Acţiune caritabilă la Mănăstirea Ivăneşti din judeţul Vaslui
Sectorul Social-Filantropic şi Misionar al Episcopiei Huşilor a organizat luni, 31 august 2009, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, o acţiune caritabilă la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea Ivăneşti, judeţul Vaslui. După cum informează site-ul Episcopiei Huşilor, au fost oferite haine şi încălţăminte pentru 300 de familii din partea Centrului Eparhial şi a Fundaţiilor „Maica Tereza“ şi „Prieteni pentru Moldova“ din Olanda. Acţiunile de ajutorare a familiilor nevoiaşe din judeţul Vaslui se desfăşoară din anul 2003 în cadrul Programului „Ajutor pentru familii sărace şi cu mulţi copii“, având drept scop îmbunătăţirea situaţiei sociale a familiilor nevoiaşe. (C.C.)