Acțiune social-filantropică pentru persoanele dezavantajate economic
Biserica Ortodoxă întotdeauna a avut în vedere să exprime dinamica unității dintre slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor. O dovadă concretă a acestei slujiri este și Parohia Timişoara-Iosefin, care, pe lângă programul liturgic zilnic, organizează în mod constant diverse activități creștin-umanitare, ce au ca obiectiv slu- jirea și ajutorarea oamenilor aflați în nevoi și cu posibilități materiale insuficiente.
O activitate filantropică de anvergură a avut loc atât în preajma marelui praznic al Nașterii Domnului, cât și în aceste zile, premergătoare sărbătorii Botezului Domnului, când comunitatea parohială, împreună cu Fundația creștină „Preot Ioan Olariu”, o fundație social-filantropică de dezvoltare comunitară, vine în sprijinul credincioşilor nevoiaşi şi familiilor cu mai mulţi copii de pe raza parohiei, oferind hrană caldă, precum și pachete consistente cu alimente neperisabile.
Acțiunea caritabilă a debutat în sala festivă „Preot Ioan Imbroane” a parohiei, cu un moment de rugăciune, după care preoții slujitori au împărțit zeci de pachete cu alimentele necesare pentru sărbătorile ce urmează. Pe lângă persoanele vârstnice, bolnave și cu mulți copii, care au o situație materială precară, printre beneficiari s-au numărat sportivi de performanță, elevi și studenți, proveniți din familii dezavantajate economic, dar cu merite deosebite la învățătură, care primesc lunar burse de studii, cu menirea de a contribui la creșterea calității educației și de a preveni atât factorii de risc socio-educaționali, cât și abandonul școlar. De asemenea, credincioșii bolnavi şi imobilizaţi la pat, mulți dintre ei fără vreun aparținător, au fost vizitaţi de voluntarii parohiei, care le-au adus, la domiciliu, pachetele cu alimente, precum şi hrană caldă. Pe lângă acestea, cu aprobarea Consiliului parohial, parohia oferă în mod constant, pe baza anchetelor sociale, ajutoare financiare unor credincioși vârstnici, bolnavi și fără aparținători, dar și familiilor numeroase, pentru plata întreținerii, pentru medicamente, lemne sau alte nevoi stringente.
Începând cu anul 1999, în cadrul Parohiei Timișoara-Iosefin funcționează din inițiativa Societății Femeilor Ortodoxe din Timișoara o cantină socială pentru persoanele vârstnice nevoiașe, iar din 2003, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Ionel Popescu, s-a amenajat, în conformitate cu normele igienico-sanitare, un spațiu corespunzător pentru această activitate umanitară, dotată cu aparatură de gătit și cu toate cele necesare unei funcționări optime, unde săptămânal servesc masa un număr însemnat de persoane asistate social.