Acțiunea caritabilă „Mâinile bucuriei” în municipiul Reșița

Un articol de: Anita Radics - 19 Martie 2020

În perioada 16-20 martie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caranse­be­șului, Asociația Tinerilor Orto­docși din Banatul de Munte a inițiat acțiunea caritabilă intitulată „Mâinile bucuriei” prin intermediul căreia voluntari ai organizației de tineret de pe raza municipiului Reșița doresc să vină în ajutor cetățenilor vârstnici ai orașului de reședință aflați în grupa de risc în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Ca urmare a acestei inițiative, marți, 17 martie, tinerii de la ATOR Banatul de Munte au răspuns solicitării primelor cazuri de persoane vârstnice care au contactat echipa de voluntari fie în mod direct, prin apel telefonic, fie prin intermediul fiilor lor plecați din localitate.

Activitatea a debutat la orele dimineții, cu rostirea unei rugăciuni de binecuvântare de către părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, urmând ca, după aceasta, voluntarilor să le fie prezentat un scurt instructaj referitor la măsurile de protecție și de igienă de care trebuie ținut cont în această perioadă, cu precădere în cadrul acestei activități, când voluntarii întâlnesc foarte multe persoane.

Acțiunea caritabilă „Mâinile bucuriei” va continua în Reșița, depășind perioada preconizată de ajutorare a persoanelor nevoiașe timp de doar 5 zile. Organizatorii acțiunii estimează o creștere a numărului de solicitări din partea persoanelor vârstnice reșițene.

Campania „Mâinile bucuriei” este prima activitate caritabilă pe care membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte o implementează în acest an și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, Inspectoratul Județean de Jandarmerie Caraș-Severin și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Caraș-Severin.