Acțiune social-filantropică în Parohia Ianca, judeţul Brăila
Parohia Ianca I din judeţul Brăila desfășoară, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, programul social-filantropic „Fii bucuria unui copil”. 15 copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 13 ani, provenind din familii cu posibilități materiale reduse, au primit, în urma donațiilor oferite de comunitatea păstorită de părintele Ioan Ovidiu de la Parohia Kassel din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, haine, încălțăminte, rechizite, alimente neperisabile și dulciuri.
„În această perioadă a anului, când toți copiii au nevoie de haine groase și încălțăminte, la apelul nostru a răspuns părintele Ioan Ovidiu, originar din Brăila, în prezent slujitor la Parohia Kassel din Germania. Bucuria primirii acestor daruri a fost mare și a adus lumină și speranță acolo unde acestea nu se mai întrezăreau. În contextul Centenarului Marii Uniri, am apreciat această acțiune filantropică drept un semn al unității și al frățietății românilor de pretutindeni. Deși îndepărtați unii de alții, din cauza atâtor factori sociali, economici și financiari, am constatat încă o dată că ceea ce îi unește pe români mai mult, oriunde s-ar afla în lume, sunt Biserica strămoșească și credința în Dumnezeu, dragostea pentru semeni și dorul de țară și de neam. Le mulțumim românilor din Germania și părintelui Ioan Ovidiu pentru această frumoasă lecție a solidarității, încredințându-i de toată dragostea și recunoștința noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin grija și binecuvântarea ierarhului nostru, nădăjduim ca astfel de acțiuni să fie tot mai numeroase, spre folosul enoriașilor noștri și spre slava lui Dumnezeu”, a declarat părintele Cristi-Cosmin Ion, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” - Ianca I.
Prin implicarea activă a membrilor consiliului și comitetelor Parohiei Ianca I, persoanele defavorizate beneficiază de diverse ajutoare constând în alimente neperisabile, rechizite, haine și sprijin financiar, atât la marile sărbători ale creștinătății, ci și ocazional, în cursul anului.