Acţiuni de prevenire a traficului de persoane
Departamentul social al Arhiepiscopiei Sibiului a organizat, joi, 14 februarie, două acţiuni în protopopiatele Avrig şi Agnita, în cadrul unui protocol de colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.
Acţiunile, cu rol informativ, au avut ca scop prevenirea intrării tinerilor în piaţa neagră a traficului de persoane. În această privinţă, Biserica, prin preoţii săi, doreşte să-i prevină pe cei care sunt expuşi la astfel de pericole, conform celor precizate de pr. consilier social Nicolae Rusu. Alături de pr. Nicolae Rusu, la acţiunile informative au participat şi inspectorul social Marius Talmaţchi, din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.