Acțiune caritabilă la Spitalul Bega II din Timișoara
Odată cu apropierea praznicului Crăciunului, mulți credincioși timișoreni se gândesc la cei în suferință, aflați pe paturile spitalelor, și doresc, în diferite forme, să contribuie la ușurarea suferinței prin dăruirea unor cadouri, prin colindele tradiționale și aducerea bucuriei Nașterii Domnului Iisus Hristos în sufletele oamenilor, ale copiilor.
Vineri, 14 decembrie, Parohia Timișoara-Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” au organizat o acțiune caritabilă la Secția Pediatrie a Spitalului Bega II din Timișoara.
Cu această ocazie au fost aduse pachete cu dulciuri, cadouri de Crăciun și haine donate de către enoriașii parohiei, care au fost oferite mămicilor și copiilor internați la această unitate medicală.
Alături de părintele Ionel Popescu, parohul bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, au împărțit daruri preoții slujitori ai parohiei, membrii Comitetului parohial și membri ai Fundației „Preot Ioan Olariu”.
Secția de pediatrie a fost renovată și înfrumusețată cu icoane pictate de elevii şcolilor de pe raza Parohiei Timișoara-Iosefin. Acest lucru a fost posibil datorită prof. univ. dr. Liviu Pop, şeful Secţiei Pediatrie din cadrul spitalului amintit, care și-a dat acordul pentru realizarea acțiunii. Totodată s-a arătat bucuros de sprijinul Bisericii în această perioadă premergătoarea marelui praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos.
Clinica II Pediatrie a luat ființă în anul 1974 ca secție a Spitalului Clinic Nr. 1 Județean Timișoara, ca o necesitate stringentă de asigurare a asistenței medicale a copilului în acea perioadă și totodată pentru lărgirea bazei de învățământ universitar medical pediatric din Timișoara. În prezent, această secție are capacitatea de a asigura spitalizarea a 55 de copii.