Acţiune social -filantropică la Căminul de bătrâni din Mironeşti, judeţul Giurgiu

Data: 17 Aprilie 2013

Sectorul social al Episcopiei Giurgiului împreună cu Schitul Mironeşti au organizat marţi, 15 aprilie, o acţiune social-filantropică la Căminul pentru persoane vârstnice din Mironeşti, jud. Giurgiu, centru aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Această acţiune face parte din programul social „Şi ei sunt ai noştri“, desfăşurat în Episcopia Giurgiului. Cei 45 de bătrâni care locuiesc în acest cămin au primit din partea pr. Edmond Popa, consilier social al Episcopiei Giurgiului, şi din partea maicilor de la Schitul Mironeşti pachete cu alimente, dulciuri, cărţi de rugăciune, iconiţe şi ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă“, informează episcopiagiurgiului.ro. (Ştefan Sfarghie)