Acțiune de ecologizare realizată de echipa ASCOR Alba Iulia în Cheile Aiudului

Un articol de: Oana Rusu - 24 Iulie 2020

Asociația Studenților Creș­tin- Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Alba Iulia, a realizat sâmbătă, 18 iulie, o amplă acțiune de ecologizare în Cheile Aiudului, informează Biroul de presă al eparhiei. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Protopopiatul Aiud și Primăria comunei Livezile, la acțiune luând parte 30 de mem­bri ai ASCOR Alba Iulia. 

Participanţii la acţiunea de curăţenie, echipaţi cu mănuşi şi dotaţi cu saci menajeri, au format mai multe grupe. Prin intermediul acestei activități din Cheile Aiudului - zonă care oferă una dintre cele mai spectaculoase priveliști din județul Alba -, ASCOR Alba Iu­lia a continuat șirul acțiunilor de ecologizare derulate în zonele limitrofe ale localităților. În organizarea evenimentului s-au implicat în mod deosebit studenții Adri­an Bândean și Alexandru Graur, vicepreședinții ASCOR Alba Iulia. La finalul ac­țiunii, în cadrul unei agape frățești organizate în aer liber, a avut loc un minirecital de muzică folk al artistului Marius Moga, solistul trupei „Melodis” din Aiud, acesta fiind acompaniat de către tinerii studenți.