Acţiune cultural-duhovnicească în Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău
În contextul serbării Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 şi la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, marţi, 27 martie 2018, la Biserica „Sfântul Gheorghe" din Bacău a avut loc o acţiune cultural-duhovnicească. Au participat peste 150 de elevi de la Şcoala Numărul 10 din Bacău şi de la Şcoala „George Bacovia" din Bacău. Însoţiţi de învăţători, profesori şi părinţi, copiii s-au bucurat să fie prezenţi în sfântul locaş într-o zi festivă cu o profundă încărcătură istorică pentru neamul românesc.
Elevii au ascultat un cuvânt de învăţătură despre importanţa credinţei, a dragostei de Biserică şi de ţară. „Printre cei care s-au implicat în ajutorarea soldaţilor români aflaţi pe front s-au numărat numeroşi tineri. Aceasta în condiţiile în care Moldova era centrul luptelor. Atât fetele, cât şi băieţii şi-au înscris numele în rândul eroilor români. Fie ajutau răniţii, fie aduceau apă, fie se implicau activ în susţinerea soldaţilor. Amintiţi-vă de Măriuca Zaharia, un copil devenit erou la doar 12 ani, sau de Ecaterina Teodoroiu, o altă eroină de la Mărăşeşti, alături de mulţi tineri rămaşi în conştiinţa neamului românesc pentru jertfa şi sacrificiul lor", a explicat preotul Constantin Gherasim, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe".
La orele prânzului, în cartierul Cornişa din municipiul Bacău, s-au auzit clopotele Bisericii „Sfântul Gheorghe", ce au răsunat întru amintirea celor 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.