Acţiune social-filantropică la Penitenciarul Mărgineni

Data: 29 Aprilie 2013

În cadrul unui proiect de colaborare dintre Arhiepiscopia Târgoviştei şi Penitenciarul Mărgineni, săptămâna trecută a avut loc o acţiune social-filantropică, desfăşurată la clubul penitenciarului, prin intermediul Protoieriei Târgovişte Sud, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.  

Acţiunea a constat în oferirea unor daruri alimentare deţinuţilor care nu au aparţinători şi minorilor aflaţi în detenţie preventivă. Aceste daruri au fost strânse cu ajutorul credincioşilor din parohiile învecinate instituţiei judiciare: I.L. Caragiale, Vlădeni şi Mărginenii de Sus. 
 
În cadrul acţiunii, care a debutat cu prezentarea mesajului Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, de către protoiereul Protoieriei Târgovişte Sud, care a susţinut şi o meditaţie pascală, iar apoi, membrii Cenaclului “Nichita Stănescu”, al penitenciarului, au susţinut un program artistic, care a cuprins poezii religioase şi cântece pascale. 
 
În această perioadă prepascală, Arhiepiscopia Târgoviştei desfăşoară  diverse activităţi social-filantropice şi caritative, care au ca scop aprofundarea sensului Învierii Domnului, ca dar oferit de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, dar şi promovarea Evangheliei lui Hristos prin intermediul diferitelor ocazii pastorale.