Acțiune de voluntariat a tinerilor, în Protopopiatul Sebeș
La invitația Grupului de inițiativă pentru tineret din cadrul Protopopiatului Sebeș, sâmbătă, 6 aprilie, un număr de 20 de liceeni, printre care și doi elevi germani (aflați într-un schimb de experiență în urma unei colaborări a Colegiului Național „Lucian Blagaˮ din Sebeș cu Colegiul din orașul Haan), însoțiți de protopopul Ionel Arsu și părintele Alin Matei, au participat la o acțiune de voluntariat ce a constat în plantarea de arbuști în zona Pădurea Mare din Sebeș.
Drumul de câțiva kilometri a fost parcurs de tineri pe biciclete, iar la destinație au fost întâmpinați de reprezentanți ai Ocolului Silvic Sebeș, care le-au explicat tinerilor importanța procesului de reîmpădurire în menținerea echilibrului în natură, precum și modul în care se face plantarea unui copac. Activitatea s-a încheiat cu câteva discuții și impresii despre activitatea desfășurată, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.