Acord privind micul trafic la frontiera cu Ucraina
Acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina a fost parafat în această săptămână la Bruxelles, urmând ca în următoarele săptămâni documentul să fie semnat, „după ce partea ucraineană finalizează procedurile interne“, informează Ministerul Afacerilor Externe. Acordul reglementează, potrivit MAE, condiţiile de desfăşurare a micului trafic de frontieră, respectiv a trecerii frecvente a frontierei de stat româno-ucrainene de către rezidenţii din zona de frontieră a celor două ţări „care intenţionează să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 luni de şedere neîntreruptă“. De aceste prevederi vor beneficia persoanele care locuiesc de cel puţin 3 ani în zona de 30 km situată de o parte şi de alta a frontierei comune. Locuitorii care îndeplinesc condiţiile pot trece frontiera româno-ucraineană fără viză, pe baza permisului de mic trafic de frontieră. (Oana Nistor)