Acţiuni de ecologizare la Craiova
Fundaţia "Cuvântul care zideşte" organizează, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în parteneriat cu Ambasada SUA din Bucureşti, mai multe activităţi de ecologizare în care sunt antrenaţi elevi de la şcoli din judeţele Dolj şi Gorj. Programul face parte din proiectul "Copiii - protectorii naturii" şi îşi propune să promoveze în rândul elevilor impactul pozitiv al voluntariatului, precum şi importanţa păstrării unui mediu curat. Prima acţiune de acest gen a avut loc pe malul Jiului, la Bucovăţ, joi, 6 mai, şi a antrenat 80 de elevi de la colegiile "Carol I" şi "Elena Cuza" şi de la şcoala "Mircea Eliade" din Craiova. Despre această activitate, părintele Ion Resceanu, directorul Fundaţiei "Cuvântul care zideşte", a declarat: "Am început activitatea noastră prin promovarea mai multor expoziţii de fotografie şi printr-un film prin care am tras un semnal de alarmă asupra problemelor ecologice şi de educaţie civică cu care ne confruntăm.Prin aceste acţiuni de ecologizare, activitatea noastră merge mai departe şi antrenează în mod direct pe tineri în promovarea unui mediu curat."