Septembrie 2009

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din România şi Agenţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (MVH) din Ungaria au încheiat un Acord de Cooperare pentru realizarea unui schimb de experienţă în dezvoltarea instituţională, potrivit unui comunicat al APIA. „Acordul marchează continuarea colaborării dintre cele două agenţii pentru că, încă din anul 2007, experţii Agenţiei din Ungaria ne-au oferit asistenţă în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională, în conformitate cu cerinţele UE. Acum, aflându-ne în cel de-al treilea an de implementare a schemei de sprijin pe suprafaţă, considerăm că acest acord se poate concretiza în schimburi de experienţă“, a declarat directorul general APIA, Daniel Constantin. Acordul dintre cele două agenţii prevede organizarea unor întâlniri între experţii celor două instituţii. MVH este instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate plăţilor pe suprafaţă şi dezvoltării rurale din Ungaria, anual circa 220.000 de fermieri beneficiind de sprijinul financiar pentru terenul agricol.