Acţiunea „De la copil la copil“

Un articol de: Letiţia Botineștean - 07 Martie 2012

Marţi, 6 martie, copiii de la Centrul educaţional "Patriarh Miron Cristea" din Făget, al Arhiepiscopiei Timişoarei, au întreprins o vizită la Spitalul Orăşenesc Făget, Secţia pediatrie. La iniţiativa coordonatorilor Centrului educaţional şi cu sprijinul pr. Ioan Jur, copiii din centru au organizat acţiunea intitulată "De la copil la copil". Prin intermediul acesteia au fost confecţionate coşuleţe din polistiren, pe care le-au valorificat apoi cu ajutorul credincioşilor în biserica parohială, după Sfânta Liturghie. Cu banii obţinuţi s-au cumpărat fructe şi dulciuri pentru copiii aflaţi în suferinţă. Oaspeţii de la Centrul educaţional din Făget au fost întâmpinaţi cu mare drag de copiii internaţi în Secţia pediatrie a spitalului. Cu acest prilej, cei mici au purtat discuţii, legându-se astfel şi numeroase prietenii. La sfârşit au făcut poze şi s-au jucat în spaţiul de joacă amenajat în curtea instituţiei.