Acţiune socială la Constanţa
Protoieria I Constanţa şi Grădiniţa Nr. 10 din Constanţa au organizat ieri la Cantina "Sfântul Apostol Andrei" din incinta Şcolii Generale Nr. 11 din Constanţa o acţiune socială, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Copiii Grădiniţei Nr. 10 au făcut mărţişoare pe care, ulterior, le-au vândut, iar din banii obţinuţi au cumpărat alimente, pe care le-au dăruit cantinei sociale. Această acţiune socială a fost şi un bun prilej de socializare între părinţi, copiii de grădiniţă şi elevii asistaţi la Cantina "Sfântul Apostol Andrei". Beneficiarii cantinei sunt aproximativ 50 de elevi de la Şcoala Generală Nr. 11 şi din zonă.