Acțiune de donare de sânge în orașul Urlați
În orașul prahovean Urlați s-a desfășurat joi, 9 februarie, o acțiune de donare de sânge. Au participat 72 de persoane, iar 30 dintre acestea au contribuit cu tichetele de masă primite în urma donării la cumpărarea unor alimente, care vor fi donate vârstnicilor singuri și copiilor din familii monoparentale. Mobilizarea a avut loc la inițiativa Parohiei „Sfinții Voievozi”-Urlați, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești, Prahova.
Acțiunea de donare de sânge a fost dedicată unui vârstnic internat în spital și care are nevoie de sânge în zilele următoare în vederea unei intervenții chirurgicale, ne-a transmis părintele paroh Tănase Petroni, de la Parohia „Sfinții Voievozi”-Urlați.