Acţiune umanitară a Bisericii în localitatea Parava

Un articol de: Ioan Negoiţă - 25 Ianuarie 2017

În localitatea Parava din judeţul Bacău a avut loc duminică, 22 ianuarie 2017, un grav incendiu din care a rezultat decesul a trei copii: N. Andreea (2 ani şi 8 luni), N. Giorgio-Mario (1 an şi 7 luni) şi N. Irinel-Claudiu (4 luni). Astfel, cu sprijinul şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Protoieria Sascut şi Parohia Parava, prin preotul paroh Marius-Gabriel Bărăscu, în colaborare cu Primăria Parava şi cu Asociaţia Creştin Ortodoxă „Mama Olga“ (Asociaţia lupta împotriva avortului), au iniţiat o acţiune umanitară pentru sprijinirea familiei îndoliate în vederea înmormântării copiilor ce au pierit în accident. Totodată, Protopopiatul Sascut va face demersurile necesare în vederea strângerii de fonduri şi de materiale de construcţie necesare pentru construirea unei noi locuinţe adecvate în care să locuiască familia îndurerată.