Acțiune de donare de sânge la Academia de Poliție din București
În perioada 17-19 mai, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a găzduit a doua etapă a celei de-a șasea campanii de donare de sânge organizate de instituția de învățământ superior din Capitală. Începută în ziua de 11 mai, acțiunea a beneficiat de participarea a 650 de persoane, studenți și cadre didactice.
Acțiunea medicală desfășurată cu sprijinul instituției de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne a fost organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, în cadrul campaniei naționale „Donează sânge, salvează o viață!”
La nivel național, nevoia de sânge pentru salvarea de vieți omenești s-a acutizat, mai ales pe fondul problemelor cauzate de pandemia de COVID-19, cei 650 de participanți la această campanie umanitară conștientizând faptul că donarea de sânge reprezintă o șansă la viață oferită semenilor care se află în situații limită din punct de vedere medical, a transmis TRINITAS TV.
Lidia Gaburoi, unul dintre voluntarii care au participat la organizarea campaniei, a subliniat importanța acestor tip de acțiuni: „Donarea de sânge este un act de dragoste față de semenii noștri care se află pe patul de suferință în spitale sau în casele lor. De aceea, toți cei care se simt eligibili pot participa la acțiunile de donare de sânge în orașele în care se află. Orice gest făcut de un om sănătos în cadrul acestor campanii are o valoare inestimabilă”.
Totodată, comisarul-șef Iulian Maxim de la Academia de Poliție bucureșteană a subliniat dorința de implicare a studenților instituției de învățământ, motivați de chemarea de a-și ajuta semenii: „Academia de Poliție a răspuns, ca de fiecare dată, la campaniile de donare de sânge organizate de Patriarhia Română, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale. Studenții Academiei de Poliție conștientizează faptul că ajută cetățenii și în acest fel. La această campanie, care s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile, s-au înscris 650 de donatori. Au fost mulți studenți din anul I, lucru care ne oferă convingerea că vom duce mai departe această frumoasă tradiție”.
Participanții la această campanie au continuat ajutorarea aproapelui și după donarea efectivă de sânge, oferind bonurile de masă primite Institutului Clinic Fundeni.