Acte electronice de identitate, din august 2021
Prin intermediul noului act de identitate, care se va elibera începând cu vârsta de 12 ani, cetăţenii români vor putea, indiferent de locul unde se află, în România sau în afara teritoriului naţional, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite prestarea de servicii publice. Noul act electronic de identitate va funcţiona şi pe post de card de sănătate.
Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă a Guvernului care prevede emiterea actelor electronice de identitate, având în vedere faptul că, potrivit Regulamentului UE 2019/1157, România este obligată să emită acte electronice de identitate, mai sigure, începând din luna august a anului viitor (2021), arată un comunicat al MAI.
„Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în anul 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemente grafice de securitate, a unor inserturi de materiale de securitate şi, nu în ultimul rând, prin protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice“, arată sursa citată.
Prin intermediul noului act de identitate, cetăţenii români vor putea, indiferent dacă se află în România sau în afara ţării, să interacţioneze online cu autorităţile administraţiei publice şi să solicite diverse servicii publice. Astfel, titularul actului de identitate va putea accesa de la distanţă servicii precum înmatricularea unui autovehicul, obţinerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizaţii sau a altor documente de la autorităţile publice, depunerea unor declaraţii personale prevăzute de lege ş.a.
De asemenea, noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate şi, în aceste condiţii, va asigura „funcţionalitatea de card de sănătate“. „Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani şi, opţional, sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România“, precizează MAI.
Pentru cei care nu doresc o carte electronică de identitate, va exista opţiunea de a solicita eliberarea unei cărţi de identitate simple; aceasta nu va conţine elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.