Acțiune filantropică întreprinsă de militarii lugojeni la Centrul „Sfântul Nicolae”
Militarii Batalionului 183 Artilerie mixtă „General Ion Dragalina”, în colaborare cu Asociația Militară Culturală „Sfântul Gheorghe” Lugoj, județul Timiș, au desfășurat o acțiune menită a readuce zâmbetul pe chipul celor care trec prin momente mai puțin fericite. Cadrele militare, însoțite de părintele Emanuel Gafița, preotul militar al Garnizoanei Lugoj, au vizitat miercuri, 16 iunie, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Nicolae” din Lugoj al Arhiepiscopiei Timișoarei, unde au împărțit daruri tuturor copiilor. Totodată, beneficiarii s-au bucurat de prezența unui fotograf profesionist și de o cabină foto portabilă, care, pe lângă faptul că i-au condus pe cei mici într-o lume fascinantă, au reușit să imortalizeze multiple instantanee ce vor constitui, în timp, frumoase amintiri.
Centrul de zi pentru copii „Sfântul Nicolae” din Lugoj oferă servicii sociale pentru 25 de copii care provin din familii cu dificultăți de natură socială și economică.
Centrul are misiunea de a preveni și a reduce abandonul școlar și de a crește performanțele școlare ale elevilor aflați în situații de risc, prin desfășurarea de programe socio-educative.