Acțiune socială pentru persoanele vârstnice la Deva

Data: 29 Iunie 2018

Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat miercuri, 27 iunie, o activitate socială pentru un grup de persoa­ne vârstnice. „Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice care se simt singure, conştientizarea de către copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile”, conform organizatorilor. În cadrul întâlnirii, persoanele vârstnice au avut ocazia de a realiza împreună cu copii de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva, Corpul 2, sub îndrumarea profesoarei Petronela Luncan, diferite lucruri manual. La finalul activității, atât copii, cât și persoanele vârstnice, au primit din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei pachete cu alimente, conform Sectorului Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei.