Acţiune de voluntariat la Casa de copii „Mia Inculeţ“

Data: 19 Decembrie 2015

Apropierea sărbătorii Naşterii Domnului a oferit prilejul ca elevii Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza“ din Iaşi să se mobilizeze şi să realizeze o activitate de voluntariat orientată către copiii Casei „Mia Inculeţ“ din comuna Bârnova .

Elevii care au oferit daruri celor mici fac parte din Clubul Impact, deschis în cadrul colegiului, şi din Consiliul elevilor şcolii. Ei au fost sprijiniţi în acest demers de doamnele profesoare coordonatoare ale Clubului Impact, dar şi de preotul paroh al Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din Lunca Cetăţuii -Zanea, parohie care desfăşoară cu şcoala o strânsă colaborare. Tinerii liceeni au dăruit dulciuri, hăinuţe, dar şi jucării copiilor, după care au fost colindaţi de către aceştia, în semn de preţuire. La rândul lor, şi elevii liceului şi-au manifestat dorinţa de a-i colinda pe cei mici, fapt care a înveselit şi mai mult atmosfera. Acţiunea de voluntariat nu este una singulară; ea face parte dintr-o serie de acţiuni filantropice desfăşurate în decursul acestui an. Acest parteneriat dintre Grupul Şcolar „Mihail Sturdza“ şi Parohia Zanea a fost încununat în cadrul serbării de sfârşit de an 2015 din data de 16 decembrie, printr-un recital de colinde interpretate la vioară şi violoncel de două dintre enoriaşele parohiei, absolvente ale Colegiului „Octav Băncilă“ din Iaşi. (Pr. Vasile Grierosu - Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie“ - Zanea)