Acțiune filantropică la Căminul de bătrâni din Jugureni
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. Activitatea a fost organizată prin implicarea parohiilor Cojocaru, Morteni 1, Morteni 2, Vișina 1 și Vișina 2.
În cadrul acestei acțiuni, preoții și tinerii implicați în activitatea comitetelor parohiale au oferit Căminului de bătrâni din Jugureni produse igienico‑sanitare necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activităților cotidiene și pentru îngrijirea persoanelor vârstnice găzduite în această instituție.
Inițiativa celor cinci parohii din cadrul Protoieriei Găești se înscrie în lucrarea social‑filantropică a Bisericii și reprezintă o expresie concretă a grijii și solidarității față de persoanele vârstnice. Prin astfel de activități, comunitățile parohiale își manifestă disponibilitatea de a veni în sprijinul celor aflați în nevoie și de a cultiva, în rândul tinerilor, valorile creștine ale milosteniei, respectului și iubirii aproapelui, ne‑a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.