Acţiuni de donare de sânge în Capitală
Numeroşi clerici din Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Protopopiatul Sector 3 Capitală au donat sânge ieri, 12 octombrie, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti. „Proiectul, intitulat «Sânge pentru viaţă», a fost iniţat de cele două protoierii ca urmare a mai multor discuţii pe care le-am avut cu angajaţi din cadrul Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională din Bucureşti, care au constatat că spitalele din ţară, în special cele din Bucureşti, încă au mare nevoie de sânge. Din acest motiv, în consultare cu clericii, am considerat să organizăm şi să participăm la acţiunea de donare de sânge. De asemenea, am avut şi alte discuţii cu ceilalţi părinţi protoierei din Capitală, care s-au bucurat de această iniţiativă, urmând ca şi în celelalte protoierii să fie organizate acţiuni de donare de sânge”, a precizat pr. Florin Busuioc, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală.
O altă acţiune de donare de sânge va fi organizată în Capitală mâine, 14 octombrie, de Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan. Aflată la cea de-a patra ediţie, acţiunea de donare de sânge „Donează o picătură de viaţă!” va avea loc în curtea bisericii, începând cu ora 8:00. Donatorii vor primi o adeverinţă de zi liberă în ziua donării, iar din partea parohiei o masă.