Acţiune ecologică a elevilor seminarişti din Buzău

Data: 20 Septembrie 2012

Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Chesarie Episcopul" organizează o zi specială la 21 septembrie 2012, când e Ziua Internaţională a ONU pentru Pace.

Astăzi, elevii vor planta copaci în curtea Catedralei arhiepiscopale "Înălţarea Domnului" din Buzău, în aceeaşi atmosferă sărbătorească cu alte şcoli din întreaga lume. Primii copaci vor fi plantaţi la amiază în Oceania, apoi pe celelalte continente: Asia, Europa şi Africa, iar lanţul de copaci va ajunge în cele din urmă şi în cele două Americi. Acest eveniment a dobândit din ce în ce mai mult succes an de an. De exemplu, anul trecut, peste 5.000 de şcoli din 132 de state de pe glob au plantat 600.000 de copaci în cursul acestei zile. Iar anul acesta, evenimentul va avea o amploare şi mai mare. "Plantarea de copaci este importantă pentru noi toţi. Mai întâi, pentru că ne aminteşte de natura şi de importanţa protejării ei. În al doilea rând, am ales această zi a Păcii Mondiale pentru a marca pacea şi continuitatea vieţii. Cu activitatea noastră de plantare din această zi vom contribui şi vom ajuta Organizaţia Naţiunilor Unite să atingă cele opt obiective globale de dezvoltare ale mileniului", ne-a declarat pr. prof. Marius Dima.